Cea mai mare dorinţă a lui Dumnezeu este ca noi să-L iubim pe El cu TOATĂ inima noastră, cu TOATĂ puterea, cu TOT sufletul şi cu TOT cugetul nostru.
Aceasta este şi cea mai dintâi poruncă a Lui – şi cea mai mare.
Câtă vreme cineva Îl iubeşte pe Dumnezeu cu toată inima lui, atâta vreme toate faptele sale şi toate rugăciunile sale,
toate gândurile şi toate vorbele sale,
toate meditaţiile şi cântările sale,
sunt pline numai de Numele cel Sfânt al Domnului.
Atunci, iubitorul de Dumnezeu nu va fi nici leneş, nici nepăsător, faţă de împlinirea voii Lui.
Nu-i va fi tot una dacă Numele Domnului Iisus este lăudat sau nu, vestit sau nu.
Nu-i va fi greu să vegheze şi să se roage,
nici să ostenească şi să sufere,
nici să se grăbească, nici să aştepte.
Ci va face totul, cu sufletul aprins de iubire şi gata de jertfă, pentru Domnul Iisus şi pentru ai Lui.
Va fi grabnic la ascultare şi la împăcare, grabnic la binefacere şi la osteneli pentru Domnul său, totdeauna şi oriunde.
Binecuvântată este o inimă neîmpărţită în slujba lui Hristos! O inimă întreagă şi deplină pentru El.
Binecuvântată este toată trăirea şi toată lupta unei astfel de inimi, care, din clipa predării Domnului, s-a dat toată lui Iisus.
Din anii copilăriei, s-a predat întreagă dragostei Lui.
De la cel dintâi pas spre Domnul, s-a alipit total de Hristos, s-a despărţit total de lume, s-a lepădat total de orice păcat şi a renunţat total la orice dorinţă lumească.
O astfel de inimă a spus şi va spune în orice vreme şi în orice împrejurare: «Pentru mine, a trăi este Hristos!» (Filip. 1, 21).
Eu nu mai caut folosul meu! (1 Cor. 10, 33).
Nu vreau să mai ştiu de nimic altceva decât de Hristos cel Răstignit! (Filip. 3, 8).
Nu vreau să mă mai laud cu nimic altceva decât cu crucea lui Hristos! (Gal. 6, 14).
Nu mai fac voia mea, ci voia Celui ce m-a trimis! (Ioan 12, 49).
Pentru o inimă neîmpărţit predată în slujba Domnului, bucuria cea mai mare va fi să vadă crescând Lucrarea şi Biserica lui Hristos,
în număr şi în roade,
în unitate şi în cunoştinţă,
în frumuseţe şi în toate virtuţile cerute de Duhul Sfânt.
Toată lupta şi toată alergarea ei îi va fi spre folosul celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi (1 Cor. 10, 33).
Zi şi noapte va sfătui cu lacrimi pe fiecare (Fapte 20, 31).
Timpul său va fi folosit neîncetat în posturi, în binefaceri, în muncă cinstită, în fapte bune şi în tot ce poate fi spre bucuria Domnului şi a semenilor săi.
Binecuvântat să fie
şi binecuvântată va fi, pe totdeauna, o astfel de inimă şi înaintea lui Dumnezeu, şi înaintea multora, căci ea este numai spre folosul tuturor!
Dar ce nenorocire este o inimă împărţită, oriunde s-ar găsi şi pentru oricine are de-a face cu ea!
În această inimă, jumătate este mereu minciună, vicleşug, lăcomie, interes şi prefăcătorie…
Nici una din faptele sau din cuvintele sale nu pot fi urmate sau crezute deplin,
fiindcă de cele mai multe ori se foloseşte de Numele Domnului numai ca să-şi poată urmări mai sigur folosul său.
Între fraţi, se va gândi la străinii cu care umblă.
În timpul rugăciunii, ochii lui vor urmări altceva, după care lăcomeşte.
În timpul ascultării, va fi neatent.
La plecare se va grăbi, la venire va întârzia…
La datorie va fi cel din urmă, la câştig, cel dintâi…
Gura lui va merge cel mai repede şi mâna lui, cel mai încet…
O astfel de inimă va băga lumea în biserică şi păcatul, între fraţii săi.
Partea cea lumească a inimii sale va întuneca şi întina partea cea duhovnicească (dacă o mai are).
Şi în Lucrarea lui Dumnezeu nu va face nici un bine curat, dar va face foarte mult rău, făcând să se piardă nu numai multe suflete, dar şi înveninând toată atmosfera duhovnicească a celor care mai rămân,
aducând între credincioşi un aer rău, care, adeseori, nu se mai risipeşte niciodată.
Preabunule Doamne, Care eşti Sfânt, Curat şi Desăvârşit în toate,
slavă veşnică Sfinţeniei Tale!
Te binecuvântăm totdeauna, Doamne, pentru că în dragostea Ta ai îngrijit ca Lucrarea Ta să aibă mereu oameni binecuvântaţi, oameni buni, care să Te iubească şi să Te slujească pe Tine cu TOATĂ inima lor.
Prin astfel de inimi total predate Ţie a propăşit Lucrarea Ta şi Biserica Ta,
în tot ce este adevărat, rodnic şi luminos din ea.
Binecuvântează-i, Doamne, şi nu lăsa să scadă, ci să crească numărul lor binecuvântat.
Căci numai aceste inimi mai aduc un colţişor de rai pe pământul acesta plin de gunoaie şi de fumuri.
Doamne, ai milă şi de mine, să nu-mi pătrundă în inimă nimic străin de Tine!
Nu-mi lăsa în ea frică, nici lăcomie,
nici îngâmfare, nici nepăsare sau îndărătnicie, nici nimic din duhul lumesc, desfrânat şi neascultător.
Şi nu-mi lăsa nimic care m-ar despărţi de fraţii mei şi de credinţa mea.
Ci întreagă inima mea să fie cu Tine şi cu ei.
Amin.
*
* *
Cuvinte înţelepte:
«Viaţa necurată împiedică înţelegerea adevărurilor înalte.»
Sf. Ioan Gură de Aur
*
Curăţia e veşmântul cel ceresc care-l primim
când, spre Bine, prin credinţă, ne predăm şi ne-nnoim,
ea-i veşmântul de lumină care primul om l-avea
când umbla prin raiul dulce, înainte de-a cădea.
