„Aş vrea să aduc în faţa Domnului şi în faţa frăţiilor voastre câteva gânduri legate de acest însemnat eveniment istoric care ne-a strâns aici, la Certege. Şi vreau să încep cu un cuvânt al Sfântului Apostol Pavel, cu un îndemn dinspre sfârşitul epistolei sale, întâia către corinteni, un îndemn către cei care erau convertiţi de către Sfântul Apostol Pavel, către Biserica din Corint, doar două versete, capitolul 16, versetul 13 şi 14: Privegheaţi, staţi tari în credinţă, îmbărbătaţi-vă, întăriţi-vă, toate ale voastre cu dragoste să se facă.
(…) Pentru mântuirea noastră se cere ceva mai mult; pentru a rămâne într-adevăr în duhul Părintelui nostru Iosif se cere ceva mai mult. Şi chiar el, ca un cuvânt testamentar, rosteşte aceste lucruri ca un îndemn şi ca o normă, dacă am putea spune, pentru cei care aveau să vină în următoarea generaţie după el. Citesc doar două fraze: Oricât aţi avea de suferit, să nu-L trădaţi pe dulcele nostru Mântuitor şi Răscumpărător Iisus Biruitorul, să nu trădaţi cauza Evangheliei…, să nu trădaţi voluntariatul Oastei, nici pe Părintele vostru în Hristos.
E un mare har să fim aici, acasă la Părintele, e o mare binecuvântare că fraţii s-au gândit să împlinească ceea ce a lăsat prin testament fratele Traian: Vine o vreme când să putem cumpăra acest loc şi să fie al nostru, al Oastei, din cinste pentru Iisus Biruitorul, pentru Părintele nostru duhovnicesc, pentru voluntariatul Oastei Domnului, să fie al nostru. A luptat aşa de mult fratele Moise şi îmi aduc aminte cât suflet punea pentru realizarea acestui deziderat. Şi iată că Dumnezeu a adus vremea împlinirii lui şi noi ne bucurăm de această vreme. Dar nu este de-ajuns, întotdeauna grija noastră trebuie să rămână la lucrurile pe care ni le-a spus Părintele Iosif, să nu trădăm pe dulcele nostru Mântuitor Iisus Hristos, nici cauza evanghelică a Lucrării Oastei pentru care ea a fost trimisă, să nu trădăm nici voluntariatul Lucrării şi nici pe Părintele nostru duhovnicesc.
Tot ce s-a realizat aici, la Certege, nu a fost făcut din porunca cuiva, cu scopul cuiva, a fost realizat printr-un voluntariat, fraţii care au simţit, fraţii care au dorit să aducă o recunoştinţă Părintelui Iosif şi mai presus Mântuitorului Iisus Hristos, Care i-a scos din valul lumii, au subscris şi au zis: Mergem la Certege! Am convingerea că şi frăţiile voastre aţi făcut un efort ca să puteţi veni până aici; drumul e aşa de greu, e nevoios, e o jertfă şi e o binecuvântare pentru cei care putem ajunge aici de fiecare dată.
Noi simţim cum Dumnezeu ne dă putere, ajutor şi călăuză. Luni dimineaţă, am ajuns aici pe la orele 3 şi nu era nimic decât fundaţia turnată atunci când ne-am întors de la Beiuş, de la comemorarea fratelui Traian. Tot ce s-a realizat aici s-a realizat în câteva zile până astăzi şi poate că dacă ne-ar fi cerut cineva să muncim atât nu am fi putut, poate am fi cârtit.
Dar s-a făcut dintr-o dragoste pentru Părintele nostru duhovnicesc, pentru voluntariatul Oastei. Şi am simţit, cum discutam şi cu fraţii, nu se poate mergând pe aici la deal şi la vale să nu fi călcat şi paşii noştri pe urma pe care a călcat mulţi ani în urmă Părintele nostru preaiubit…”
fratele Gheorghe Neagu (Galaţi)
din cuvântul rostit la Adunarea anuală de la Certege. Prilejuită de unul dintre momentele de cotitură ale Lucrării – acela în care fraţii, în 12 septembrie 1937
