din vorbirea fratelui Traian Dorz
de la nunta de la Pechea – sâmbătă, 14 iulie 1984
Domnul Iisus ne-a făcut două făgăduinţe: una la începutul Evangheliei şi una la sfârşitul ei. La început ne-a spus: „Oriunde veţi fi doi sau trei adunaţi în Numele Meu, voi fi în mijlocul vostru”. Ca o certitudine, ca o garanţie, ca o încredinţare deplină că tot ce începi cu El, tot ce continui cu El şi sfârşeşti cu El are totdeauna garanţia izbânzii şi a biruinţei.
Istoria noastră a început cu Dumnezeu. Cei dintâi fii ai poporului nostru au cunoscut credinţa în Domnul Iisus şi au primit botezul în această credinţă.
De-a lungul anilor (…), Dumnezeu a avut în mijlocul nostru oameni mari, părinţi credincioşi, domnitori credincioşi. Despre Ştefan cel Mare se spune că, înaintea oricărei bătălii, petrecea ceasuri întregi îngenuncheat în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Şi de la genunchii rugăciunii, de la lacrimile acestei rugăciuni, a pornit, cu binecuvântarea lui Dumnezeu, să-şi apere sărăcia, nevoile şi neamul. El a spus: „Eu apăr aici nu numai fiinţa neamului meu. Apăr credinţa în Hristos”. Şi Acela a cărui credinţă a apărat-o l-a izbăvit.
Aşa părinţi şi înaintaşi am avut noi. Cum nu ne-ar osândi pe noi mormintele lor, pietrele monumentelor şi mănăstirile lor, care au fost udate cu lacrimi, sfinţite cu rugăciune şi cu jertfă aşezate acolo şi care sunt în mijlocul nostru nu obiecte de admiraţie turistică, nu monumente istorice cu care să ne împodobim, ci dovezile dragostei de Dumnezeu şi ale recunoştinţei lor pentru minunile pe care le-a făcut Dumnezeu în mijlocul poporului nostru. Acestea sunt mănăstirile noastre! Noi nu trebuie să uităm niciodată acest adevăr sfânt, să nu degenereze însemnătatea lor pentru noi, [să ajungă doar] ca nişte obiecte şi nişte monumente turistice, la care să mergem distrându-ne (…).
Părinţii noştri n-au murit. Nu mor niciodată cei care sufăr pentru Hristos şi care mărturisesc credinţa Lui. Mor cei care se leapădă de Dumnezeu şi-L mimează în existenţa lor pe Dumnezeu. Moare poporul care s-a lepădat de Dumnezeu. Mor acei care au căzut din credinţă şi au ajuns la desfrâu şi la necredinţă, şi la destrăbălare. Aceştia, chiar dacă încă mai trăiesc trupeşte, sunt morţi. Istoria lor a murit atunci când s-au desprins de Dumnezeu.
Dar cei care au încă în mijlocul lor oameni ai credinţei, părinţi credincioşi, mărturii ale dragostei vii faţă de Dumnezeu, poporul acesta nu moare; istoria aceasta nu se stinge; izbânda acelora (…) [e garantată de hotărârea lor de a nu se] lepăda de El cu nici un preţ şi cu nici o jertfă. Aşa au făcut înaintaşii noştri. De aceea trăim noi acum. De aceea Dumnezeu ne-a dat o ţară largă cât o inimă mare, care, fierbinte şi puternică, bate încă, aducându-ne aminte că Cel care ne dă viaţa şi menţine această viaţa este Dumnezeu şi credinţa, şi rugăciunile părinţilor şi ale înaintaşilor noştri sfinţi, pe care Dumnezeu nu le-a uitat şi nu ne-a lepădat; pentru că este scris: „Cât este de sus cerul de pământ, atât de mare este dragostea lui Dumnezeu pentru cei care se tem de El. Şi cum se îndură un tată de fiii săi, aşa Se îndură Dumnezeu de cei care Îl iubesc. Până la al miilea neam, şi de fiii fiilor săi”.
Fraţi şi surori! Sunteţi părinţi. Dumnezeu v-a dat copii sau vă va mai da. Ştim că nici un părinte nu este să nu dorească fericirea copiilor săi. Dar dacă cu adevărat doriţi această fericire şi această binecuvântare a copiilor, întoarceţi-vă la Dumnezeu! Rămâneţi hotărâţi lângă Dumnezeu! Credeţi în Dumnezeu şi rămâneţi tari în credinţa Lui până la sfârşit, pentru că este scris: „Dumnezeu Se îndură de cel credincios şi de copiii copiilor săi”. Dacă vreţi să aveţi copii fericiţi, întoarceţi-vă la Dumnezeu; şi veţi avea siguranţa că Dumnezeu Se va îndura şi de copiii copiilor dumneavoastră. Pentru că adevărat este cuvântul Său şi tot ce a spus Dumnezeu se împlineşte cu credincioşie.
va urma
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 4
