Prin firea cea veche, omul cel vechi şi lumesc este neascultător de poruncile şi de voia lui Dumnezeu, pentru că firea cea lumească nu se supune şi nu vrea să asculte de Dumnezeu; ei îi place să trăiască în păcatul şi în voia Satanei.
Ea este firea satanică, potrivnică şi nelegiuită.
Nu se poate subordona lui Dumnezeu. Şi nici nu vrea.
Nu poate asculta de Hristos. Şi nici nu vrea.
Nu-L poate urma pe Duhul Sfânt. Şi nici nu vrea.
Aceasta este firea omului ne-bun (Ps. 14, 1).
Care zice vorbe nebuneşti,
care face fapte nebuneşti
şi care are un sfârşit nebunesc.
Însă, în clipa când în viaţa omului intervine altoirea firii duhovniceşti, când omul se naşte din nou, când omul devine un om duhovnicesc, supus lui Dumnezeu şi când ajunge călăuzit de Duhul Sfânt, atunci el capătă firea lui Hristos. Iar ca rod al acestei firi noi, în viaţa lui se naşte dragostea, dorinţa şi plăcerea ascultării.
Ascultarea este cel dintâi şi cel din urmă semn că un om s-a întors la Dumnezeu şi că Îl urmează pe Hristos.
Ascultarea este dovada cea mai luminoasă şi cea mai grăitoare că un suflet este cu adevărat un înnoit al Adevărului şi un sfinţit al Dragostei. Un fiu al Cuvântului şi un rob al Duhului Sfânt.
Fiul neascultării este un fiu nebun – oricine ar fi el.
Fiul ascultării este un fiu înţelept.
Acestea sunt semnele lor.
Fiul neascultării este un fiu al diavolului – oricine ar fi el.
Fiul ascultării este un fiu al lui Hristos.
Aceasta este deosebirea dintre ei.
Preabunule Doamne, Tu, Care eşti Stăpânul şi Împăratul nostru Căruia Îi datorăm ascultare cu toţii, Te rugăm, iartă-ne că atâta vreme din viaţa noastră scurtă am trăit şi noi neascultători de Tine.
Te rugăm, ajută-ne acum ca, de azi înainte, să fim nişte fii ai ascultării, care să-Ţi facem bucurie Ţie, fiindcă aceasta este şi fericirea, dar şi datoria noastră.
1 Comment