Mă găseam undeva la o adunare în care erau şi multe suflete tinere, iar fraţii erau plini de bucurie că sunt suflete noi în adunare… Eu nu m-am bucurat de lucrul acesta şi le-am spus: „Bine, fraţilor, iată că Domnul v-a adus în adunare suflete noi… Dar vă întreb: unde vă sunt sufletele vechi? Unde vă sunt fraţii bătrâni? Unde vă sunt surorile bătrâne? Voi, numai cu tinerii, aprindeţi poate un foc, dar nu veţi avea puterea să menţineţi focul aprins.”
Trezim suflete pentru Hristos, dar dacă te duci să le cercetezi peste un an sau peste doi, sufletele nu mai sunt în adunare şi în Lucrarea lui Dumnezeu. Trezim… dar trebuie apoi să şi păstrăm, să păzim ce am primit; sufletele nou venite să nu plece în altă parte, căci dacă fraţii pleacă la alte adunări, sectare, sau se întorc în lume, să ştiţi că e din vina fraţilor lucrători. Nu condamnăm pe nimeni, dar să ştiţi că sufletele noi au văzut în adunări lucruri nepotrivite: fie certuri, fie neînţelegeri, fie lupte de partide – sau nu L-au văzut pe Hristos în viaţa lucrătorilor… Şi au plecat în alte locuri să-şi găsească mântuirea sufletului.
Puneţi-vă întrebarea, fraţilor dragi: ce s-au făcut fraţii de ieri, de alaltăieri? Unde sunt ei acum?
Am fost într-o localitate – eram copil – când m-am trezit la o nouă viaţă şi erau acolo în acea localitate mulţi asemenea cu mine, de vârsta mea, întorşi la Domnul cu mult înainte… Nici vorbă să mai fi găsit astăzi vreunul rămas din cei de altădată. Toţi s-au pierdut… De ce?
Îmi aduc aici aminte cum se spune despre Sfântul Ioan Evanghelistul că, într-una din zile, mergea pe uliţele unei cetăţi şi a văzut un tânăr de o frumuseţe deosebită. S-a apropiat de el şi i-a spus: „Tinere, urmează-mă!” A avut o putere în cuvânt aşa de mare, încât tânărul şi-a schimbat cărarea şi l-a urmat pe Sfântul Ioan. Apoi l-a dus la un prezbiter dintr-o Biserică şi i-a spus prezbiterului:
– Îţi încredinţez acest mărgăritar; păstrează-l, căci e de mare preţ, pentru că vei răspunde de el în faţa Domnului. Sfântul Ioan a plecat mai departe, să întemeieze şi să întărească alte Biserici… Când, după un timp, s-a întors înapoi, se duse la prezbiterul din Biserică şi-l întrebă:
– Unde este mărgăritarul pe care ţi l-am încredinţat acum câţiva ani? Iar acesta, deznădăjduit, îi spuse:
– Apoi, frate, s-a dus în lume…
– Cum s-a dus în lume? Dar tu ce-ai păzit?…
– Frate, l-a furat lumea, s-a dus în lume…
– Unde este? Dă-mi o călăuză şi un asin şi mă duc să-l caut.
– O, frate, nu te duce, căci a ajuns o vestită căpetenie de tâlhari. Te vor ucide…
I-a dat o călăuză şi un asin şi au pornit la drum. Pe drum, călăuza îi povesti despre banda de tâlhari a cărei căpetenie era tânărul, cum prădează oamenii ce trec dintr-o localitate în alta.
Sfântul Ioan a plecat spre pădurea unde se spunea că este banda aceea de hoţi. Când au ajuns la marginea pădurii, unul dintre tâlharii care-i păzeau pe cei din mijlocul pădurii a strigat:
– Staţi! Pe cine căutaţi voi? Sfântul Ioan, cu putere de la Duhul Sfânt, îi spuse:
– Caut pe comandantul vostru…
Mirat, cel ce făcea de pază le-a deschis drumul, să meargă spre inima pădurii, la ceata de hoţi. Când s-au apropiat de mijlocul pădurii, au văzut ceata de tâlhari. Sfântul Ioan mergea călare pe asin, căci era îmbătrânit de ani, iar călăuza îl însoţea. Nimeni dintre cei din ceată nu îl cunoştea pe Sfântul Ioan, afară de căpetenia lor, căci acestuia, atunci când ucenicul lui Hristos l-a chemat, făptura ucenicului îi pătrunse în inimă. Când l-a văzut pe Sfântul Ioan venind spre el, a început să fugă îngrozit… Dar Ioan îi strigă din urmă:
– Fiule, fiule, aşteaptă-mă, că mai este încă iertare pentru tine…
Toţi s-au mirat când vedeau pe căpetenia lor cruntă, un om crunt şi vărsător de sânge, că fuge din faţa unui bătrân. Ioan alerga şi striga după tânăr:
– Fiule, aşteaptă-mă, că mai este încă îndurare şi pentru tine! Şi pentru că el fugea plângând, Ioan s-a dat jos de pe asin şi, cu toată bătrâneţea, alerga pe urmele lui. La un moment dat, acest om se opreşte şi Ioan, când îl ajunge, îl îmbrăţişează cu dragoste şi spune din nou:
– Încă mai este iertare pentru tine…
Lacrimi fierbinţi curgeau din ochii tânărului pe mâna Evanghelistului Ioan, care pe braţe l-a adus înapoi episcopului din cetate şi i-a spus:
– Vezi, păstrează acest mărgăritar, căci vei răspunde pentru el în faţa lui Dumnezeu.
Fraţilor dragi, ce sunt sufletele pe care Domnul le aduce în adunările noastre? Sunt mărgăritare şi bogăţii de mare preţ. Dacă un suflet în faţa Domnului e mai de preţ decât toată lumea, eu vă întreb, fraţilor: Cât valorează adunarea aceasta cu atâtea suflete? Dacă un suflet e mai de preţ decât toată lumea, atunci cât valorează sutele de suflete care se găsesc aici, în faţa Domnului?
5. PÂINEA LUI DUMNEZEU
din vorbirea fratelui Popa Petru (Batiz) la nunta de la Ceişoara – duminică, 30 iunie 1974
Strângeţi fărâmiturile / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010 – vol. 1
