În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
„A treia zi s-a făcut o nuntă în Cana din Galilea. Mama lui Iisus era acolo” (In 2, 1).
Slăvit să fie Domnul!
Cuvintele acestea ne sunt aşa de bine cunoscute! Le-am auzit la toate nunţile frăţeşti! Le-am auzit la biserică, la toate cununiile. Şi de această dată, la această nuntă, fiindcă ele se potrivesc, nu putem să nu vorbim despre ele. Că deşi s-a vorbit atât de mult despre ele, parcă – aşa cum spune poetul nostru drag despre dragoste: cât am spus despre ea, ce-a fost mai frumos parcă n-am avut cuvinte să pot spune. Căci aşa este Cuvântul lui Dumnezeu… căci aşa-i Lucrarea lui Dumnezeu.
Am vrea doar despre acest verset să vorbim un strop, că ne-am întâlnit şi de această dată, la această nuntă, să ne sfătuim unii pe alţii cu Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.
„Mama lui Iisus era acolo”. Sunt numai două zile de când am avut o sărbătoare. Şi la această sărbătoare i se spune Naşterea Maicii Domnului… Naşterea Maicii Domnului…
Când Dumnezeu vrea să facă o lucrare, atunci, de bună seamă, Îşi caută pe cineva cu care să lucreze împreună, să poată face acea lucrare.
Când Dumnezeu s-a gândit să trimită lumii un Mântuitor, s-o izbăvească din moarte şi din pierzarea cea veşnică, a trebuit, înainte de a trimite un Mântuitor, să trimită pe cineva pentru ca, în braţele acelui „cineva”, să poată veni acel Mântuitor binecuvântat. Înainte de naşterea lui Iisus, s-a născut Sfânta Fecioară Maria.
Priviţi o clipă în Nazaret. Părinţii ei erau acolo nişte oameni sărmani şi bătrâni, dar credincioşi, copii ai lui Dumnezeu cu adevărat. Ce rare sunt pe pământ astfel de suflete! Ei cereau mereu lui Dumnezeu prin rugăciunile lor: „Doamne, dăruieşte-ne şi nouă un copil! Dăruieşte-ne şi nouă un fiu, ca să Ţi-l dăruim Ţie, ca Tu să Te poţi bucura şi să Te poţi folosi de acest fiu”.
Mulţi ani şi multă vreme a trecut şi parcă rugăciunea lor n-a fost ascultată. Parcă cerul era prea departe şi ei erau prea jos. Dar iată că odată, iubiţilor, rugăciunea lor este ascultată şi Dumnezeu le dăruieşte un copil. Dumnezeu le dăruieşte o copilă. N-a ştiut Nazaretul atunci când s-a născut Sfânta Fecioară Maria cine se naşte în Nazaret şi cum Se va folosi Dumnezeu de această copilă, încât chiar ea să fie aceea care să-L poarte pe Dumnezeu printre oameni pe braţele ei. N-a ştiut.
Haideţi să privim o clipă la această fiinţă dumnezeiască. Haideţi să privim o clipă la această copilă, s-o vedem crescând, s-o vedem cum umbla sfioasă, cum umbla blândă, cum umbla smerită. Pe toate căile şi drumurile ei, parcă medita mereu ceva. Gândul ei nu era niciodată pe pământ. Faţa ei senină şi curată, îmbrăcămintea ei curată…
O, surorilor iubite! Priviţi la ea şi învăţaţi de la ea cum să umblaţi şi cum să trăiţi.
Mai târziu, când vine îngerul Gavril şi-i vesteşte acea mare minunăţie, că ea va fi aceea care să-L nască pe Acel ce vine să mântuiască o lume, o găseşte singură în cameră, la rugăciune. Singură în cameră, la rugăciune!
O, [unde sunt] tinerele cărora le place să stea numai singure în camere?… Pentru că aşa-i lumea: totdeauna îi place să fie cu mai mulţi; să meargă în sus sau să meargă în jos, dar să stea la rugăciune numai singură, numai Sfânta Fecioară, numai Maria din Nazaretul de altă dată, ei îi plăcea să stea singură cu Dumnezeul ei, să stea la rugăciune.
O, surioarelor noastre tinere! Vreţi să ajungeţi în cer? Vreţi să-L iubiţi pe Iisus? Vreţi să-I fiţi Lui de folos? Învăţaţi şi meditarea. Învăţaţi şi singurătatea. Învăţaţi-vă să staţi la rugăciune numai cu Dumnezeu. Pentru că în camera aceea, când eşti numai cu El, acolo e raiul, acolo se coboară cerul întreg. O, câtă pace, o, câtă fericire, o, câtă bucurie simţi atunci când eşti numai cu El, numai cu Dumnezeu!
Se vorbeşte despre nunta din Cana. Nu-i vreme şi nu-i timp, fraţii mei – că de-abia ne-am văzut acum şi imediat parcă plecăm înapoi –, ca să vorbim amănunţit despre toate lucrurile… Cunoaşteţi atât de bine fiecare dintre frăţiile voastre lucrurile acestea! Am vrut să vorbim despre nunta din Cana. Să vorbim doar puţin despre această nuntă, deşi mult, mult ni s-a vorbit despre ea. Acolo a venit Iisus şi au venit şi ucenicii Săi. La nunta aceea s-a făcut o mare minune. La nunta aceea, cel dintâi semn l-a făcut Iisus şi de atunci încolo a început să propovăduiască Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu şi să spună: „Pocăiţi-vă!”, aşa după cum aţi auzit mai înainte.
Dar la această nuntă a fost întâi Mama lui Iisus. Dacă Mama lui Iisus n-ar fi fost la acea nuntă, Iisus n-ar fi fost nici El, nici ucenicii Lui. Deci nunta din Cana Galileii şi binecuvântările care s-au făcut la acea nuntă, şi transformarea apei în vin, şi toate lucrurile minunate despre care se vorbeşte de atunci şi până astăzi se datorează faptului că acolo a fost întâi Mama lui Iisus.
„Mama lui Iisus era acolo.” Ce s-ar fi întâmplat, fraţii mei dragi, dacă Mama lui Iisus nu ar fi fost la nunta din Cana Galileii? S-ar mai fi vorbit despre această nuntă la toate nunţile noastre şi în toate bisericile noastre? S‑ar mai fi vorbit despre această nuntă? Ar fi fost oare binecuvântat atunci mirele din Cana Galileii, împreună cu mireasa? Ar fi fost binecuvântat atunci nunul, acela care a gustat din vin şi a spus: „Niciodată aşa ceva n-a fost”? Şi câte din acele suflete s-au întors la Dumnezeu în Ziua Cincizecimii, când Apostolul Petru vesteşte Evanghelia şi vorbeşte despre moartea şi învierea Domnului Iisus! Dacă n-ar fi fost Maria, Sfânta Fecioară, Mama lui Iisus, la acea nuntă din Cana, s-ar fi pierdut multe binecuvântări. Şi noi, în seara asta, am fi avut o pagubă, dacă ea n-ar fi fost acolo.
Dar ea a fost acolo. Ea a fost la datorie. Ea a fost prezentă. Ea şi-a făcut slujba, ea şi-a făcut misiunea, ea şi-a făcut lucrarea pentru care a fost trimisă atunci la acea nuntă, ca şi prin toate locurile pe unde a umblat întotdeauna; pentru ca în urma ei să poată veni Acela pe care L-a trimis Dumnezeu şi să-i mântuiască pe toţi acei care vor crede.
„Mama lui Iisus era acolo.” O, fii binecuvântat, suflet scump care asculţi şi care eşti la datorie, şi care eşti acolo unde trebuie să fii, şi-ţi faci slujba pe care trebuie să ţi-o faci, pentru că atunci Dumnezeu poate să vină şi să-i binecuvânteze pe acei care Îl aşteaptă.
Am vrut să mai amintesc un singur loc: de la Luca, capitolul 23, versetele 50 şi 51. Acolo se vorbeşte despre un om bogat din Arimateea, numit Iosif. El era un om bogat. El era un om cu vază. El era un sfetnic al Soborului. Acest om bogat, acest om cu vază, acest sfetnic al soborului, atunci când, odată, soborul s-a strâns şi a făcut sfat, şi a plănuit să-L omoare pe Fiul lui Dumnezeu, el, Iosif din Arimateea, nu era acolo. Am vrut să facem o mică comparaţie între aceste două versete: ce înseamnă să fii acolo şi ce înseamnă să nu fii acolo unde trebuie să fii. Poate Maica Sfântă, poate Ioan, ucenicul cel iubit, se vor fi gândit în noaptea când Iisus era dus de la Ana la Caiafa să fie judecat, [căci] poate că s-a şoptit pe undeva şi pe-afară: „Acuma trimite înştiinţare la tot Soborul să vină şi să facă sfat, şi să vadă ce să facă cu El: să-L judece într-un fel sau altul sau să-I dea drumul”. Iosif din Arimateea era un om bun şi evlavios. Iosif din Arimateea era un ucenic al lui Iisus, dar pe ascuns. Poate că ucenicul Ioan ştia lucrul acesta. Poate că Maica Sfântă ştia lucrul acesta. Poate că se gândeau: „Dacă vine şi Iosif aici între ei, nu există să nu spună el o vorbă. Şi-atunci o să-l asculte tot soborul şi o să-I dea drumul lui Iisus, că El n‑are nici o vină. El a făcut numai bine. „Pe orbii voştri i-am vindecat, zice El, pe leproşii voştri i-am curăţit…”. Da! Şi totuşi vin ca să-L judece pe Cel care a făcut numai bine. Aşa ştie lumea să-I răsplătească lui Dumnezeu. Aşa ştie lumea să-I răsplătească Fiului lui Dumnezeu. Aşa a ştiut lumea să le răsplătească fiilor lui Dumnezeu mereu şi mereu.
Dar Iosif din Arimateea n-a fost acolo. Poate că frăţiile voastre, când aţi citit acest verset, v-aţi gândit: „Bine-a făcut că n-a fost acolo! Ca să nu zică ceva, şi-apoi ceilalţi să gândească cumva…”. Poate vă gândiţi câteodată, când aveţi prilejuri sau aveţi ocazii să fiţi în astfel de locuri, să nu vă duceţi. Sau, şi dacă v-aţi dus, să tăceţi. Să nu spuneţi nici o vorbă. Aşa a făcut şi Iosif din Arimateea.
O, Iosife, noi, în noaptea aceasta, suntem la o nuntă. Dar, gândindu-ne la fapta ta din acea noapte, parcă ochii ni se umplu de lacrimi şi ne gândim: „Cum ai putut dormi, Iosife, în aşternutul tău atunci când ştiai că Fiul lui Dumnezeu este judecat? Când ştiai că toţi ceilalţi din sobor vor fi în contra Lui, iar tu puteai să fii în mijlocul lor, pentru că erai un om cu vază şi cuvântul tău era preţuit”, cum a fost cuvântul lui Gamaliel preţuit altădată şi toţi au ascultat de Gamaliel când a pus o vorbă pentru apostolii Domnului şi toţi au ascultat de el şi le-au dat drumul.
Dar Iosif… sărmanul Iosif n-a fost la datorie. El n-a fost acolo. A stat foarte liniştit în aşternutul lui. O, ce noapte a fost aceea… O, ce sfat a fost sfatul care s-a ţinut atunci împotriva lui Dumnezeu, ca să fie El judecat, ca să fie El omorât…
Versetul 1 din capitolul 2 din Ioan ne vorbeşte despre o nuntă. Versetele 50 şi 51 din capitolul 23 de la Luca ne vorbesc despre un sfat şi o judecată. Într-o parte se vorbeşte despre Sfânta Fecioară că era acolo şi-a fost binecuvântată toată nunta din pricină că ea a fost la datorie. Celălalt verset vorbeşte despre un om cu vază care n-a fost acolo. Şi, din pricină că el n-a fost acolo, o, câtă pierdere şi câtă pagubă a rămas făcută…
Poate vă gândiţi: „Da’ acesta a fost planul lui Dumnezeu… Şi Domnul Iisus totuşi trebuia să fie judecat şi dat la moarte”. Da! Se prea poate. Dar ce cinste ar fi fost pentru Iosif din Arimateea să pună o vorbă pentru El, chiar dacă nimeni nu l-ar fi ascultat! Şi s-ar fi spus până la sfârşitul veacurilor: „Iosif a spus aşa… Iosif a făcut aşa…”.
Fraţii mei dragi… Este vorba despre o nuntă… este vorba despre o judecată. Eşti acolo sau nu eşti acolo?
Părintele Iosif era acolo, în Biserică. Era acolo, la datorie. Era acolo când treceau nişte oameni beţivi pe lângă fereastra lui. Oamenii aceia care erau botezaţi creştini. Oamenii aceia care dimineaţa fuseseră la biserică. Inima acestui părinte, inima acestui om trimis de Dumnezeu s-a umplut şi s‑a zdrobit de durere când a văzut starea aceasta a omenirii.
Părintele Iosif era acolo… Când se înmulţise fărădelegea atât de mult, când Biserica era aproape fără lumină şi aproape îngheţată, el a fost acolo. Şi, fiindcă a fost acolo, el a fost ascultător. Şi a luat atunci o hotărâre: „Doamne, ajută-mă, chiar dacă ar fi să-mi dau viaţa jertfă, să lupt, să sufăr, să asud, să muncesc… dar să opresc răul acesta din ţara mea, din Biserica mea şi din poporul meu”. El a fost acolo. A fost la datorie. Şi, fiindcă el a fost acolo la datorie, Dumnezeu, prin el, a făcut ceea ce vedeţi şi auziţi şi-n seara aceasta. Fiindcă el a fost acolo atunci, iubiţii mei, noi suntem binecuvântaţi şi-n noaptea aceasta aici.
Am zis: ce s-ar fi ales de nunta din Cana dacă Mama lui Iisus n-ar fi fost acolo înainte de a fi Iisus? Spuneţi, ce s-ar fi ales de noi, de sufletele noastre, de sufletele frăţiilor voastre care sunteţi la această nuntă acum, dacă Părintele Iosif n-ar fi fost atunci acolo? Dacă el nu şi-ar fi făcut slujba, dacă el nu şi-ar fi făcut misiunea pentru care l-a trimis Dumnezeu? El era acolo!
Au fost în ţara noastră opt mii de preoţi pe vremea aceea. Şi numai prin unul singur Dumnezeu a lucrat ceea ce vedeţi şi auziţi. S-a spus înainte: „N‑a fost în Biserica noastră Ortodoxă o trezire aşa de mare din vremea Sfântului Ioan Gură de Aur, ca în vremea Părintelui Iosif”. Şi putem să-i spunem: „O, Părinte Iosife, sfinte au fost şi urmele pe care ai umblat tu.” Şi dacă-i spunem „părinte” – şi putem să-i spunem „sfântul părinte” –, o, iubiţilor, cu câtă sfială călcăm noi aceste urme ale unor înaintaşi, ale unor oameni aşa de sfinţi?
Dacă el a fost acolo, a făcut o slujbă şi o lucrare atât de mare şi-atât de însemnată… Binecuvântat să fie Dumnezeu, Care Şi-a ales întotdeauna şi în toate vremile suflete care L-au şi ascultat; care L-au şi iubit mai mult pe El decât viaţa lor. Şapte răni în trupşorul lui slab… Când doctorii îi spun: „Părinte, nu mai vorbi, că nu mai eşti în stare. Nu mai ai plămâni!”, el zice: „O ţară m-aşteaptă. Nu pot să tac!…”.
Frate, tu poţi să taci? Soră, tu poţi să taci? E vremea când fărădelegea este în jurul tău. Poţi să taci tu? Când te aşteaptă Lucrarea, când te aşteaptă Evanghelia, când te aşteaptă fraţii, poţi să taci? Poţi să stai în aşternutul tău liniştit? Când bolnavii întreabă: „Unde-i vindecarea?”, când cei amărâţi şi îndureraţi, şi străini… când suflete pierdute întreabă: „Unde e Iisus? Care este Iisus?” (fiindcă unii spun: „La noi vino!”, alţii spun: „Ba, la noi este Hristos!”, fiindcă unii spun: „Aşa trebuie să faci!”, ceilalţi te cheamă: „Aşa trebuie să faci”), frate drag, tu eşti între ei! Ce faci? Cum Îl arăţi pe Iisus? Cum îţi faci slujba în mijlocul acestor oameni, în mijlocul acestei lumi în care toţi caută, fiecare, ceva? Ce faci tu? Dumnezeu poate nu ţi-a dăruit bogăţie ca lui Iosif din Arimateea. El a fost un om bogat. El a fost un om cu vază. El a fost un om dintr-o clasă, dintr-o societate înaltă. Cuvintele lui erau grele şi de valoare. Dar ce folos, că el n-a fost acolo atunci când trebuia să fie? Fratele meu drag, poate n-ai o bogăţie prea mare. Dar ai o viaţă. Ai o tinereţe. Ai o minte; ai un dar pe care ţi l-a dăruit Dumnezeu. Aceasta este o mare bogăţie. Ce faci cu ele? Eşti acolo la datorie? Eşti acolo la lucru? Eşti acolo la muncă? Hristos vrea să mântuiască o lume şi te vrea şi pe frăţia ta împreună cu El, ca să mântuiască lumea aceasta. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit din cer să caute şi să-i mântuiască pe cei pierduţi. Eşti tu acolo cu El împreună? Sau eşti în aşternutul tău cald şi moale atunci când ar trebui să fii la lucru, când ar trebui să fii la muncă, când ar trebui să fii în sudoare, când ar trebui să fii în jertfă, când ar trebui să fii în lacrimi, când ar trebui să fii în post, când ar trebui să fii sub cruce, umăr lângă umărul Lui? Eşti tu acolo sau nu eşti acolo? O nuntă sau o judecată?
Dacă eşti acolo, mâine ne aşteaptă o nuntă în cer. Dacă nu eşti acolo, mâine ne aşteaptă o judecată. Nu pe Fiul lui Dumnezeu… El a fost judecat. Astăzi ne aşteaptă pe noi. Pe mine, „Iosife din Arimateea”, şi pe tine.
O, Domnul Iisus să ne ajute ca, dacă suntem acum aici, să fim pentru El o pricină de bucurie şi pentru toţi cei din jurul nostru. Pentru că, aşa ca mâine, se va spune: „Petre a fost acolo când oamenii nenorociţi cântau şi se tăvăleau în şanţuri sau când fraţii se dezbinau şi nu ştiau încotro să apune şi cum să facă”.
O, fraţii noştri dragi tineri, voi sunteţi acolo. Nădejdea lui Hristos se pune în voi.
Iubiţi fraţi, haideţi la lucru! Iubiţi frăţiori şi surioare, haidem la muncă!
Îi rugăm, la fel, şi pe preoţii noştri care înţeleg Lucrarea, care înţeleg Cuvântul lui Dumnezeu şi vor cu tot sufletul şi cu toată inima să-L ajute pe Domnul Iisus să-Şi facă lucrarea mai departe, să fie la datorie. Să fie acolo!
Slăvit să fie Domnul!
Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la nunta de la Cajvana – 10 septembrie 1977
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010, vol. 3
