Când ne-ai născut, Iisuse, din Duh şi din Cuvânt,
ne-ai rânduit şi drumul, şi slujba pe pământ,
ne-ai hotărât şi locul, şi timpul cât vom sta,
şi felul sfânt în care să-Ţi facem slujba Ta.
Ne-ai pregătit ’nainte prin ani de suferinţi,
să ştim ce sfânt e preţul unei adânci credinţi,
şi ne-ai trecut prin lacrimi, dureri şi despărţiri,
să ştim ce sfânt e preţul unei cereşti iubiri.
Şi-apoi ne-ai dat credinţa cea unică şi grea,
să stea sub noi ca stânca ce-n veci s-o ştim avea,
şi-apoi ne-ai dat iubirea cum numa-n cer o ştim,
să cânte-n noi cu lacrimi frumosu-i heruvim!
…O, ne-am păstrat credinţa aceeaşi cum ne-ai spus,
pe drumul ei, statornici şi-ascultători ne-am dus,
frumoasa-i moştenire şi tot ce-a fost din ea,
pe drumuri dulci sau grele, i le-am ştiut ţinea.
Dar unica iubire, divinu-i crin primit,
o clipă de ispită l-a smuls şi l-a zdrobit.
Şi-azi suferim şi ardem, şi-o cerem, şi-o jelim,
şi stă-ntre noi, şi moare frumosul heruvim!…
Cântările Căinţei / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2008
