Oastea Domnului

Ziua 32 – A făcut nuntă fiului său.

„Împărăţia cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său.” (Matei 22, 2)

…în pilda cu Nunta Fiului de Împărat ne-a spus despre unul care mersese acolo fără haină de nuntă; şi ne-a învăţat cât de însemnat lucru este, când te duci într-o lucrare a lui Dumnezeu, să ai naşterea din nou. Sunt atât de mulţi oameni veniţi în Lucrarea lui Dumnezeu fără naşterea din nou. Oamenii aceştia, cu firea pământească, cu purtările firii pământeşti, tulbură, dezbină, strică, fac de ruşine şi de pagubă mereu Lucrarea lui Dumnezeu. Şi nu ştiu că ei sunt fără haina de nuntă. Numai când va veni Domnul şi le va spune: „Prietene, cum ai intrat tu aici fără haina de nuntă?”, atunci se va vedea cât de mulţi sunt în Biserica Domnului fără Taina Pocăinţei, fără naşterea din nou, fără acea schimbare pe care o cere Dumnezeu fiecăruia dintre noi. Să nu uităm, când citim aceste lucruri, să ne gândim la noi înşine dacă noi avem acest lucru.

Şi la nunta din Cana, Domnul a făcut o schimbare. Adevărul care a rămas statornic şi minunat şi mai important este schimbarea pe care a făcut-o Domnul acolo. A schimbat şase vase de piatră, care aveau o întrebuinţare de ocară, în nişte vase de cinste umplute cu vin. A schimbat o apă fără nici o valoare într-un vin de cea mai mare valoare. Asta vrea Hristos să ne facă în viaţa noastră: schimbarea cea mare, naşterea din nou. Taina Pocăinţei, care este una dintre cele şapte Taine ale Bisericii noastre, înseamnă naşterea din nou, viaţa cea nouă, trăirea după voia lui Dumnezeu. Aceasta o face Lucrarea Oastei Domnului.

Noi Îl binecuvântăm pe Domnul că în mijlocul poporului nostru este această Lucrare care a făcut această înnoire minunată cum s-a petrecut la nunta din Cana, cum s-a petrecut la Nunta Fiului de Împărat şi cum se va petrece odată, când Domnul Iisus va veni şi-i va înălţa în Împărăţia Sa pe toţi cei care au fost găsiţi credincioşi.

Din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Petrileni – duminică, 9 septembrie 1984

preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3(50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).

Despre anunțul planului de citire al Bibliei în anul 2023:

Lasă un răspuns