Surorile noastre au şi ele o slujbă cu nimic mai prejos decât a fraţilor în înaintarea Evangheliei. Datoria şi răspunderea celor ce trebuie să se roage, să postească, să vegheze asupra creşterii copiilor lor şi a îndrumării tineretului sau să sprijine cu cuvântul lor cald şi cu dragostea lor sfântă pe soţii lor, pe fraţii lor, pe fiii sau pe părinţii lor în slujba Lucrării lui Dumnezeu, toate acestea care se cer surorilor noastre sunt datorii şi răspunderi cu nimic mai prejos, ci tot atât de însemnate ca şi slujba celorlalţi, a fraţilor lucrători.
După cum surorile noastre au şi ele un suflet care trebuie mântuit şi au fost chemate la o răsplată veşnică, pentru care trebuie să ostenească şi ele, tot aşa trebuie să aibă trează conştiinţa datoriei lor şi temerea lor de Dumnezeu, în împlinirea voii Sale.
O fiică credincioasă, ca tânără lucrătoare a Domnului, trebuie să aibă ea însăşi o viaţă strâns legată de Domnul Iisus prin citirea zilnică a Bibliei cu rugăciuni şi meditaţie. Pentru asta, ea trebuie, din îndemnul conştiinţei ei, fără a fi obligată de alţii, să caute a-şi face timp şi loc pentru a petrece cu Domnul cât mai aproape şi cât mai mult în citire, în meditaţie şi în rugăciune. Aceasta va fi o trăire personală şi lăuntrică a ei cu Hristos. Numai dacă în felul acesta tânăra credincioasă va avea o viaţă personală de legătură strânsă şi sfântă cu Domnul ei, atunci tânăra soră credincioasă va fi cu adevărat o fiică a Domnului şi va duce o viaţă folositoare şi binecuvântată atât în familia ei, cât şi în adunarea Domnului sau între ceilalţi oameni unde este obligată să trăiască şi ea şi să muncească. O astfel de fiică a Domnului va deveni şi lucrătoare: întâi prin purtarea ei, cât şi prin vorbirea şi îmbrăcămintea ei cuviincioasă şi pătrunsă de evlavie şi curăţie. Iar apoi va căuta cu grijă ce poate să facă şi ea cu fapta, pentru a ajuta mersul înainte al Lucrării Domnului. Mila pentru cei bolnavi, grija pentru cei săraci, interesul faţă de podoaba Casei Domnului, de răspândirea Cuvântului sau de înfrumuseţarea adunărilor sfinte, zilele de post şi rugăciune pentru curăţirea ei lăuntrică, pentru curăţirea Lucrării Domnului şi pentru biruinţa ei în afară, pentru fraţii lucrători, pentru bunul mers al adunărilor, pentru întoarcerea altor suflete la Domnul Iisus; iată, toate acestea şi altele asemenea lor sunt lucruri la care o soră tânără va căuta să ajute şi ea cu tot ce poate, în smerenie, în ascuns sau în tăcere, însă cu toată inima, ca una care ştie că la înaintarea Evangheliei suntem chemaţi să lucrăm fiecare dintre noi, cei care avem nădejde să moştenim făgăduinţele ei, potrivit cu puterea şi cu locul în care suntem puşi de Dumnezeu.
Soţiile, surorile şi mamele fraţilor lucrători trebuie să fie şi ele nişte tovarăşe de lucru şi de luptă împreună cu părinţii, cu soţii, cu fraţii sau cu fiii lor, înlesnind munca acestora pentru Domnul, iar nu îngreunându-le-o. Ele trebuie să lupte cu tot păcatul sau cu toată ispita ce ar putea să le ia privirea de la ţinta cerească şi să nu se lase niciodată nici cuprinse de lăcomie, nici oprite de firea pământească, nici legate de treburile şi grijile lumeşti, spre a nu pierde din vedere tocmai partea cea bună a „Mariei”, care singură nu va fi luată de la noi.
În vremea Domnului, surorile trebuie să fie ocupate cu lucrul Domnului, după cum, în vremea casei se ocupă cu ale casei; în vremea copiilor, cu copiii şi în vremea serviciului, cu serviciul. Să ştie bine fiecare soră credincioasă să-şi împartă timpul în aşa fel, încât, dintre acestea, niciunele să nu fie nici neglijate, nici amestecate, nici înlocuite. Cele scrise în Cuvântul Domnului la Proverbele capitolul 31 sunt un elogiu divin şi-o laudă cerească adusă soţiei, adusă fiicei şi mamei credincioase; surorii binecuvântate în Domnul. De asemenea, şi toate celelalte îndemnuri din Noul Testament, care le poruncesc surorilor despre capul acoperit la rugăciune, despre îmbrăcămintea cuviincioasă, despre ferirea de podoabe şi despre toată evlavia şi smerenia cu care trebuie să fie ele împodobite nu numai în înfăţişarea şi în umblarea lor trupească printre oameni, ci tot aşa şi‑n înfăţişarea şi-n umblarea lor sufletească, duhovnicească printre fraţi şi printre îngeri, în Domnul şi-n Lucrarea Lui. De altfel, aceste două părţi ale vieţi surorilor noastre, cea trupească şi cea sufletească, nu pot fi despărţite una de alta. În amândouă aceste părţi, ele trebuie să arate şi Domnului, şi oamenilor că sunt credincioase cu adevărat, din inimă faţă de Dumnezeu şi se cercetează şi ele în lumina Sfântului Cuvânt al lui Dumnezeu, ca unele care ştiu şi ele că vor avea de dat, fiecare, seamă înaintea lui Dumnezeu pentru felul cum a ascultat şi cum a trăit Cuvântul şi porunca Lui.
Aceasta, pentru surori.
Traian Dorz
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
