Meditaţii

Specificul evanghelic al Oastei Domnului

Cu ajutorul lui Dumnezeu, deschidem această nouă rubrică în paginile lui „Iisus Biruitorul”, din dorința de a descoperi mărgăritarele Ortodoxiei, ca unii care, căutători de comori fiind, ne-am consacrat întreaga viață moștenirii Împărăției lui Dumnezeu.

Pe parcursul veacurilor, credincioșii au avut datoria de a descoperi și trăi viața primilor creștini. Scrierile patristice fac totdeauna referință la paginile Evangheliei, așa încât creștinul să aibă în toate faptele și încredințările sale „mărturia Sfintei Scripturi” (Sfântul Antonie cel Mare). Fiecare generație de credincioși a fost însuflețită de această dorință: „vrem să legăm firul cu primii creștini!” La rândul său, Părintele Iosif, văzând „prăpastia mare” care s-a întărit între modul de viață al primilor creștini și modul de viață al celor mai mulți creștini din generația sa, a spus că „noi nu facem altceva decât încercăm să trăim viața și traiul primilor creștini” (Ce este Oastea Domnului, 1996, p. 224).

Deși toți Sfinții Părinți au vrut să trăiascã și să descopere pentru generația lor viața primilor creștini, ei au fost totdeauna deplin conștienți că fiecare generație a preluat fără diluare și alterare specificul, duhul și programul generației dinaintea ei și le-au predat tot așa generației următoare, așa încât, în Biserică, viața evanghelică a primilor creștini a fost un prezent continuu.

Conștient de acest lucru, de pildă, Sfântul Vasile cel Mare, vrând să se pună cu totul în slujba Bisericii, a făcut două lucruri. În primul rând, a studiat cu atenție, rugăciune și profundă cugetare Sfânta Scriptură și în special Noul Testament, ca să poată înțelege duhul Evangheliei și modul de viață al primilor creștini. În al doilea rând, a fost conștient că nu poate face deplin lucrul acesta dacă neglijează cele patru veacuri de tradiție creștină. El era convins că, pe parcursul acestor veacuri, a existat un filon care a adus specificul Evangheliei până la el. De aceea, Sfântul Vasile a luat condei și hârtie și a făcut un lung pelerinaj cu dese popasuri la asceții contemporani cu el, așa încât să cunoască specificul evanghelic nu numai din citirea și cugetarea Sfintei Scripturi, ci și pe calea Sfintei Tradiții. Sfântul Vasile cel Mare era conștient că specificul evanghelic nu este un eveniment stins înscris într-o carte, ci acesta este un prezent continuu în viața Bisericii. Specificul evanghelic era trăit, experimentat și gustat la modul cel mai concret de o anumită categorie de oameni din timpul său, iar acest lucru este valabil pentru fiecare generație.

În fiecare generație au existat mai multe sau mai puține vârfuri duhovnicești care puteau da mărturie despre specificul evanghelic din experiență, din cercare și din moștenirea foarte vie și concretă pe care au preluat-o de la părinții pe care i-au cunoscut față către față. Pãrintele Iosif a spus despre acest lucru următoarele: „Noi cu Oastea Domnului nu învățăm nici o noutate, ci vrem să trăim ceea ce ne învațã Biserica lui Hristos prin graiul Sfinților Părinți și al canoanelor” (Părintele Iosif Trifa, Oastea Domnului, nr. 28, 1931, p. 3).

După 20 de veacuri de creștinism, nimeni nu va putea cunoaște și reedita „specificul evanghelic”, dacă va neglija pe cei care au adus acest specific până în generația sa. Nimeni nu va putea cunoaște calea spre „Taborul evanghelic” (Mt 17, 1-8), dacă va nesocoti pe Sf. Simeon Noul Teolog, pe Sf. Grigorie Palama, pe Sf. Paisie Aghioritul și pe alți sfinți care au văzut Lumina nezidită așa cum au văzut-o Petru, Iacov și Ioan pe Tabor. Ce minunat este că, în duminica Sfântului Grigorie Palama, Taborul evanghelic este cu 14 veacuri mai aproape de noi! Cum să nu ai dragoste și evlavie față de un astfel de Sfânt și față de o astfel de zi?!

Noul Testament ne spune că primii creștini se rugau, se împărtășeau și privegheau (Fapte 2, 42), dar nu ne spune detalii despre conținutul programului lor. Însă acest lucru îl putem cunoaște viu și concret din cultul și slujbele Bisericii. Nimeni nu va putea spune precis ce înseamnă comuniunea cu „duhurile drepților celor desăvârșiți” (Evr 12, 23), nesocotind cultul sfinților, acatistele, icoanele, slujbele sfinților și scrierile lor.

Despre specificul sau spiritualitatea Evangheliei mai spunem doar atât: în Biserica noastră nu se vorbește despre specific sau spiritualitate la plural ca în catolicism, unde întâlnim o sumedenie de spiritualități proprii numeroaselor ordine religioase.

În Biserica Ortodoxă spiritualitatea este una pentru toți creștinii mireni, preoți și călugări. Aceasta este „unitatea duhului în legătura păcii”. De aceea, este greșit să spunem: călugării și mănăstirile cu specificul lor, sau, mai general, Biserica cu specificul ei, iar noi cu specificul nostru. „Nu trebuie să uităm că spiritualitatea ortodoxă este ea însăși monastică” (Mitropolitul Serafim, Sfinții printre noi: de la Părintele Paisie Olaru la Rafail Noica, Doxologia, 2015, p. 16). În viața Bisericii, specificul evanghelic este un prezent continuu. A nesocoti acest prezent continuu și a încerca să personalizezi specificul evanghelic înseamnă a trăda specificul evanghelic. „Doamne ferește! Una ca asta să nu se întâmple!” (Lc 20, 16). Oastea Domnului are specific evanghelic tocmai pentru că face el parte din specificul evanghelic continuu al Bisericii.

Preot Petru RONCEA