4. Zis-a un bătrân oarecare, învăţându-l pe ucenicul său: fiule, de te vei lenevi a te scula noaptea la slujba utreniei, în acea zi nu se cade să dai trupului tău mâncare, căci scrie Apostolul, că pe degeaba nu se cade a mânca. Iarăşi, zic ţie, că mireanul de va fura, este vinovat. Aceeaşi vină o socoteşte Dumnezeu fiecărui frate, care se va lenevi şi nu se va scula la slujba bisericii, afară de boală, sau de o mare împiedicare. Însă şi de la cel bolnav şi ostenit aşteaptă Dumnezeu rugăciune duhovnicească, căci aceasta poate să o facă şi cel bolnav şi neputincios. De ai clevetit cumva pe vreun frate şi te mustră cugetul tău, mergi cu smerenie la acel frate şi te închină până la pământ, zicând: iartă-mă, frate, că am greşit şi te-am clevetit! Şi de aici înainte păzeşte-te şi nu mai cleveti pe nimeni, căci clevetirea este moartea sufletului. De îţi va aduce ţie un frate vreun lucru, orice ar fi şi ţi-l va dărui pentru dragostea frăţească şi ştiind că acel frate este mai sărac şi mai neputincios decât tine, atunci sileşte-te şi dăruieşte-i şi tu lui ceva îndoit mai mult decât ţi-a dăruit el ţie. Iar de nu vei avea ce să-i dai şi să-i răsplăteşti, atunci închină-i-te până la pământ cu smerenie, zicând: iartă-mă pentru Dumnezeu, iubite frate, că eu nu am ce să-ţi dăruiesc! Domnul Dumnezeu să-ţi plătească pentru dragostea ce-o arăţi către mine. De vei citi sau vei auzi vieţile sfinţilor părinţi, începe şi te nevoieşte a face şi a vieţui şi tu aşa, chemându-L pe Dumnezeu în ajutorul tău, ca să te întărească şi să-ţi ajute şi rabdă fără slăbire în lucrul ce vei începe, lăudând şi mulţumind lui Dumnezeu. Iar de ai început şi nu ai săvârşit, atunci defaimă-ţi neputinţa ta, ocărăşte-ţi cugetul tău şi smereşte-ţi gândul, ca pe un rău, leneş şi trândav; pururea neîncetat mustră-ţi sufletul pentru că ce ai început n-ai sfârşit. De ai greşit şi ai făcut păcat trupesc, nu te mai gândi după aceea la dânsul, cum l-ai făcut, căci gândind la dânsul iarăşi ţi se aprinde trupul şi ţi se spurcă sufletul. De-ţi vei deosebi viaţa ta şi ieşind vei merge şi te vei aşeza în pustie, când vei cunoaşte că te cercetează Domnul Dumnezeu, să nu cumva să te înşeli, frate, să te înalţi cu inima zicând că mare lucru faci că şezi în pustie şi pentru aceea te cercetează Dumnezeu, căci de te vei înălţa şi te vei lăuda în inima ta, gândind acestea, atunci Dumnezeu îţi va lua ajutorul său şi tu îţi vei cunoaşte neputinţa. Ci, mai vârtos, frate, cu smerenia inimii tale, zi aşa în gândul tău: eu pentru slăbiciunea, ticăloşia şi neputinţa mea, şed aici, în această pustie, iar Prea Bunul Dumnezeu pentru bunătatea Sa îşi face cu mine nevrednicul mila Sa, ca să nu slăbesc, ci să rabd. De vei da orice lucru, vreunui frate, pentru dragostea lui Hristos, iar mai pe urmă îţi va aduce vrăjmaşul căinţă de aceasta în gândul tău, zicând: rău am făcut că m-am grăbit de am dat acel lucru care îmi trebuia foarte mult, sau că acel lucru nu era de obrazul aceluia, sau prea mult i-am dat lui, tu, frate, nu asculta acel gând, căci este al vrăjmaşului, ci venindu-ţi acel gând să-i răspunzi aşa: eu am dat împrumut acel lucru lui Hristos însuşi. Şi aşa, vrăjmaşul se va duce de la tine ruşinat, iar tu vei lua plată mare de la Dumnezeul Hristos.
5. Zis-a un bătrân: dator este călugărul când şade cu fraţii la masă, să caute pururea în jos, spre pământ, iar nu la faţa fraţilor, mai ales a celor tineri şi să aibă gândurile lui pururea către Dumnezeu, că mare şi nesuferită scârbă face călugărul diavolului, atunci când are gândul la cer, către Părintele lui.
6. Zis-a un bătrân: gândurile cele rele şi necurate din inima omului sunt asemenea şoarecilor care umblă în casă, pe care de-i vei omorî câte unul, îndată ce-i vei vedea, nu te vei osteni, iar de îi vei lăsa până se vor înmulţi şi vor umplea casa, atunci multă osteneală vei avea izgonindu-i şi neputându-i alunga, ţi se va urî şi vei lăsa de se va pustii casa ta.
7. Zis-a un bătrân oarecare: călugărul care a greşit înaintea lui Dumnezeu, scârbindu-L pe Făcătorul său, şi-i va veni oarecare umilinţă şi îşi va cunoaşte greşeala şi va voi să se pocăiască de păcatele sale, unuia ca acela i se cade să se depărteze de lume, să se deosebească de alţi fraţi, să iasă şi să se aşeze singur la un loc liniştit, cu tăcere; şi aşa umilindu-se şi smerindu-se înaintea lui Dumnezeu, pururea să-şi plângă păcatele sale, ziua şi noaptea, curăţindu-şi mintea şi inima de gândurile lumeşti. Să se păzească foarte mult, ca să nu scârbească sau să dosădească pe cineva, ci pe sine pururea să se dosădească, să se ocărască, să se mustre şi să se defăimeze, pentru că a păcătuit scârbind pe Domnul Dumnezeu şi Făcătorul său. Şi aşa, cu multă înfrânare a trupului şi a patimilor, cu multă umilinţă, plângere şi lacrimi rugându-L pe Dumnezeu, va dobândi milă şi iertare.
va urma
din Patericul sfinților bătrâni