1. Dar, oare, Cine eşti Tu, Care m-ai zămislit? Care este adevăratul Tău Nume?
2. Tu, al Cărui Chip este nespus de frumos,
al Cărui glas este minunat şi dulce,
al Cărui sân este atât de cald şi mângâietor,
o, Tu, a Cărui apropiere este atât de fericită,
a Cărui amintire este atât de scumpă,
a Cărui îmbrăţişare este atât de neuitată!…
Prietenul tinereţii mele, salvatorul şi fericirea mea unică – Cine eşti oare într-adevăr Tu?
3. Cine eşti oare Tu, de Care doreşte neîncetat inima mea şi după Care tânjeşte întreaga mea fiinţă?
4. Tu, după Care plâng ochii mei,suspină duhul meu, se topeşte dragostea mea
şi tânjesc din răsputeri toate mădularele mele.– Oare cine eşti Tu? Cum să Te pot numi?
5. Eu Ţi-am dat o mie de nume, dar de nici unul nu-mi spune inima că este întreg.
6. Nici unul nu-mi dă încredinţarea că este acesta. Poate în fiecare este câte o parte din adevăr, dar tot Adevărul, Preaiubitule, oare în care din ele este?
7. Cine eşti Tu, Preafericit Prieten al tinereţii mele, Care îmi apari mereu cu alt chip, dar, în fiecare dintre ele, atât şi atât de frumos?
8. Care este, oare, totuşi frumosul, minunatul Tău chip adevărat, Preaiubitule fără nume?
9. Când Ţi-am dat Ţie, Preaiubitule, fiecare nume sfânt şi iubit, dintre cele o mie de nume alese şi scumpe ce Ţi le-am rostit, Cine oare mi le-a inspirat şi unde oare le-am putut afla?
10. Ce putere era în ele, că fiecare îmi înfiora inima, îmi aducea miere pe buzele mele şi mireasmă în jurul meu?
Îmi însenina cerul de fiecare dată şi îmi liniştea toate învolburările din lăuntru şi din afară.
11. Când Ţi-am descoperit fiecare Chip de sub un văl, Cine oare mi-a dat mie acei ochi nespus de limpezi, de curaţi, de albaştri cu care am văzut în el toată bucuria şi slava din cer şi din pământ deodată şi la fel?
Va urma…
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
