Meditaţii Traian Dorz

BUNĂCUVIINŢA ŞI EVLAVIA (II)

7. Cinstirea adevărată cerută şi adusă lui Dumnezeu nu este doar aceea a buzelor. Este şi asta, dar nu în primul rând asta.
Ci este mai ales aceea adusă de faptă, de simţire, de viaţă – în curăţie, smerenie şi căldură.

8. Să nu ne amăgim că-L slujim pe Domnul şi că cinstim Numele Lui, dacă noi numai cântăm sau numai vorbim despre El, iar faptele noastre sunt lumeşti şi străine de voia Lui.
Dacă numai umblăm după vorbitori sau după cântăreţi religioşi, după serbări sau după pradă de la alţii,
dar faptele noastre sunt împotriva cuvintelor Lui şi a voii Sale care vrea unitatea şi armonizarea inimilor noastre cu voia Lui,
atunci ne înşelăm singuri.

9. Păstrarea şi respectarea învăţăturii Domnului,
curăţia şi smerenia faptelor din credinţa neschimbată şi ascultătoare faţă de El sunt cel mai plăcut dar făcut Lui.
Dacă vrem să aducem o adevărată cinstire lui Hristos, trebuie să fim cu foarte multă băgare de seamă la fapta noastră şi la a celor de care ne alipim…
Acestea le iubeşte El!

10. Cine rămâne credincios, umblând cu evlavie şi smerenie în temerea Domnului, în Lucrarea Domnului şi în Biserica Domnului, acela este un adevărat cinstitor de Dumnezeu.
Tatăl îl va binecuvânta, iar Fiul îl va cinsti.

11. Când cauţi îmbogăţirea ta, trebuie să-i nedreptăţeşti pe alţii, furându-i.
Când cauţi foloasele tale, trebuie să-i înşeli pe alţii, nedreptăţindu-i.
Când cauţi slava ta, trebuie să-i înjoseşti pe alţii, hulindu-i, spre a face, dacă poţi, pe toată lumea să vadă că, în comparaţie cu toţi ceilalţi, tu eşti cel mai bun, cel mai deştept, cel mai talentat, cel mai frumos, cel mai bogat, cel mai mare… cel mai… cel mai…
Ce josnică este o astfel de creatură!

12. Pe pământ, adesea numai paiele şi gunoaiele se înalţă repede, fiindcă sunt uşoare şi goale.
Adică numai trufaşii, flecarii şi mincinoşii – fiindcă nimeni ca aceştia nu pot fi atât de necinstiţi şi de linguşitori pe lumea asta.

13. Mântuitorul n-a căutat slava Lui, ci slava Tatălui Ceresc şi slava noastră.
Nici cei care sunt slujitorii adevăraţi ai Domnului nu-şi caută slava lor personală, nici unul.
Dimpotrivă, fug de ea, căutând numai slava lui Dumnezeu şi a Lucrării Sale, şi a altor fraţi.

Va urma…

Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”

Lasă un răspuns