Efeseni 4, 1-7
„De aceea, vă îndemn…” (Efeseni 4, 1)
Cine poate îndemna, decât numai un suflet simţitor?!… Un suflet care şi-a înţeles apartenenţa şi răspunderea ca mădular viu al Unicului Trup al lui Hristos întotdeauna va îndemna şi pe alţii. Dar mai întâi va fi el un model de viaţă pentru cei din jurul său.
Numai o iubire adevărată poate îndemna totdeauna cu milă şi bunătate pentru a-i scoate şi pe ceilalţi din întunericul autosuficienţei şi al neştiinţei, aducându-i la lumina Evangheliei lui Hristos.
Nimeni nu poate arăta o direcţie bună dacă el însuşi nu a aflat-o. El însuşi trebuie să fie un indicator, arătând direcţia spre Împărăţia lui Dumnezeu… Omenirea a avut dintotdeauna nevoie de îndrumători buni pentru a putea merge bine înainte.
Sfântul Apostol Pavel ne reaminteşte tuturor că suntem chemaţi să trăim Evanghelia, suntem chemaţi să fim mădulare unii altora (Efeseni 4, 2). Atunci când un mădular se îmbolnăveşte, trupul nu-l îndepărtează, ci, cu şi mai multă atenţie, delicateţe, caută însănătoşirea şi salvarea lui.
Iubirea a fost dintotdeauna mijlocul de salvare, semnalul de alarmă pentru acele mădulare care nu vor să mai aparţină aceluiaşi trup. Trupul însuşi îndeamnă la unitate. A rămâne în unitate implică a rămâne în acelaşi Duh. Numai Duhul Domnului este Cel care uneşte! Oricare alt duh, indiferent în ce fel se manifestă, nu face altceva decât să dezbine.
În Psalmul 132, versetul 3, aflăm rădăcina vieţii veşnice, care stă în unitatea dintre noi, sub toate formele ei. Sfântul Apostol Pavel ne îndeamnă să ne silim pentru a păstra unitatea. Astăzi, se pare că a păstra unitatea este cel mai greu lucru, atât în familie, cât şi între oameni. Este greu să fii în adevărata unitate, din cauza faptului Cuvânt la Apostolul Duminicii a 25-a după Rusalii, de la Efeseni 4, 1-7 că nu este uşor să rămâi în adevărata smerenie. Firea cea veche totdeauna se va opune, crezând că ea are dreptate. Sfântul Apostol răspunde acestei probleme în versetul 2: „Cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire…” Cercetând cu atenţie, înţelegem că izvorul adevărat al smereniei este unul singur: iubirea. Şi izvorul adevărat al iubirii este unul singur: smerenia. Cu alte cuvinte, Iubirea care se poate smeri este adevărata iubire şi Smerenia care poate iubi este adevărata smerenie. Acesta este punctul de plecare al mântuirii noastre. Dacă punctul de plecare spre mântuire este altul, atunci felul nostru de a ne manifesta în adunările Oastei, prin vocea noastră încântătoare, prin cuvintele noastre măgulitoare, prin faptele noastre făcute spre laudă, toate acestea şi multe altele nu sunt decât o spoială.
În versetele 4 şi 5 este subliniată unicitatea Trupului lui Hristos, care este Biserica. Biserica cea care deţine un singur Adevăr, o singură Credinţă, un singur Botez şi care purced dintr-Unul Singur: Dumnezeu. Ce trist este astăzi când sunt atâtea „credinţe” şi fiecare crede în „adevărul” lui! A avea adevărul tău înseamnă a te separa de unicul Trup – Biserica. Înseamnă să te separi de Adevărul veşnic – Hristos…
Sfinţii Bisericii noastre, adevăraţii oameni ai lui Dumnezeu, au luptat pentru unitate. Au iubit unitatea! S-au jertfit pentru ea! Înaintaşii Oastei Domnului la fel au făcut… Astăzi, noi ne dorim o unitate de conjunctură? Sau luptăm pentru unitatea dintre noi răbdând, iubind şi nădăjduind?!
Aşa să ne ajute Dumnezeu! Slăvit să fie Domnul!
Cristi MISTREAN
