Am văzut necesitatea acestor pravile. Nu trebuie să uităm că ea nu este doar mai bună decât altele, ci este cu totul obligatorie. Pravila este îngrădirea cea mai neprimejdioasă a vieții trăite întru mântuire. Fără pravile nu putem păstra continuitatea râvnei, a tăriei hotărârii, nici să dobândim fermitatea voinței. Duhul râvnitor, ca o stihie, se ține și se întărește prin exercițiu; dacă exercițiul este insuficient, atunci, inevitabil, duhul slăbește și se vlăguiește. Când sunt stabilite pravile, atunci, dacă sunt rânduite cum se cuvine, se găsește întotdeauna ca ocupație evlavioasă, ceva care să ne aducă aminte de viața cea nouă și să ne țină atenția ocupată cu acest gând. Trecerea dela o îndeletnicire la alta este o continuă antrenare a duhului, pe un singur ton, după un singur plan. Astfel, focul râvnei arde continuu. În lipsa pravilelor, vor apărea timpi morți, încetiniri, opriri, rătăciri, și viața nu va fi unitară, încordarea va slăbi, râvna se va răci. De aceea, Sfântul Isaac Sirul spune (în Cuvântul al optzeci și cincilea, p. 534) că întunecarea minții, furtuna lăuntrică, lenevirea și toate neregulile vieții se produc când nu a fost stabilită în viață o anumită rânduială. În caz contrar, totul va depinde de prezența de spirit, dar poate cineva conta pe aceasta? Ea este schimbătoare, ca o suflare de vânt. Când vrei, faci totul repede; când cazi în lenevire, nici puțin nu mai poți face. Dar când ai stabilit o pravilă, vrei, nu vrei, o faci și o vei face necontenit.[…] Citeşte în continuare »
Alte articole
