TOT MAI RAR
Tot mai rar auzi Cuvântul cel curat şi credincios ce cuprinde adevărul sfânt, cum l-a lăsat Hristos. Tot mai rar îi vezi pe.
Tot mai rar auzi Cuvântul cel curat şi credincios ce cuprinde adevărul sfânt, cum l-a lăsat Hristos. Tot mai rar îi vezi pe.
Ce grea e lupta sfântă s-o duci pân’ la sfârşit, pe-atât de mulţi, ispita pe drum i-a prăbuşit, pe-atât de mulţi, vreo cursă.
În ceas de grea-ncercare, de temeri şi nevoi, spre mila Ta cea mare venim flămânzi şi goi. Din zare, până-n zare, din cer,.
“Dacă aş fi un bob de grâu aş aştepta cuminte Ca să mă coc răbdând smerit ,în arşiţa fierbinte. …Apoi, legat cu fraţi.
Ceasul suferinţei e un ceas ceresc, o, de-aş şti mai bine cum să-l preţuiesc! Ceasul rugăciunii e un ceas divin, o, de-aş şti.
Cei cu vederea sănătoasă văd mai departe, -adică pot să vadă-n oameni şi în lucruri, – dar nu aceasta este tot! Cei cu.
Mărit fii Tu, Mijlocitorul, Cel dintre Dumnezeu şi noi, Mărit Iisus – aducătorul şi miezul Legii-celei-noi. Mărit fii Tu, Cel ce mereu ne-aduci.
Puține-s zilele pe care le-am risipit nepãsãtor dar cât aș vrea ca nici acestea sã nu-mi întunece-amintirea, puține-s urmele vieții ce nu le.
Eu m-am născut să nu mor niciodată Și dacă totuși, zilnic, moare-n mine O părticică, Doamne, pentru Tine E ca să-mbrac adevărata viață!.
N-am privit la crinii câmpului de vară ce nu-şi torc, Iisuse, nici nu-şi ţes veşminte, ca văzând fiinţa cum le-o-mbraci Tu iară să-nţeleg.