Credinţă-adevărată e doar credinţa care
ne-ngenunchează-n lacrimi c-o unică predare
şi ne renaşte-n Domnul cu legământ fierbinte
de luptă pân’ la moarte, privind mereu ’nainte.
Credinţa-ntemeiată pe-nvăţătura dreaptă
îşi dă mereu silinţa să se-mplinească-n faptă
şi-apoi în cunoştinţă, şi-apoi în înfrânare,
suind din treaptă-n treaptă spre cea mai ’naltă stare.
Credinţa bună luptă răbdarea să şi-o crească,
evlavia unindu-şi cu dragostea frăţească,
şi-apoi cu ea, iubirea de oameni o-mpreună;
o astfel de credinţă ajunge la cunună.
Credinţa mântuieşte numai atunci când are
aceste roade scumpe şi fapte sfinţitoare;
credinţa fără-acestea e moartă şi uscată
şi n-o s-ajungă viaţa cerească niciodată.
Nu v-amăgiţi că mergeţi în Sfânta-mpărăţie
când n-aveţi o credinţă puternică şi vie;
credinţa ce primeşte cununa mântuirii
e numai cea-nsoţită de roadele sfinţirii.
O, fiul meu cel unic, du-ţi lupta vieţii tale
eroic pân’ la Ţinta Victoriei Finale;
viteaz înfruntă-ţi moartea, ca soarele furtuna,
la capătul izbânzii, Hristos îţi dă cununa.
TRAIAN DORZ din ”Cântări Eterne”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
