Anul trecut a fost un an de oarecare urgie pentru vrednica obşte creştinească numită Oastea Domnului. Izvodită acum zece ani cu gândul de a stârpi beţia şi de a înrădăcina bunele purtări printr-o amănunţită îndrumare creştinească, – ea s-a găsit anul acesta la un popas de izbândă. A văzut că n-a fiinţat degeaba, că a deprins pe părtaşii ei cu citirea cărţilor sfinte, cu iubirea de adunări în care să se vorbească despre suflet, în care se cântă creştineşte şi se rostesc rugăciuni.
În mijlocul lumii noastre bântuite de atâtea stricăciuni, a răsărit deodată floarea aceasta care a minunat pe mulţi. 60.000 sunt azi părtaşii Oştii Domnului şi sunt dintre cei mai râvnitori creştini din ţara noastră.
Dar până să ajungă aici, biata obşte a suferit multe bârfiri şi loviri. Ca orice noutate, a trebuit să fie înfierată: „Că de unde a mai ieşit şi aceasta? Că nu poate Biserica merge fără ea? Că de ce-şi zice «Oaste», că doar toată obştea creştinilor sunt oaste”.
Toată liota puturoşilor care moţăie în Biserică ar vrea să-şi zică şi ei oaste!
Anul trecut, Oastea Domnului a fost lovită în Cernăuţi, în Iaşi, în Bucureşti şi aiurea. Eu i-am luat apărarea în multe părţi, şi în acest ziar, şi pot spune fără trufie că, dacă unii au amuţit, a fost şi din pricina condeiului meu.
Multe din loviturile de anul trecut au răsunat în ziarul «Curentul». Ele veneau de la Iaşi.
Anul acesta lucrurile s-au schimbat. Prea Sf. Episcop Grigorie de la Arad, care, o clipă, a grăit împotriva Oştii, ca bărbat de omenie şi cu simţ de dreptate, s-a încredinţat îndată de vrednicia ei şi anul acesta a trecut de partea ei. Îi face cinste că nu s-a sfiit de a da dreptate celui căruia a văzut că o are.
Vor avea oare şi alţii această omenie?
Ziarul «Curentul», care anul trecut (şi încă şi anul acesta) a dat la lumină lucruri împotriva Oştii, iese acum la iveală cu un articol, „Epoca”, care e de mare laudă pentru cinstita tovărăşie.
În numărul din 12 august a.c. al acelui ziar, am fost prea plăcut atinşi de un articol al profesorului Dr. N. Creţu, care arată ce plăcută descoperire a făcut în Topliţa Română, în trecuta lună iulie, când lumea era turbată de frigurile alegerilor, când până şi femeile umblau cu gura înfierbântată în propagandă, ca să-şi scoată rudele în alegeri. În aceeaşi vreme, o largă ceată de oameni s-au adunat, în acea comună, în curtea şcolii, mulţi-mulţi, de umpleau locul şi nu ajungeau băncile. Toţi erau cu cărţi şi nu erau mânaţi de alt gând decât cel de a gusta învăţătura creştinească. Şi au cântat, şi unul a citit din Scriptură, şi învăţătorul N. Oprea le-a vorbit cu inimă. Cu totul altă lume decât cea a cârciumilor şi a chiotelor.
Profesorul Creţu, văzând acestea, s-a simţit ca în faţa unei minuni. Nici nu socotea că pot fi astfel de lucruri în ţara noastră. De aceea şi scrie adânc mişcat:
„M-am depărtat de această lume cu sufletul adâncit într-o meditaţie care şi acum mă nelinişteşte şi mă tulbură: Oare n‑ar fi mai bine ca să hrănim poporul cu învăţătura Scripturii, decât să-l otrăvim cu făgăduielile irealizabile ale politicii dărâmătoare de suflete?”.
Cel ce a smuls asemenea gânduri pline de dor de bine din sufletul privitorului a fost Oastea Domnului. Acesta a văzut-o la treabă şi n-a putut spune decât ce scrie în «Curentul».
Dacă nu i-ar fi fost sufletul plin de vrednicia ei, s-ar fi mărginit la un gând trecător şi ar fi păşit spre altele. Dar nu, ci l-a mişcat şi a ţinut s-o spună şi altora.
Iar noi ne-am bucurat şi am voit să ducem mai departe ştirea despre acest gând al său şi să spunem: Iată cum i se face dreptate Oştii Domnului. A fost văzută cum munceşte şi ce roadă aduce. De aceea i s-au adus şi laudele cuvenite.
Câţi vor vedea-o la treabă aşa au să spună.
Să fie cunoscută şi apoi va fi preţuită.
Arhimandritul Scriban
«Oastea Domnului» nr. 36 / 4 sept. 1932, p. 1
Arhimandritul Iuliu Scriban şi Oastea Domnului / Sibiu : Oastea Domnului, 2016
