Iisus, de veacuri eşti în lume,
dar ce târziu eu Te-am aflat,
de-atâţia ani mi-erai aproape
şi totuşi cât m-ai aşteptat!
Câţi soli trimis-ai după mine
departe, unde stam pustiu,
întors-am, în sfârşit, la Tine
– dar, vai, ce-ncet
şi ce târziu!
Cât m-a chemat duios Cuvântul
să-ntorc din rătăcirea-mi grea,
dar cât am lenevit lăsându-l,
pân’ a pătruns în noaptea mea!
Cu câte lacrimi, pentru mine,
vărsat-au cei ce m-au chemat,
s-ar face-o baie de suspine,
să fiu de şapte ori scăldat…
…De ce aşa târziu, Iisuse,
Cuvântu-n suflet mi-a pătruns,
de ce a trebuit nespuse
îndurerări – până-am răspuns?
Tu m-ai iertat, căci Harul iartă,
dar eu în veac nu-mi iert c-am stat
atâţia ani aşa departe
şi-aşa târziu Te-am ascultat!
TRAIAN DORZ din ”Cântări Noi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
