Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Vinovãţia neştiinţei

Vinovãţia neştiinţei

Vinovãţia neştiinţei

Motto: „Dacă nu faci binele pe care îl ştii, n-are rost să cunoşti alt bine.” (Sfântul Marcu Ascetul)

Orice locuitor al unei cetăţi are atât datoria cunoaşterii, cât şi obligaţia respectării legilor impuse – pentru o bună vieţuire şi rânduială – de către legiuitorul acelei cetăţi. În faţa judecăţii pământeşti, călcătorullegii nu se poate apăra folosind argumentele: „N-am ştiut!”, „Nu mi s-a spus!”. Căci legea a fost făcută pentru a fi cunoscută şi respectată, iar nu nesocotită. Şi ea s-a făcut pentru călcătorii de lege, nu pentru cei drepţi. Cu atât mai mult când vorbim de Legea lui Dumnezeu, porunca iubirii dată nouă prin Mântuitorul nostru Iisus Hristos: iubirea de Dumnezeu şi iubirea aproapelui. Datori suntem să ştim. Să facem. Şi apoi să spunem altora.

Dacă nu putem iubi pe un frate, cum atunci am putea iubi pe un străin? Dacă n-avem vreme spre-a asculta pe cel al casei, al adunării, al Bisericii, cum atunci vom putea asculta pe cel străin de casa, de adunarea, de Biserica în care ne-am născut? Şi dacă nu facem binele cel mai mic, cel mai uşor, cum am putea împlini pe acela greu şi de ce ar trebui să mai cunoaştem alt bine, câtă vreme nu-l împlinim pe cel ştiut? În „Biblia – Cartea Vieţii”, Părintele Iosif Trifa spune: „Citirea şi adâncirea Bibliei… merg alături cu creşterea duhovnicească”. Nu altcumva.

De cele mai multe ori ne pomenim mai mult vorbind, ori înfierând păcatele celor nelegiuiţi, decât a ne apleca spre dobândirea virtuţilor sfinţilor noştri înaintaşi, ale sfinţilor lui Dumnezeu. Căci a privi spre frumuseţea virtuţilor descoperite în vieţile sfinţilor e mai de folos decât a vorbi de urâţenia păcatului celor răi. Totuşi, astăzi, cei mai mulţi oameni invidiază nu pe cei buni – pe care Dumnezeu i-a lăsat în mijlocul celor răi pentru ca „văzând faptele lor cele bune să slăvească pe Tatăl Ceresc” – ci pe cei răi, adică pe cei vicleni şi înşelători, pe cei cu mai multe feţe, pe lacomi; şi care sunt în stare de orice pentru interesul lor, întristând, fără mustrare de conştiinţă, pe ceilalţi.

De la început, Oastea Domnului, prin Părintele Iosif Trifa, a îndemnat spre părăsirea păcatelor prin dobândirea virtuţilor. Cei care nu cunosc istoria Oastei Domnului, frământările prin care a trecut, suferinţele înaintaşilor, au putut vorbi uşor la un moment dat despre ea, învinuind-o de alunecare spre protestantism. Aceste învinuiri aduse în trecut şi repetate ani în şir se mai întrezăresc şi astăzi în mediul on-line. Aceştia ori nu ştiu, ori n-au voit să ştie, ori spun cele auzite la alţii. În Cartea „Ce este Oastea Domnului”, Părintele Iosif Trifa spune lămurit: „Noi, ostaşii Domnului, ne vedem de zidirea noastră cea sufletească şi de lucrul Domnului. Aici vom spune că metoda aşa-numită „combativă, adică a cerca să-i combaţi pe sectari numai cu citate din Sfânta Scriptură, nu duce la rezultat. (…) Pe cei rătăciţi – şi pe cei ce înclină spre rătăcire – îi putem îndrepta numai prin strălucirea vieţii noastre”. Aşadar, nici metoda combativă de atunci şi nici metoda dialogului de azi n-au avut rezultat. Celor care au părăsit Oastea Domnului, dar şi Biserica în care s-au născut, „mergând şi cu picioarele acolo unde le era inima”, le rămâne – aşa cum spunea odinioară fratele Moise Velescu – „deschisă uşa pocăinţei”. Apoi, mai târziu, când în sfatul de la Braşov, din 7 noiembrie 1976, fratele Traian Dorz aşezând pe o linie sănătoasă – în lumina învăţăturii Sfinţilor Părinţi – relaţia Oastei Domnului cu eterodocşii, sublinia: „nu îngăduim nici unui frate să meargă la ei”, pentru că „nimănui nu-i este de folos o viaţa dreaptă într-o credinţă greşită” (Sf. Ioan Gură de Aur).

Cu privire la acuzele de mai sus, un destoinic apărător al „Oştii Domnului” (n.a.), dar şi al Părintelui Iosif Trifa personal, anume Părintele Arhimandrit Iuliu Scriban – teolog de seamă şi gazetar al vremii – scria în anul 1929: „În timpul din urmă, Oastea Domnului aavut peste 30 sfinţiri de steaguri, care toate s-au făcut în cadrele unor măreţe serbări bisericeşti. Este şi lucrul acesta cel mai grăitor răspuns la ridicola bănuială că Oastea ar fi o sectă”.

Cineva spunea că „viitorul Oastei Domnului nu poate fi decât precum trecutul ei”. Adevăr de netăgăduit. Dar pentru împlinirea acestui adevăr, datori suntem noi, cei de azi, tineri şi vârstnici deopotrivă, să ştim trecutul ei. Nu-i bun român cel care nu-şi cunoaşte istoria neamului său, nici bun ostaş cel care nu ştie istoria Oastei Domnului.

Neştiinţa n-are îndreptăţire, ci doar vinovăţie.

Iar Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos să ne dăruiască înţelepciunea de-a adăuga, credinţei noastre, fapta bună, iar faptei bune, cunoştinţa.

Nelu LAZĂR

din săptămânalul duhovnicesc ”Iisus Biruitorul”
Anul XXVIII, nr. 5 (1085) 23-29 IANUARIE 2017

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!