Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de Rusalii, de la Sibiu
– 6 iunie 1982
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Un tânăr a venit la Domnul Iisus cu dorinţa să moştenească viaţa veşnică: „Învăţătorule Bun, ce trebuie să fac eu, c-aş vrea să moştenesc viaţa veşnică?”. Domnul Iisus i-a spus: „Ştii poruncile. Le ştii?”. „Doamne, le ştiu. Le ştiu pe toate. Şi le-am păzit cu grijă, din tinereţea mea”.
Fraţii mei dragi, trăim într-un veac al ştiinţei, când ştim atât de mult cum n‑am ştiut altădată. Tinerii, copiii mici sunt atât de înţelepţi şi ştiu atât de multe, că te miri ce-auzi din gura lor. Tânărul din Evanghelie a ştiut însă şi să păzească poruncile lui Dumnezeu. Le cunoştea pe toate.
Ne bucurăm atât de mult de cei care ştiu. Ne doare aşa de mult de cei care nu ştiu şi-am dori ca toţi să ştie. Să ştie, să cunoască poruncile lui Dumnezeu, pentru ca apoi, păzindu-le, să fie fericiţi şi pe pământ, şi în veşnicie.
Printre poruncile lui Dumnezeu pe care tânărul spunea că le ştie şi le cunoaşte, şi le păzeşte cu grijă, era şi să-şi cinstească părinţii. Nu ştiu cât de mult va fi păzit el aceste porunci cu care se lăuda, dar ştim că el a plecat de la Domnul Iisus şi n-a ajuns în Împărăţia lui Dumnezeu niciodată. Şi ne doare aşa de mult… Cineva care ştie, cineva care gândeşte că păzeşte, şi totuşi să nu ajungă în Împărăţia lui Dumnezeu… Pentru că el, ştiind şi căutând să păzească aceste porunci, se vede că mai avea una, de care Domnul Iisus îi spunea: „Las-o şi pe aceasta”. Era lumea, pe care nu putea s-o lase; şi împreună cu lumea nu putea să ajungă niciodată în Împărăţia lui Dumnezeu, chiar dacă ştia. Chiar dacă se lupta el oarecum să păzească aceste porunci.
Fraţii mei dragi, în ziua de astăzi, în această sărbătoare, suntem lângă un mormânt sfânt. Poruncile lui Dumnezeu spun: „Cinsteşte-i pe părinţii tăi”. Cum poate un copil oare să nu-i cinstească pe părinţii lui care l-au crescut, pe mama lui care şi-a luat bucăţica din gură şi-a trăit în lipsă de-atâtea ori, ca să-şi vadă copilul că ştie, să-l vadă crescut mare, să-l vadă frumos? Cum oare va putea acest copil să nu şi-o cinstească pe mama lui, pe tatăl lui? Cum oare? Se poate lucrul acesta, să nu-şi cinstească copiii pe părinţii lor? Oare n-a crezut-o o crimă, iubiţilor? Căci în acele zece porunci, unde scrie să nu ucizi, să nu furi şi să nu faci mărturii mincinoase şi alte lucruri, tot în acele porunci scrie să-i cinsteşti pe părinţii tăi. Un copil care nu-şi cinsteşte părinţii lui nu va fi el oare ca şi acela care-i criminalul sau hoţul? Nu se-aseamănă cu ceilalţi? Pentru că şi el greşeşte şi calcă chiar una dintre poruncile cele mai însemnate: să-i cinsteşti pe părinţii tăi.
Fraţii mei dragi tineri, sunteţi mulţi aci. Noi suntem, în ziua de astăzi, adunaţi lângă un mormânt sfânt, viu, care ne grăieşte fiecăruia dintre noi: „Cinstiţi pe părinţii voştri. Iubiţi-i, ascultaţi-i pe cei pe care-i mai aveţi şi urmaţi-le pilda vieţii”.
Dacă o poruncă sfântă a lui Dumnezeu este să-i cinsteşti pe părinţii tăi care ţi-au dat viaţa, apoi cu cât e mai sfântă porunca aceea să-i cinsteşti pe părinţii tăi cei duhovniceşti, de la care avem viaţa noastră spirituală! Este o poruncă sfântă a lui Dumnezeu să ni-i cinstim pe părinţii noştri cei duhovniceşti. Să-i cinstim pe aceia care ne-au adus nouă lumina, ne-au adus nouă viaţa, ne-au adus nouă mila, ne-au adus nouă pe Hristos. Faptul că suntem în ziua de astăzi lângă acest mormânt sfânt este, fraţii mei dragi, că dorim şi noi să-l cinstim pe acela care a fost părintele nostru sufletesc. Pe acela care ne-a învăţat să iubim credinţa. Ne-a învăţat să iubim Biserica şi să n-o părăsim. Ne-a învăţat să iubim hărnicia şi cinstea. Ne-a învăţat să ne iubim patria şi neamul. Datorită omului acestuia noi suntem în starea aceasta în care suntem. Pentru că mulţi dintre noi n-am fost fiii Bisericii, ci am fost prin crâşme… am fost nişte lepădături ale societăţii. Şi învăţătura acestui mare om trimis de Dumnezeu în Biserica noastră şi în poporul nostru, învăţătura aceasta ne-a făcut şi ne-a ridicat din gunoaie şi ne‑a făcut oameni. De aceea dorim să cinstim şi să urmăm viaţa acestor mari oameni ai lui Dumnezeu, de care Dumnezeu S-a folosit ca să facă bine multora care vin în urma lor.
Fraţii mei dragi, cinstiţi-i! Dar a-i cinsti şi a-i urma pe părinţii tăi nu-i numai atâta, să vii la mormântul lor c-o floare – cum mulţi nu fac nici atâta. A-i cinsti, a-i urma pe părinţii tăi este să-i urmezi în virtuţile lor, în ostenelile lor, în hărnicia lor, în munca lor şi-n jertfa lor.
Omul acesta trimis de Dumnezeu în Biserica noastră şi-n poporul nostru s‑a topit luminând. S-a jertfit. A strigat. A spus. De aceea, iubiţii mei fraţi, dacă spunem că suntem copii ai lui, cum vom putea să dovedim, dacă nu vom avea virtuţile acestea?
Fraţii mei bătrâni, părul nostru alb ne povesteşte că în curând ne terminăm noi lucrarea pe pământul acesta. Când privim la acest mormânt, ce ne grăieşte nouă? Ce-a lucrat acest om al lui Dumnezeu, cât a luminat el, cât s-a jertfit, cât a muncit?
Ce-am muncit noi oare? Se-apropie vremea plecării noastre. Ce va rămâne oare în urma noastră?
Mi-aduc aminte mereu de un om de la noi, cântăreţ al Bisericii. Era într-o primăvară şi voia să facă multe altoiuri într-o grădină frumoasă. Şi mulţi îi spuneau:
– Frate, dar de ce faci? Dumneata eşti bătrân. Când vei ajunge să mănânci din roadele acestea?
– Ştiu, puiul meu, ştiu, dragii mei, dar vreau ca, în urma mea, să aibă cei care vor veni.
Fraţii mei bătrâni, ce-am făcut, ce-am lucrat?
Voi, frăţiori tineri, dac-aţi avut nişte părinţi harnici, muncitori şi credincioşi, nu veţi dovedi numai cu o floare când veniţi să o puneţi la mormânt, ci atunci când veţi avea virtuţile lor, urmându-i pe ei în muncă, în osteneli, în jertfă, pentru ca în urma voastră să rămână o grădină frumoasă şi mulţi să-L binecuvânteze pe Dumnezeu.
Mulţumim lui Dumnezeu pentru oamenii trimişi de El. Facă Domnul ca fiinţa lor vie să rămână în sufletul fiecăruia dintre noi! Şi, ducându-ne din locul acesta, fiecare să ducem cu noi ceva.
Şi de această dată ne înnoim toţi legământul în faţa acestui sfânt mormânt al [omului] lui Dumnezeu, că vom căuta să dovedim şi noi că suntem urmaşii celor ce ne-au învăţat pe noi aceste lucruri atât de minunate şi atât de frumoase.
Slăvit să fie Domnul!
preluat din «Străngeţi fărâmăturile» vol. 3 (50 de vorbiri frăţeşti de la adunările Oastei Domnului).
