Acum îţi suflă vântul a florilor petale,
căci anii tăi cei tineri s-au dus pe-a vremii cale
şi-i timpul să stai singur, să cugeţi drept şi bine
ce mare hotărâre se cere-acum la tine…
Îţi uscă vântul verii livezile prea goale,
căci jumătate viaţa s-a dus pe-a vremii cale;
nici astăzi nu stai singur, să cugeţi bine oare
ce mare hotărâre îţi cere-o-nştiinţare?
Şi iată, vântul toamnei îţi desfrunzeşte toată
grădina vieţii tale, – iar rodul nu se-arată;
nici azi nu-i vremea oare să cugeţi singur bine
ce viitor te-aşteaptă cu iarna care vine?
Curând şi vântul iernii va spulbera şi duce
şi frunzele coroanei care-ţi va sta pe cruce;
atunci va fi trecută această dulce vreme
de Har – şi niciodată Hristos n-o să mai cheme.
…O, nu lăsa să treacă şi ceasu-acesta-n care
mai stăruie de tine o ultimă chemare;
aruncă-te-nspre Domnul cu lacrimi şi suspine
şi inima predă-I-o cât încă-i lângă tine.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
