14. Dacă în Lucrarea lui Dumnezeu, tu, slujitorule al Lui, vei căuta slava ta, să ştii că şi tu eşti numai un trufaş şi un flecar…
În curând te va lua un vânt al Domnului şi te va trânti de nu te vei mai ridica niciodată.
Ca pe un pai sau ca pe un gunoi.
15. Nu se înalţă pe totdeauna decât aceia care, pe totdeauna, pot rămâne smeriţi (Iov 22, 29).
Ceilalţi toţi se prăbuşesc, uneori pe rând, alteori deodată;
uneori încet, alteori mai repede;
uneori câte unul, alteori cu grămada (Lc 16, 15; Iov 20, 27).
Dumnezeu Însuşi are grijă de această răsplată, pentru fiecare la vremea sa.
16. Totuşi ce grozav lucru este moartea, de orice fel ar fi ea,
atât moartea cea duhovnicească, în păcat,
cât şi moartea cea trupească, în descompunere,
ori moartea cea sufletească, în osânda şi în întunericul veşnic al Locuinţei Morţilor;
dar şi mai mult moartea cea cumplită a uitării veşnice.
Omul care nu crede şi nu vrea să păzească Cuvântul lui Hristos va vedea toate aceste patru feţe ale morţii şi patru etape ale ei, fiecare mai înfricoşătoare decât alta.
17. Necredinciosul este într-o continuă moarte duhovnicească ce îl nimiceşte încet, înăbuşindu-i conştiinţa,
otrăvindu-i cugetul,
întunecându-i mintea
şi ruinându-i simţămintele…
Pe urmă îi merge numai numele că trăieşte, dar, de fapt, el este mort (Col 2, 13; Ef 2, 1-5, I Tim 5, 6; Apoc 3, 1).
18. Omul necredincios, când zilele vieţii sale pe pământ se sfârşesc, va trebui să-l vadă aievea pe îngerul morţii, fiorosul trimis care vine să-i smulgă sufletul neascultător
şi să-l ducă spre Lăcaşul Spaimelor Veşnice,
în Împărăţia Singurătăţii, a Întunericului şi a Uitării,
în chinurile conştiinţei, în focul care nu se mai stinge şi la viermele care nu mai moare niciodată (Mc 9, 43).
19. Ce privelişte fioroasă trebuie să fie vederea Feţei Morţii pentru cel necredincios!
Cine a fost martor în astfel de clipe la moartea chiar a celor mai viteji oameni a trebuit să se cutremure.
Ochii străinului nu văd nimic, dar urmărindu-l pe muribund poţi privi şi înţelege cât trebuie să fie de înfiorător ceea ce vede el.
Momentul acesta îţi rămâne neuitat pe toată viaţa.
În jurul unui astfel de suflet simţi apropierea şi prezenţa rece şi fioroasă a morţii care a venit după el.
Dar ce îngrozitoare trebuie să fie pentru păcătosul însuşi apropierea şi răpirea aceasta a sufletului său de moarte şi ducerea lui spre iad…
20. Şi totuşi aceasta este numai începutul morţii,
căci, luat apoi de ghearele acestui întunecat hrăpitor, sufletul răpit nu mai are în veci parte de milă, nicăieri şi sub nici o formă (Iov 22, 6-11; Prov 21, 13; Mt 6, 15; 18, 35; Iac 2, 13).
Este aruncat în îngrozitoarea realitate a Focului Veşnic în care nu crezuse pe pământ.
Fiindcă trebuie să se convingă în viaţa veşnică fiecare om de ceea ce n-a vrut să se convingă, pe mărturia lui Dumnezeu, când era în viaţa aceasta.
O, Dumnezeul milei, ai milă de cei ce totuşi mai pot fi necredincioşi…
Amin.
Traian Dorz, din „Avuţia Sfântului Moştenitor”
