Un frate mi-a povestit cum, odatã, mersese la fratele Traian și l-a gãsit afarã, în curte, stând la o mãsuþã de lucru și scriind meditații la capitolul 3 de la Ioan. În timp ce fratele Traian stãtea de vorbã cu fratele care venise la dânsul, ca din senin, apare porcul, care probabil scãpase de la locul lui, și s-a repezit ca un fulger, cu gura, direct la caietul pe care scria fratele Traian, l-a luat și-a plecat cu el, mestecându-l și fãcându- l bucãți. Nu a mai putut recupera fratele Traian nimic din acel caiet, deși avea destul de multe pagini scrise. Și a zis fratele Traian atunci: „Când m-am uitat la porc cum mesteca caietul și-l distrugea, am vãzut în ochii lui un diavol”. Și a continuat fratele Traian: „Dar am tras de aici o învãțãturã, foarte importantã, cã nu trebuia sã încep a scrie meditațiile cu capitolul 3, ci cu capitolul 1, în ordinea în care sunt scrise în Evanghelie. Deci orice lucru, pe care am vrea sã-l înfãptuim, sã nu-l începem cu mijlocul ori cu sfârșitul, ci cu începutul.” Și apoi fratele Traian nu a mai continuat sã scrie meditația la capitolul 3, ci a început a scrie de la capitolul 1.
Însuși Mântuitorul Hristos, când S-a coborât pe pãmânt, din Slava Cereascã, El – Cel fãrã de început și fãrã de sfârșit – a gãsit cu cale ca lucrarea Sa de mântuire s-o înceapã cu „începutul” din capitolul 1 de la Evanghelia dupã Ioan: „Și Cuvântul S-a fãcut trup și S-a sãlãșluit printre noi…” (vers. 14). Deci Cuvântul S-a fãcut trup, zãmislindu-Se în pântecele Sfintei Fecioare Maria și nãscându-Se Prunc. Nu a venit direct ca Om matur, ci ca Prunc, adicã a început cu „începutul”, cu „capitolul 1”– ca Nou-Nãscut. Iar propovãduirea Împãrãției cerurilor, ca și Sf. Ioan Botezãtorul, și-a început-o tot cu „începutul”: „De atunci a început Iisus sã propovãduiascã ºi sã spunã: «Pocãiþi- vã, cã s-a apropiat Împãrãþia Cerurilor!»” Deci „POCÃINȚA” este începutul mântuirii noastre!…
Aflându-ne în prag de An Nou, consider cã e necesar sã nu sãrim nici noi tocmai la „capitolul 3”, adicã sã ne facem fel de fel de planuri pentru viitor (cã ziua de mâine nu-i a noastrã și nu știm nici ce aduce clipa urmãtoare), ci sã începem și noi anul tot cu „capitolul 1”, adicã cu bilanțul și pocãința pentru anul ce-a trecut și cu hotãrâre și Legãmânt (sau reînnoire de Legãmânt) pentru anul în care pãșim. Deci trebuie sã începem totul cu „capitolul 1”; nu numai anul, ci și ziua și sãptãmâna, și luna, și lucrul, și cãlãtoria, și cãsnicia, și cuvântul din fața Altarului, și cuvântul din adunãrile Oastei… Absolut totul! Așa a început Pãrintele Iosif Noaptea de An Nou 1923: cu lacrimi de pocãințã, cu hotãrâre și legãmânt. Și-apoi, pânã la plecarea sa la Domnul, cu pocãințã a început totul… Pãrintele Iosif a început el însuși cu „începutul”, cu pocãințã, și numai dupã aceea ne-a chemat și pe noi, prin pilda vieții sale…
Când noi începem anul direct cu „capitolul 3”, adicã fãcându-ne planuri – din prima zi de an sau din prima sãptãmânã – ce vom face în primãvarã, în varã sau la toamnã (ca bogatul cãruia i-a rodit țarina, plãnuind sã-și mãreascã hambarele), atunci s-ar putea ca, fãrã de veste, sã auzim glasul: Nebunule! Chiar în noaptea asta [poate chiar în cea de Anul Nou] ți se va lua sufletul!… Deci, iubite cititor, nu uita niciodatã lecția fratelui Traian! Sã începem totul cu „capitolul 1”, adicã cu pocãința mântuitoare: „Miluiește-mã, Dumnezeule, dupã mare mila Ta!…”; (Psalmul 50, 1); și cu „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mã pe mine, pãcãtosul!”
Și ostãșia noastrã trebuie s-o începem tot cu „capitolul 1”, adicã cu învãțãtura cea de la începuturile Oastei: cu Biblia, cu scrierile Pãrintelui Iosif și ale fratelui Traian, cu poeziile – învãțate pe de rost – care mișcã sufletul; cu cântãrile care storc lacrimi, nu care gâdilã urechea sau care ne fac sã batem din palme; cu adunãrile pline de lacrimi, nu cu cele de fațadã; cu portul cuviincios, nu cu moda lumii… și toate sã le facem așa cum ni s-au lãsat de la început, în Duhul care unește și nu dezbinã; care aduce pace, nu certuri; care ne smerește, nu ne umflã de mândrie; care iartã, care iubește, care rabdã…
Nimic din tot ce începem cu „capitolul 3” (adicã sãrind peste pocãințã și peste învãțãtura dintâi) nu va dãinui! Nici predicile noastre, nici prieteniile noastre, nici legãtura frãțeascã, nici familia, niciun popor și niciun conducãtor – oricine ar fi el… Numai începând cu „capitolul 1”, cu pocãința, vom birui…
Fratele Costel ROTARU
