“Vorbe goale le aud în noapte
Vorbe ce mă mint frumos
Vorbe fără de`ndurare
False şoapte de iubire
Vorbe spuse de plăcere
Vorbe aruncate`n vânt
Vorbe ce mă liniştesc
Dar totuşi mă rănesc
Vorbe dulci, amare
Vorbe de ne’nteles
Vorbe ce ma duc cu gândul
Ca totul are un alt sens”
Este o poezie de dragoste, scrisă de Morena, nu ştiu dacă acesta este numele adevărat sau doar un pseudonim, nu contează însă, contează faptul că dacă privim la aceste versuri şi din punct de vedere duhovnicesc, descoperim în fiecare vers un mare adevăr.
Lumea, înconjurată de întunericul nevederii lui Dumnezeu, va avea doar vorbe goale pentru cel ce iubeşte lumea. Lumea ştie să mintă frumos, să iubească fals….Omul lumesc aruncă cu vorbele în vânt, uneori liniştind pentru o vreme, dar rănind suflete, poate pentru veşnicie. Oare nu aceasta ne atenţionează Scriptura când spune că oamenii vor căuta să audă vorbe care să le gâdile doar urechea şi nu şi conştiinţa?
“Iubirea presupune încredere,nu-i asa?
Ce rost are să spui “te iubesc” cuiva de care nici măcar nu-ţi pasă?”
Se întreabă altcineva pe bună de dreptate. Vorbele despre iubire nu trebuie să fie doar nişte vorbe aruncate-n vânt, nu doar nişte vorbe fără rost…dacă nu simţim că iubim, dacă ştim că nu putem iubi, să nu vorbim de iubire, ar fi un pas important în a da valoare vorbelor noastre.
Să nu creem iluzii deşarte, să nu ne amăgim semenii, să nu distrugem visele altora, cu vorbe goale ca în versurile de mai sus, pentru că slujirea şi “iubirea presupune încredre, nu-i aşa?”
Sorin Micuțiu
