Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Câteva repere istorice: Liturghia în primele trei secole

Câteva repere istorice: Liturghia în primele trei secole

Câteva repere istorice: Liturghia în primele trei secole

Sfânta Liturghie este un organism spiritual viu, în continuã evoluţie, si nu o relicvã a istoriei

Multi crestini ortodocsi cred cã Sfânta Liturghie a fost de la început asa cum o cunosc ei astãzi. Dar, cu toate cã în ultimele secole Liturghia nu a cunoscut schimbãri semnificative, aceasta nu înseamnã cã forma ei de azi este fixã si neschimbabilã. Sfânta Liturghie este un organism spiritual viu, în continuã evoluţie si nu o relicvã a istoriei. În decursul veacurilor ea a evoluat de la simplitatea originarã la bogãtia de azi. Dar aceastã evoluţie nu a însemnat o îndepãrtare de la adevãr, asa cum încearcã sã argumenteze unii eterodocsi, ci o crestere fireascã, expresie a lucrãrii Duhului Sfânt în Bisericã, o dezvoltare a elementelor esentiale pe care le gãsim de la început în structura Liturghiei.

Sfânta Liturghie a fost întemeiatã de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Tainã

Sfânta Liturghie a fost întemeiatã de Mântuitorul Iisus Hristos la Cina cea de Tainã când „a luat pâinea si, binecuvântând, a frânt si a dat ucenicilor sãi zicând: Luati mâncati acesta este trupul Meu. Si luând paharul si multumind le-a dat zicând: Beti dintru acesta toti, Cã acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsã spre iertarea pãcatelor” (Mt. 26, 26-28). Sfinţii Evanghelisti Marcu si Luca precum si Sfântul Pavel precizeazã cã Mântuitorul a lãsat Bisericii porunca expresã de a oficia Sfânta Liturghie: „Sã faceti aceasta întru pomenirea Mea” (Mc. 14, 22-24; Lc. 22, 19-20, I Cor. 11, 22-25).

Liturghia apostolicã era mult mai simplã, însã cuprindea elementele esentiale care se vor pãstra pânã astãzi

Dupã pogorârea Duhului Sfânt, primii crestini, urmând porunca Mântuitorului, „stãruiau în învãtãtura apostolilor si în împãrtãsire, în frângerea pâinii si în rugãciuni” (FA 2,42) adicã în slujirea Sfintei Liturghii care, încã de la început, a fost centrul vietii Bisericii, Taina actualizãrii lucrãrii mântuitoare a lui Hristos si a unirii depline cu El.

Desi în Noul Testament nu avem o descriere amãnuntitã a Liturghiei pe care o sãvârseau Sfinţii Apostoli si urmasii lor, putem totusi ca, în lumina informatiilor patristice ulterioare, pornind de la citatul de mai sus (FA II,42) si de la alte texte nou-testamentare, sã reconstituim structura acesteia. Remarcãm faptul cã slujba era mult mai simplã însã cuprindea elementele esenţiale care se vor pãstra pânã azi si anume:

  • adunarea în Bisericã – (vezi I Cor XI,18)
  • „învãtãtura apostolilor”- lecturi si predici (vezi si I Tes V,27; Col IV,16; FA XX,7,11; I Tim IV,13; I Cor XVI,26) având în centru împãrtãsirea cu Dumnezeu Cuvântul prin cuvânt. Aceastã parte se va dezvolta în Liturghia Cuvântului sau a catehumenilor.
  •  „frângerea pâinii si rugãciuni” – este ceea ce se va numi, mai târziu, Liturghia Euharisticã sau a credinciosilor.
    Se fãceau rugãciuni pentru diferite categorii de credinciosi (I Tim II,1).
    Probabil crestinii îsi dãdeau si sãrutarea pãcii dacã „sãrutarea sfântã” pomenitã de Sfântul Pavel (Rom 16,16; I Cor 16,20; II Cor 13,12; I Tes 5,26) este o aluzie la acest act liturgic.
  • Frângerea pâinii era înteleasã ca o actualizare, prin lucrarea Duhului Sfânt, a Cinei celei de Tainã. Ca urmare se împlineau actele principale fãcute de Hristos la aceastã Cinã:
  • „a luat” – aducerea darurilor de pâine si vin (I Cor. XI,23 -26);
  • „a binecuvântat” – rugãciunile de multumire si sfintire a darurilor (I Cor. XIV,16) rostite cu voce tare de întâistãtãtorul adunãrii euharistice la care credinciosii rãspund cu Amin exprimându-si astfel adeziunea;
  • „a frânt” – frângerea propriu-zisã a pâinii prefãcutã în Trupul lui Hristos;
  • „a dat” – împãrtãsirea generalã cu Trupul si Sângele Domnului.

Prima descriere a Liturghiei Bisericii primare dateazã de la jumãtatea sec. al II-lea d.H. O sutã de ani mai târziu, la mijlocul sec. II dupã Hristos, Sfântul Iustin Martirul si Filozoful ne dã cea mai amãnuntitã descriere a Liturghiei din primele trei secole:

„În asa-zisa zi a soarelui (duminica n.n.), se face adunarea tuturor celor ce trãiesc la orase sau la sate si se citesc memoriile apostolilor (Evangheliile n.n.) sau scrierile profetilor (Vechiul Testament n.n.), câtã vreme îngãduie timpul. Apoi, dupã ce cititorul înceteazã, întâistãtãtorul (episcopul sau preotul n.n.) tine un cuvânt prin care sfãtuieste si îndeamnã la imitarea acestor frumoase învãtãturi. Apoi, ne ridicãm în picioare toti laolaltã si înãltãm rugãciuni; dupã care, încetând noi rugãciunea, [ne îmbrãtisãm unii pe altii cu sãrutarea pãcii – vezi cap. 65 – si] se aduce pâine si vin si apã, iar întâistãtãtorul înaltã deopotrivã rugãciuni si multumiri, cât poate mai multe, la care poporul rãspunde într-un singur glas, rostind Amin.

Si se dã fiecãruia sã se împãrtãseascã din cele ce au fost consfintite prin euharistie, iar celor care nu sunt de fatã li se trimite euharistia acasã, prin diaconi.”

Structura Liturghiei Bisericii primare, sugeratã doar de textele nou-testamentare, este expusã acum cu claritate si anume:

  • Adunarea în Bisericã;
  • Liturghia Cuvântului (catehumenilor)
  • Lecturi din Noul si Vechiul Testament
  • Omilia (explicarea textelor citite)
  • Liturghia euharisticã (credinciosilor)
  • Rugãciunea generalã pentru Bisericã si lume
  • Sãrutarea pãcii
  • aducerea darurilor de pâine si vin („a luat”)
  • rugãciunea de sfintire – anaforaua („a binecuvântat”) rostitã cu voce tare de întâistãtãtor la care credinciosii rãspund cu Amin exprimându-si adeziunea
  • frângerea pâinii („a frânt”)
  • împãrtãsirea tuturor („a dat”).

Dezvoltarea Liturghiei a dus la aparitia diverselor traditii liturgice

Aceastã formã originarã a Liturghiei se va dezvolta treptat deoarece, în cadrul schemei de mai sus, liturghisitorii aveau o mare libertate de improvizaţie în ceea ce priveste formularea rugãciunilor, stabilirea lecturilor biblice, introducerea unor imne religioase etc. Cu timpul s-au precizat anumite idei principale care trebuiau abordate, într-o anumitã ordine, în cadrul rugãciunilor, s-au generalizat anumite anaforale liturgice (rugãciunea centralã a Sfintei Liturghii) alcãtuite de personalitãti marcante ale vietii bisericesti si, mai apoi, în diverse regiuni, s-au stabilit chiar formule fixe ale slujbei individualizându-se traditii liturgice. Între acestea s-au impus cele specifice principalelor centre crestine: Ierusalim, Antiohia, Cezareea Capadociei, Alexandria, Roma.

În sec. IV-V Sfintii Ioan Gurã de Aur si Vasile cel Mare alcãtuiesc, pe baza traditiilor vechi, Liturghiile care le poartã numele, folosite pânã azi de Biserica Ortodoxã

Anul 313 marcheazã încetarea persecutiilor împotriva crestinilor si începutul unei epoci de mare înflorire în istoria Bisericii. În aceastã perioadã are loc o unificare a ritualurilor liturgice marcatã de alcãtuirea, pe baza traditiilor vechi, de cãtre Sfintii Ioan Gurã de Aur si Vasile cel Mare a Liturghiilor care le poartã numele, folosite pânã azi de Biserica Ortodoxã. Forma si evolutia acestor Liturghii numite Liturghii bizantine le vom analiza în numãrul urmãtor.

Explicarea Sfintei Liturghii

Pr. Florin Botezan

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *