13. Căci nici înaintea Lui nu este plăcut ce este prea mult, fiindcă aceasta izvorăşte din necredinţă.
14. Oricât de mare ţi-ai crede durerea ta,
oricât de nedrept judecate ţi-ai crede vorbele tale,
sau de adâncă prăbuşirea singurătăţii,
sau fără de speranţă iubirea,
nu plânge totuşi prea mult.
15. Oricât ar fi de nemeritate rănile tale,totuşi: nu plânge nici prea tare şi nici prea greu, nici prea amar şi nici mai mult decât se cuvine pentru fiecare sau pentru toate.
16. Simte-ţi marginea peste care nu ai voie să treci!
17. Simte-ţi măsura peste care nu ai voie să torni!
18. Simte-ţi clipa după care nu ai voie să plângi!
19. Pentru că există şi în plâns un punct până la care urci, până la care câştigi, până la care străluceşti.
20. Dar, după acest punct, există numai prăbuşirea, pierderea, întunericul.
21. Opreşte-te cu un pas, cu o clipă, cu un gând înainte de aceasta.
22. Acolo unde este vârful înţelept şi frumos,
inima ta singură ştie aceasta.
23. Fii treaz chiar şi când lacrimile sunt dulci…
Traian Dorz,
din „Prietenul tinereții mele”,
Editura Oastea Domnului, Sibiu
1 Comment