Un cuvânt de mângâiere pentru Părintele Iosif
Preaiubite, preascumpe şi dorite Părinte Iosif!
Luând cunoştinţă cu multă durere din foaia noastră dragă că Domnul v-a trimis din nou în şcoala suferinţei, un îndemn puternic stăruie să vă scriu un cuvânt dulce şi mângâietor de la Scumpul Mântuitor, Domnul milei şi al îndurărilor.
Prin durerile, suferinţele, încercările şi necazurile ce vi le trimite Domnul, El vrea să vă căpătaţi veşmântul cel mai minunat al sufletului şi sfinţirea trupului.
Patrusprezece ani aţi sângerat în lucrul Domnului şi aţi trimis în dar „pâine“ celor flămânzi după Cuvântul Lui.
Să nu fii mâhnit. Să nu plângi. Domnul este cu sfinţia ta şi nu te va lăsa niciodată. Sufletul să-ţi strălucească de nespusă bucurie că te-ai învrednicit de marele dar de la Domnul să fii trâmbiţaşul Lui ales şi să chemi – cu foc – cele o sută douăzeci de mii de suflete la „Izvorul“ cu apa cea vie, din care bând, nu vor mai înseta şi nu vor mai muri niciodată. Şi de atunci nici unul nu mai poate trăi fără Hristos şi fără Biserica Sa mântuitoare.
Cuvintele din cărţile sfinţiei tale vor rămâne soli de foc în inimile noastre. Toţi câţi ne-am întors la Domnul şi nu mai putem trăi astăzi fără El, ascultând glasul trâmbiţei de foc din scrisul sfinţiei tale, plângem cu lacrimi de recunoştinţă şi rugăm fierbinte pe Domnul să vă facă din nou sănătos, aşa cum ne-a ascultat şi altădată rugăciunile noastre smerite, ca să ne hrăniţi mai departe cu pâinea şi apa cea dătătoare de viaţă veşnică.
Cu toţii suntem alături de durerea şi bucuria sfinţiei tale.
Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul sufletelor noastre, să vă ocrotească şi să asculte fierbintea rugăciune a smeriţilor Săi robi, rugăciune ce o facem pentru sănătatea, liniştea, pacea şi bucuria părintelui nostru drag, Iosif Trifa.
Lct.-colonel Coman Ionescu, Huşi
IUBEŞTE-ŢI MUNCA TA…
Iubeşte-ţi munca ta şi crede-o
cea mai frumoasă şi uşoară;
nimic de ea să nu te rupă,
nimic din ea să nu te doară.
Ştiind că Dumnezeu ţi-a dat-o,
s-o faci mereu cu bucurie,
căci ea pe fruntea ta aşază
cununa cea pe veşnicie.
Iubeşte-ţi crucea ta şi poart-o
cu-ncredinţarea bucuroasă
că Însuşi Dumnezeu ţi-a dat-o
pe cea mai dulce şi frumoasă.
Nimic la ea să nu vezi aspru,
nimic din ea să nu crezi jale,
căci ea-i cununa ta cea dulce
şi puntea mântuirii tale.
Iubeşte-ţi fraţii tăi şi-i caută
cu cea mai sfântă preţuire,
cu ei să umbli-ntr-o credinţă,
cu ei să lupţi într-o unire.
Să crezi că Dumnezeu acolo
te-a vrut să fii pe totdeauna;
cu ei purtând aici povara,
cu ei te-aşteaptă-n cer cununa.
va urma
