Iată întrebarea cea mai arzătoare, întrebarea mare, ce se pune lumii cu stăruință. Însuși Mântuitorul este cela ce te întreabă: ce ți se pare de Hristos, al cui Fiu este?
De la răspunsul tău atârnă soarta ta, mântuirea ta.
Odinioară El a pus această întrebare fariseilor, care ÎI ispiteau, vrând să-L prindă în cuvânt. Ei au răspuns într-un fel. «Fiu al lui David» au zis ei. Și aveau dreptate, căci Legea veche spunea că Mântuitorul se va naște din neamul lui David. Dar n-au dat răspunsul cel adevărat. Ei au dat răspunsul formei din afară, nu pe acela izvorât din suflet, nu pe acela pe care trebuia să-l dea după ce L-au auzit pe Iisus vestind Evanghelia nouă și L-au văzut săvârșind minuni, ca unul ce avea putere de sus. Ei nu L-au recunoscut ca trimis al lui Dumnezeu, ca Fiu al Tatălui ceresc, ca Dumnezeu Însuși — Mântuitor al lumii. N-au vrut să-L recunoască, căci se temeau și Îl urau.
Așa sunt și azi mulți oameni. Ei recunosc că Iisus a fost cel mai mare și cel mai bun om din câți sau arătat în lume. El a adus și a propovăduit cea mai înaltă învățătură și a dus viața cea mai curată între fiii oamenilor. Dar, ca fariseii, nu spun ceea ce e lucrul de căpetenie: nu vor să-L recunoască Dumnezeu-Stăpân peste viața lor. Nu-L recunosc din prea mare dragoste de ei înșiși. Căci recunoscându-L de Stăpân ar trebui să I se supună, să-L cunoască și să-I urmeze întru toate poruncile și legile care rânduiesc Împărăția Sa. Și aceasta li se pare prea greu de îndeplinit. Ele cer lepădarea de sine: «Cel ce iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine nu este Mie vrednic»…. și «cela ce nu-și ia crucea și nu vine după Mine nu este Mie vrednic».
Față de Hristos trebuie să iei ținută hotărâtă. Ori îi recunoști că El este Mesia cel făgăduit de proroci, Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai nainte de veci, coborât din Cer, ca să aducă lumii învățătura cea adevărată despre Dumnezeu și despre rostul omului; ori recunoști și urmezi această învățătură, scutită de orice rătăcire și adeverită cu prisos prin mulțime de minuni; ori o primești întreagă, așa cum a vestit-o El, care a spus despre Sine: «Eu sunt calea, adevărul și viața… Eu sunt lumina lumii care luminează pe tot omul ce vine în lume; ori Îl recunoști ca pe Cel ce s-a pogorât din Cer și iarăși în Cer s-a întors, ca să împărățească întru putere de-a dreapta lui Dumnezeu, să judece viii și morții, pe care îi va chema iarăși la viață. Deci, ori recunoști și crezi că Hristos este Fiul Iui Dumnezeu, și atunci te apropii și îi urmezi cu hotărâre și intri în oastea Lui și te lupți ca un bun ostaș a lui Hristos; — ori apoi stai împotrivă și ești vrășmașul Lui.
Să te ții de El și să urmezi și gândurilor tale — nu se poate. El Însuși ți-o spune răspicat: «Cela ce nu este cu mine, împotriva mea este» (Luca II. 23). Ori cu Hristos și mântuit, ori împotriva Lui și osândit, căci scris este: «zice Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrășmașii Tăi așternut picioarelor Tale».
Cunoscând adevărul lucrurilor, la întrebarea cea mare să răspundem într-un glas cu Petru: «Tu ești Hristosul, Fiul Iul Dumnezeu celui viu» și să-l urmăm cu credință și cu dragoste!
Lumina Satelor, nr. 35, 09.09.1923
