Vremile pe care le trăim noi acum sunt, după cum ni s-a mai spus, vremile biblice, vremile profeţite de Mântuitorul nostru şi Venirea Lui este aproape.
Privesc în jurul meu şi văd acum a doua mare luptă aproape câştigată.
Lupta cea dintâi, vă aduceţi aminte, era cea cu leul formalist. S-a încheiat de mult cu biruinţa lui Iisus Biruitorul. Părintele nostru şi profetul Domnului, care ne-a prezis această mare biruinţă, poate odihni liniştit cu trupul în ţărâna mormântului de la Sibiu, iar cu sufletul în braţele Domnului Iisus în ceruri, căci toţi leii cei furioşi şi potrivnici de cândva zac acum căzuţi şi zdrobiţi la picioarele Măreţului Miel Biruitor Iisus.
Lupta cea de a doua, cu balaurul politic – iarăşi vă aduceţi aminte – s-a încheiat şi ea. Puterile rele care sprijineau acest balaur s-au prăbuşit pe totdeauna învinse de puterea nebiruită a lui Iisus Biruitorul. Toţi cei de care acel duh rău se folosise ca de nişte unelte perfide introduse de el printre crăpăturile gardurilor noastre s-au risipit şi s-au pierdut pentru totdeauna. Nu mai pot face nici un rău coloanelor Oastei înaintând biruitoare spre Canaanul şi Ierusalimul cel Ceresc.
Lupta cea de a treia, cu ursul diversionist – iarăşi vă aduceţi aminte din Cele Trei Zile şi Adevăruri – este şi ea pe sfârşite. Cele mai mari bătălii, cu cei mai îndărătnici dezbinători, s-au încheiat. Toţi care, din mijlocul nostru, sprijineau cândva acest urs viclean şi hrăpăreţ, ajutându-l să fure stupii adunărilor Domnului, au fost înlăturaţi de urgia Domnului ori s-au înlăturat ei înşişi prin izolarea lor. Faimosul doctor Banu a ajuns un uitat şi străin. Lăudărosul şi încrezutul Moldoveanu s-a izolat singur şi l-a mai izolat şi Dumnezeu, până la adevărata dimensiune a micimii şi insuficienţei lui, ocolit de toţi pe măsură ce îi cunosc mai bine şiretenia în mijloacele de amăgire şi scopurile lui şi alor lui haotice şi bolnave. Partizanul lui de la Nămoloasa, Condruz, s-a prăpădit. Tudose de la Galaţi este pe aceeaşi cale. Pop Gheorghe şi Bocăneală David din Cluj sunt pe nicăieri, iar Diac, finul şi ciracul lui de la Bucureşti, a ajuns un om compromis pentru toţi cei ce l-au cunoscut… Precum ceara de faţa focului se topeşte şi precum fumul se împrăştie de vânt, aşa sunt ei risipiţi de Dumnezeu, Care face astfel să-i ajungă odată chiar şi pe pământ plata pentru tot răul care l‑au făcut. Însă chiar aşa cum au ajuns, tot mai caută să facă rău Lucrării lui Dumnezeu.
Iar peste groapa şi hoiturile acestora, Lucrarea salvată şi unită a Oastei lui Hristos Biruitorul creşte, biruie şi rodeşte tot mai frumos.
Cineva mă întreba nu de mult:
– Se tot cer statistici, se tot dau situaţii, se tot fac pronosticuri despre starea Oastei Domnului, se tot întocmesc chestionare şi nimeni nu ştie adevărul. Totuşi, spune, câţi sunteţi, frate? Măcar aşa, aproximativ.
– Nu ştiu… Undeva între câteva sute de mii şi un milion. Poate mai mulţi, poate mai puţini. Nimeni nu ştie şi nici nu va şti vreodată. Noi nu avem registre de membri, nici evidenţă numerică. Din pricina condiţiilor prin care am trecut, nu s-au putut ţine nicăieri astfel de socoteli. Ar fi fost atât de riscant… Şi apoi mai sunt şi mişcările şi fluctuaţiile de nume şi de numere. Unii se lepădau ori dezertau din cauza prigonirilor, alţii tocmai din cauza aceasta se ataşau de adunările Domnului. Numai Domnul îi cunoaşte pe cei care sunt şi câţi vor rămâne ai Lui. Acum cine spune nu ştie, iar Cine ştie nu spune. Situaţiile se cer preoţilor, iar preoţii cei buni nu-i spun pe fraţi. Pe preoţii indiferenţi nu-i interesează, ei nu ştiu dacă au ostaşi în parohia lor sau nu. Aşa că raportează şi aceştia negativ. Preoţii răi şi vrăjmaşi nu-i cunosc decât pe unul sau doi şi îi tot raportează şi îi pârăsc numai pe aceştia. Aşa că numai Domnul Iisus ştie numărul nostru, căci numai El singur îi cunoaşte pe toţi cei ce sunt ai Lui. Ştii pe vremea proorocului Ilie câte mii mai avea Domnul în poporul lui Israel şi totuşi sfântul profet nici el însuşi nu-i cunoştea. Zicea: Doamne, am rămas numai eu singur… Dar Domnul îi spune: O, Ilie, mai am şapte mii aici, toţi bărbaţi credincioşi şi viteji care nu şi-au plecat genunchii înaintea lui Baal… Tu nu-i cunoşti acum, că nu-i nevoie. Dar îi vei cunoaşte când va fi nevoie de ei. Tu fii tare şi nu te teme, cum spune cântarea:
Să nu te plângi când pari că singur
ai mai rămas luptând din toţi,
dac-ai vedea, ai şti că-n luptă
ai mii şi zeci de mii de soţi…
Adevărul nu se va şti decât atunci când vor veni condiţiile unei nemaitemute libertăţi, în care să se poată vedea şi spune cu bucurie câţi suntem şi care suntem…
Traian DORZ, ISTORIA UNEI JERTFE, vol. IV
