Poezie Traian Dorz

PRIMĂVARĂ…

Primăvară, şi în suflet parcă simţi nespus de dulce
duhul Învierii Sfinte plutind peste văi şi lunce,
peste dealuri şi prin crânguri ea-şi trimite vestitorii,
inima din piept îţi saltă, cu nesaţ îi sorbi fiorii…

Ah, când primăvara vine şi îngheţul se topeşte,
toate-ncep o viaţă nouă, câmpu-n flori se-mpodobeşte,
streşinile curg şi ploaia, darul cerului preasfântul,
înverzesc şi văi, şi dealuri, făcând rai din tot pământul.

Când porneşte cald zefirul dinspre Miazăzi s-adie,
parcă simţi şi vezi Natura cum tresare şi învie,
florile răzbat prin frunza ce-a căzut în multe toamne,
– cât de mari şi minunate-s lucrurile Tale, Doamne!

…Tot aşa e, fraţi şi prieteni, şi-n viaţa sufletească:
Vântul Duhului când suflă, toate-ncep să se trezească,
inima-şi deschide poarta, – intră Domnul Biruinţei,
ochii plâng şi vezi cum curge, caldă, lacrima căinţei…

Sufletul tresare dornic de viaţa cea curată
şi din ceruri, ploaia dulce, pacea binecuvântată,
se revarsă pe ogorul curăţit de grea neghină,
iar seminţele iubirii tot mai mult prind rădăcină.

Nu-i condei să poată scrie, nici cuvânt nu e de spus
ce de bucurii ţi-aduce o viaţă cu Iisus,
nu ţi-e frică nici de viaţă, nici de moarte nu ţi-e teamă,
ajutoru-I nu-ntârzie când credinţa ta Îl cheamă.

Viaţa ta e-n Mâna Care ţine cerul şi pământul,
Care toate-n şase zile le-a făcut doar cu Cuvântul,
şi Şi-a dat pe Fiul Dulce, ca păcatul să ni-l poarte,
– pretutindeni fericire, de e viaţă, de e moarte…

TRAIAN DORZ din ”Cântări Uitate”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014

Lasă un răspuns