Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Vremea întoarcerii la Hristos

Vremea întoarcerii la Hristos

Vremea întoarcerii la Hristos

Vorbirea părintelui Teodor Heredea (Gavriş) de la adunarea din a doua seară de priveghere a fratelui Popa Petru

(…) Avem un folos sufletesc şi de seara aceasta a întâlnirii cu fratele nostru Petre în trup numai; sufletul s-a dus. (…) Nici unul nu suntem de    săvârşiţi. Fiecare mai avem de făcut câte ceva. Şi, dacă ne plângem păcatul nostru sub Crucea Domnului Iisus şi lăsăm să curgă Sângele iertării şi peste noi, Sângele lui Iisus Hristos ne curăţeşte de orice păcat. Şi ne dă nădejdea celeilalte vieţi, veşnice, şi nădejdea întâlnirii dincolo, în cealaltă Împărăţie. Dacă nu credem aşa, de multe ori suntem ca cealaltă lume. Dacă ţi‑e groază să te duci la Tatăl tău, înseamnă că ai făcut ceva… Am observat că atunci când copilul face un rău, plânge pe undeva pe-afară, nici nu vrea să intre în casă, [să spună], să se ştie: „Uite, sunt vinovat cu cutare… am furat”, sau: „Am bătut…”. Dar când a făcut o faptă bună, atunci cum vine de bucuros în casă la tatăl său: „Uite, tată, ce am făcut!”. Şi tatăl îl îmbrăţişează şi-l sărută.

Aşa-i şi cu mergerea noastră acasă la Tatăl nostru. Dacă avem voinţa puternică şi căutăm să facem voia lui Dumnezeu – căci El voieşte să ne mântuiască –, dacă ne plângem păcatul, atunci Sângele iertării, Sângele Jertfei Crucii de pe Gol­gota se coboară peste noi şi ne curăţeşte. Prin rănile Lui suntem vindecaţi de rana păcatului. Şi când va fi să ne întoarcem şi noi acasă, mergem plini de bucurie. Mergem la Tatăl, că ştim, bunăoară, cum zice Apostolul Pavel: „Nici eu nu mai am nimic de osândit în mine”. Când ştii că nu mai ai nimic de osândit în tine, când nu mai ştii [că este] nici un lucru pe care trebuia să-l faci şi nu l-ai făcut… atunci te duci cu inima plină de bucurie în faţa Tatălui tău. „Tată, am făcut ce mi-ai spus. Ce mi-ai poruncit să fac, am făcut.” Şi atunci vine răsplata; şi El te îmbrăţişează.

Aş dori, dragii mei fraţi şi surori, să fie şi cu noi. Că fratele Petrea se duce. Un alt frate Popa Petru s-a dus. Gândiţi-vă câtă jale şi câtă lipsă se vede în jurul lui. Eu văd că de-acum atâtea nopţi de priveghere, atâtea alergări [n-or mai fi]. Se duc fraţii… se duc cei credincioşi. Ne ducem… mă duc şi eu Se duce, mâine, poimâine, fratele Traian… Îmbărbătaţi-vă, încurajaţi-vă! Mergem Acasă; e legea firii. Şi suntem conştienţi că trebuie să mergem. Când şi în ce împrejurare, nu ne este dat [să ştim]. Dar dacă trăim cu cugetul curat înaintea lui Dumnezeu, în faţa Mântuitorului Iisus Hris­tos, mergem plini de bucurie spre odihnă, spre îmbrăţişare. Gândiţi-vă numai cât de frumos scrie Cuvântul lui Dumnezeu şi ne învaţă şi pe noi că cetatea aceea în care ne aşteaptă Dumnezeu e de aur curat ca sticla străvezie. Acolo nu va mai fi noapte, că Însuşi Hristos va fi soarele ei. Acolo nu va mai fi moarte… Nu va mai fi nici tânguire, nici întristare, pentru că lucrurile cele dintâi au trecut.

Toate acestea nu-s poveşti, cum îşi închipuie unii oameni, ci sunt adevărurile lui Dumnezeu. Adevăruri curate, pe care Dumnezeu ni le-a spus pentru mântuirea noastră.

În Evanghelia după Ioan, în locul care se citeşte la înmormântări, ni se zice: „Vor auzi Cuvântul lui Dumnezeu şi vor învia. Unii pentru învierea vieţii şi alţii pentru învierea judecăţii”. Deci toţi vor învia. Şi Dumnezeu aşa a aranjat lucrurile (şi a şi spus prin Cuvântul Său) ca Evanghelia aceasta a Împărăţiei să fie propovăduită la toată lumea; apoi va veni sfârşitul. Deci vor auzi toţi şi toţi vor învia. Unii pentru viaţă şi alţii pentru judecată. Zice acolo: „Vine ceasul, şi acum a şi venit, când cei morţi vor auzi glasul lui Dumnezeu şi vor învia”. Se spune în Apocalipsa: „Fericiţi sunt cei ce au parte de prima înviere”. Adică dacă ai auzit Cuvântul lui Dumnezeu şi eşti încredinţat că-i Cuvântul lui Dumnezeu, şi a prins în tine sămânţa aceasta a lui, şi el te-a înviat la o viaţă nouă, pentru tine asta e întâia înviere. Cum cântam noi mai demult: „Dacă vrei să intri-n viaţă, trebuie întâi să mori”. Să murim faţă de păcat şi faţă de lume. Şi Cuvântul lui Dumnezeu care se seamănă în inima noastră (şi s-a semănat, slavă Domnului, atât de minunat şi atât de mult!), el creşte şi rodeşte. Şi prin Cuvântul lui Dumnezeu venim la o viaţă nouă, la înviere. Cuvântul lui Dumnezeu, sămânţa aceasta curată a Cuvântului lui Dumnezeu ne-a făcut să fim vii în ceea ce priveşte sufletul. Zice Sfântul Ioan Evanghelistul: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Dumnezeu era Cuvântul”. Pentru că Cuvântul e chiar Hristos. Şi naşterea din Hristos este condiţia mântuirii noastre, cum spune Mântuitorul către Nicodim, lucru pe care mulţi [nu l-au înţeles] de atunci şi până acuma. Nu l-a înţeles nici Nicodim în noaptea aceea, deşi era profesor de teologie. A zis: „Cum se poate să intre cineva din nou în pântecele mamei sale, să se nască?”. Nu l-a înţeles! De atunci şi până acum, mii şi mii de oameni nu l-au înţeles. „Nu se poate! Nu se poate aşa ceva! Cum se poate aşa ceva, să se nască omul din nou? Cum?” Şi îşi tot pun această întrebare.

Unii, care s-au pretins că-s mai dezgheţaţi, că au citit Scripturile, zic: „Uite, scrie aci că, dacă nu te naşti din apă şi din duh…”. Sărmanii oameni! Exact ca samariteanca au văzut. Hristos a vrut să-i dea apă vie şi ea a zis: „Cum ai putea Tu… că nici găleată n-ai? Cum, că fântâna-i adâncă?”. Şi Domnul îi răspunde: „Dacă ai fi ştiut tu cine îţi cere ţie: «Dă‑Mi să beau», I-ai fi cerut şi El ţi-ar fi dat să bei apă vie”.

Apa aceasta vie este Cuvântul lui Dumnezeu, despre care am vorbit înainte. Această Apă Vie, tot Cuvântul, este insuflat de Duhul lui Dumnezeu, căci „toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu”. Din Apa aceasta Vie a Cuvântului lui Dumnezeu şi din Duhul Lui dacă te naşti, ea te poate schimba şi ajungi să fii o făptură nouă, să fii născut din nou. Să nu mai gândeşti cum ai gândit; să nu mai faci cum ai făcut; să [fii schimbat] cu totul. Cu gândul ascuns al inimii, în pădure sau acasă, oriunde, tu trăieşti ca în faţa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă înnoire. Nu cum au făcut unii, înşelându-se, (…) [botezându-se] cu o apă firească. Or, şi apa, când se cheamă peste ea Cuvântul lui Dumnezeu şi Treimea cea Sfântă, în [Numele] Căreia ne botezăm noi creştinii, are putere; când Cuvântul lui Dumnezeu şi Sfânta Treime sunt chemate peste apă s-o sfinţească [pentru ca cel botezat] să se renască om duhovnicesc.

De aceea, dragii mei, preţuiţi Cuvântul lui Dumnezeu mai mult decât orice pe lumea aceasta. Căci, după cum nu putem trăi fără apă şi fără pâine, aşa nu putem trăi şi nu putem avea viaţă fără Cuvântul lui Dumnezeu. El e pentru noi pâine şi apă şi acesta ne întreţine viaţa.

Eram copil şi eu când m-am întors la Dumnezeu. Şi toţi colegii, toţi fecioraşii din sat râdeau de mine: „Tu, mă… Tu aşa… tu aşa…”. Tata, nervos, şi el: „Tu mă faci de ruşine! Numai tu aşa… numai tu…”. Am mai spus undeva: când mergeam la arat, căutam să duc caii pe brazdă cât mai bine. Dar tata, pentru că era tare pământul, în loc să dea pe cai, dădea pe mine cu biciul. „Tu, ostaşule!…”

Şi câte din acestea [au fost]… Dacă de la tata au venit, apoi puteţi să vă daţi seama câte lovituri [am primit] de la toţi. Dar, mai pe urmă, am avut şi mulţumirea sufletească să-l aud pe tata spunând: „Să ştii că băiatul meu într-adevăr… e adevărat credincios. E adevărat prunc aşa cum trebuie să fie…”. Şi şi-a schimbat apoi părerile [dintâi]. Din ce-a trecut timpul, şi-a venit în fire şi s-a gândit: „Pruncul meu face bine. Eu încă nu fac…”.

Am vrut să arăt prin aceasta cum puterea Cuvântului lui Dumnezeu şi a Duhului lui Dumnezeu au biruit. De atunci de când L-ai întâlnit sub Cruce, nu mai poţi să înjuri, nu mai poţi să minţi, nu mai poţi să ai nici gând să faci rău la oarecine. Se miră [cei din jur]: „Da’ cum poţi tu face, mă? Cum?…”. E puterea lui Dumnezeu. Şi, cum a trecut timpul, am observat tot mai mult că, într-adevăr, puterea lui Dumnezeu e aceea care îl întăreşte pe om şi-i întreţine viaţa. Dacă prin Cuvânt şi prin rugăciune eşti nedespărţit de Dumnezeu, El îţi dă putere să-ţi întreţii viaţa.

Privind pe drumul credinţei (cum spunea chiar, fie iertat, fratele Petru), vedem ici-colo câte un stâlp de sare dintre cei care ne-au fost aşa de dragi altădată. A rămas un stâlp colo, unul colo, unul colo… Câţi am pornit odată şi câţi mai suntem… Dacă nu ţii legătura cu Dumnezeu prin rugăciune şi prin Cuvânt, poţi cădea ori la un val, ori la altul; ori la o ispită, ori la alta. Căci ispititorul care L-a ispitit pe Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, şi acum e în lume. În jurul nostru sunt atâtea duhuri necurate, încât ne-am îngrozi dacă le-am vedea. Şi ele caută să atragă privirea noastră de la cele bune şi sfinte. Dar puterea lui Dumnezeu, până acum, ne-a trecut biruitori prin toate.

Şi pot să spun că am avut şi bucurii… am avut şi succese în viaţă. Căci zic oamenii: „Nu te face credincios, măi, că nu mai poţi face… nu mai poţi fura, nu mai poţi înşela, nu mai poţi face afaceri…”. Dumnezeu a dovedit că-i dă celui credincios un progres mai mare decât celui necredincios. Dacă mă uit la cei ce, la noi în sat, [au fost la şcoală] odată cu mine, la cei treizeci şi doi de prunci, ba chiar cei care au fost în bancă cu mine, văd că unul e nenorocit într-un fel, unul e nenorocit altfel. Pe mine, Dumnezeu m-a ajutat în toate-toate privinţele! Şi mi-a dat atâtea bucurii – împreună cu necazuri, aşa cum ne-a făgăduit – şi m-a făcut să ajung până acum. Şi mă silesc ca, până când voi închide ochii, să-I fiu plăcut lui Dumnezeu. Nimic altceva nu mai doresc, nu mai vreau. Şi vă rog pe toţi câţi mă auziţi acum: [întoarceţi-vă la Dumnezeu], să nu vină vremea când să fie prea târziu. Se poate trezi omul, dar [uneori] prea târziu. Te poţi trezi să mergi la tren, dar, dacă trenul fluieră în gară şi tu n-ai ieşit de pe uliţă, e prea târziu. S-a trezit bogatul cel nemilostiv… s-a trezit! Era acolo în văpaia focului. S-a trezit! „Părinte Avraame, rogu-te, trimite-l pe săracul Lazăr să-şi moaie degetul în apă, să-mi răcorească limba, căci grozav mă chinuiesc.” S-a trezit, dar era prea târziu. Şi putem să ne gândim: sărmanul bogat, numai pentru că a fost nemilostiv a ajuns acolo (căci despre alte cusururi nu se spune că ar fi avut). Era la uşa lui un om plin de bube, un Lazăr, care ar fi vrut să se sature din fărâmiturile de la masa lui. Până şi câinii lui erau mai miloşi decât stăpânul. Câinii se duceau şi-i lingeau bubele. Dar a venit vremea când s-a dus şi unul, şi altul: şi cel bogat, şi cel sărac. Se duc din lume şi cei mari, şi cei mici. Dar, dacă suntem milostivi ca Tatăl nostru, vom avea şi noi parte de milă. Să nu ne trezim prea târziu. În orice lucru, când ne trezim prea târziu, numai păgubim. Chiar în lucrurile acestea materiale. Dacă te-ai trezit târziu să scoţi pâinea din cuptor, după ce a trecut un ceas şi jumătate, două, poate fi arsă. Orice întârziere aduce pagubă.

Nu întârziaţi să veniţi la Hristos!

Să răsară în urma fratelui Petre alte suflete credincioase, alţi luptători, alţi tineri. Să nu vă lăsaţi, ci să duceţi steagul mai departe. Lupta e grea, într-adevăr, dar în fruntea noastră este Stăpânul nostru Iisus Hristos şi ne ajută. Şi, dacă luăm exemplu de la înaintaşii noştri – şi de la fratele Petrea –, vom sfârşi şi noi alergarea noastră cu bine.

Nu vă mai reţin. Ci Îl rog pe Dumnezeu să ne binecuvânteze prin harul Lui şi să ne străpungă inima cu Cuvântul Său, pentru ca să pătrundă în inima noastră lumina Cuvântului lui Dumnezeu, să fim luminaţi deplin. Să vedem unde mergem şi ce ne aşteaptă. Să fim siguri pe drumul nostru. Dacă mergi fără lumină, mai ales când mergi cu o maşină, la zece paşi te poţi trezi într-o râpă. Pe drumul vieţii, la fel: fără lumina lui Hristos în suflet, la foarte puţin timp, te poţi trezi într-o prăpastie.

Să ne ajute Bunul Dumnezeu la toţi ca, aşa cum ne vedem aci în jurul fratelui nostru Petrea, să ne vedem dincolo, în Împărăţia Tatălui nostru Celui iubit. Şi acolo să ne bucurăm veşnic. Amin.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

„Frate de aur şi de miere sfântă” – Popa Petru de la Săucani – vol. 1

Lucrare alcătuită de Ovidiu Rus Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *