E timpul când oamenii îşi urează „An Nou fericit” şi trec cu veselie dintr-un an într-altul. Eu însă, dragă cititorule – ori te vei supăra, ori ba – îţi voi aduce aminte de moarte… îţi voi aduce aminte că viaţa ta şi a mea s-a mai scurtat cu un an… îţi voi aduce aminte că în faţa ta şi a mea stă crucea şi mormântul cu semnul întrebării: CÂND?…
Toţi călătorim spre cimitir, dar nu toţi ajungem acolo odată, ci rând pe rând.
În faţa cimitirului din satul sau oraşul nostru stă un semn mare al întrebării. Ne întreabă acest semn când vom ajunge şi noi acolo? În zadar am umbla să scăpăm de acest semn al întrebării; în zadar ne întoarcem gândul de la el. El stă mereu în faţa noastră cu marea şi fioroasa întrebare CÂND? Iar un alt răspuns la această întrebare nu este, decât acesta: „Privegheaţi dar, că nu ştiţi CÂND va veni domnul casei; seara sau la miezul nopţii, sau la cântatul cocoşilor; ca nu cumva, venind fără de veste, să vă afle pe voi dormind” (Mc 13, 35).
Ce lucru grozav este moartea! Dar slăvit să fie Dumnezeu că ne-a scăpat de acest tiran înfricoşat. Cel credincios nu mai are nici o frică de moarte. Semnul întrebării din faţa cimitirului, cel credincios îl priveşte liniştit. La întrebarea CÂND? – el răspunde: „Da, Doamne, sunt gata ORICÂND… Cheamă-mă când vrei, căci eu sunt gata să trec oricând „acasă” la Tine (Flp 1, 23).
Se vorbeşte despre multe feluri de nenorociri în viaţa aceasta plină de izbelişti. Eu însă zic că este o singură nenorocire în viaţa asta: când vremea trece mereu şi noi… tot nemântuiţi. „Trecut-a vara, trecut-a toamna, şi noi tot nemântuiţi” (Ier 8, 20).
Nu este ceva mai grozav decât un creştin ce-şi „pierde vremea” pierzând împărăţia lui Dumnezeu şi mântuirea sufletului.
Să răsune mereu în urechile noastre cuvintele Domnului: „Lucraţi până este ziuă, căci vine noaptea (moartea) când nimeni nu mai poate lucra nimic (In 9, 4).
«Isus Biruitorul» nr. 1 / 1 ian. 1936, p. 5
Părintele Iosif Trifa la zile de sărbătoare, Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2016
