Pretenţiile veacului ce se încheie nu s-au împlinit. Iar apropierea noului mileniu e departe de a propune soluţii liniştitoare pentru noi şi cei care ne vor urma. Fără să vrei, cobori în trecut şi descoperi nostalgii şi regrete nejustificate. Viitorul are mereu altă culoare şi uiţi că va deveni cândva prezent, cu dezastrele lui, cu aceleaşi permanente compromisuri cu viaţa, pentru a întârzia cât mai mult sub acest soare, pe acest pământ. Lumea merge într-o direcţie pe care noi n-o cunoaştem, valorificând şansa sau neşansa lui „a fi“, „a face“, „a avea“, despre care noi vom lăsa „mărturiile“ noastre prin cimitire, prin ruine sordide sau în arheologia cuvintelor şi a manuscriselor.
Vom organiza ignoranţa şi neştiinţa noastră în „cercetări“ profunde şi „savante“, prin care ne vom aduce „contribuţia“ la răspunsurile întrebărilor neliniştitoare: „Ce este omul?“, „Ce e lumea?“ şi a altor rostiri „esenţiale“ care îşi găsesc temeinicia în constatarea că ele sunt mai aproape de atributele ce însoţesc Fiinţarea şi Devenirea decât de definirea sensului lor, a raţiunii genezei lor. Şi constaţi, cu uimire, că nu ai fost niciodată sceptic, că mereu ai râvnit „fructul oprit“: cunoaşterea.
Vei continua crima de a trăi fără Dumnezeu, în defavoarea aproapelui tău, pe care-l vei minţi cu făţarnice declaraţii de dragoste, când, de fapt, nu te iubeşti decât pe tine… Abel şi Cain sunt ascunşi în tine într-o veşnică luptă, schimbându-şi mereu identitatea… Clipă de clipă vei fi mereu altceva, şi veşnica ta nemulţumire este starea ce te face să cauţi elucidarea acestei ecuaţii cu prea multe necunoscute în alt loc şi cât mai departe de Dumnezeu. De aceea eşti mereu plin de prihană!… Priveşte numai cimitirele şi vei descoperi regretele eterne ale Pământului pentru faptul că te-a primit aici! Şi poate nu este adevărat că „totul este deşertăciune şi goană după vânt“, ci numai tragedie a amintirii… A amintirii bucuriei de a te fi născut.
De aici începe vinovăţia ta, vinovăţia clipei tale ce nu a supravieţuit decât prin crimă morală şi compromis. Căci oricând există posibilitatea întoarcerii în timp, pentru a găsi un tâlc al experienţei tale, iar acesta, tâlcul, îţi dă adevăratul nume al fiinţei tale şi prin el spiritul tău îşi va exprima calitatea de „a fi“ în faţa instanţelor viitorului. Vei descoperi că în lume totul este crimă morală şi interes compromiţător. Iar dacă mai există şi dragoste – palida iubire de aproapele – aceasta este bolnavă, pervertită, schilodită de „instrumentările“ acestui veac. Căci, prin pervertirea dragostei, toate celelalte sentimente se pervertesc. Iar dacă acestea se pervertesc, şi morala lor este pervertită, ele devenind temelia pe care răul îşi înalţă instituţiile şi instanţele sale.
Din nefericire, trăim într-o lume a valorilor inversate, şi numai aparenţa lor ţine de o instanţă oficială, pentru a „delimita“ instituţia de drept care, la rândul ei, slujeşte crima morală la nivelul ei monstruos şi o pedepseşte la o scară minimală pentru a impune „supremaţia legii“ în faţa celor neputincioşi. Aceasta este legea călcătorilor de lege – fărădelegea – impusă ca lege a întregii societăţi. Astfel, instituţia crimei morale şi a intereselor compromiţătoare îşi are „statul ei de drept“, cu toate cele necesare unei dictaturi „democrate“ a răului.
Continuă-ţi deci, omule, crima de a trăi fără Dumnezeu şi închină-te la acest „dumnezeu“ pe care alţii ţi l-au ales, nemilos şi absurd. Cere-i „daruri“ cu nemiluita, ca să rabzi mai departe de „foame“ şi de „frig“. Iubeşte-te pe tine însuţi, fiind indiferent la suferinţa aproapelui, şi negociază-ţi mântuirea la tarabele răului pe arginţii lui Iuda Iscariotul! Să nu fie!
Caută mai degrabă să-L găseşti pe Adevăratul Dumnezeu şi dragostea Lui! Aceasta nu-ţi cere să trăieşti prin crimă, de orice fel ar fi ea, ci prin jertfă permanentă pentru cei care nu par a o merita, dar care sunt mult mai nefericiţi ca tine.
Nu sunt nici preot, nici filozof, ci fratele tău. Cel căruia i-ai tras ieri o palmă pe stradă. Cel căruia i-ai furat alaltăieri banii în piaţă. Cel care a împărţit cu tine ultima bucată de pâine şi pe care apoi l-ai scuipat. Te-ai uitat în ochii mei şi ai văzut în ei iertarea.
Aceasta te-a înrăit şi mai mult? Vei face însă un pas – ceva mai încolo – unde milă şi iertare nu vei mai găsi, ci crimă. Crima celor care trăiesc fără Dumnezeu.
Sau aceasta te-a pus pe gânduri? Nu amâna întoarcerea ta la Dumnezeu şi vei afla iertare şi milă de la El.
Constantin BOBOC
