Prin anul 1965 eram cantor începător şi mergeam regulat la biserică. Dimineaţa, mergând spre biserică eram, foarte des, însoţit pe stradă de un baptist care mergea, şi el, la casa lui de adunare. Acesta mereu mă chema la ei, iar eu îl chemam la biserică, spunându-i că aceasta este stâlpul şi temelia Adevărului. Şi i-am mai spus că dacă vrea să ştie adevărul să postească trei zile şi să citească mereu Psaltirea.
La două săptămâni după aceea, pe moş Vasile, zis Sâminău – căci despre el este vorba – l-am găsit în strana bisericii, singur. Crâsnicul încă nu venise. M-a chemat lângă el şi mi-a zis:
„Să-ţi spun de ce am venit la biserică. A treia zi după ajunare şi rugăciune am visat că mergeam la râul Iza cu o greutate în spate. Aveam pe umeri o pereche de desagi, dar nu ştiam ce este în ei. Cu mare greu am trecut puntea de cealaltă parte. Acolo era un deal frumos, iar pe deal, oameni îmbrăcaţi, unii în alb şi alţii în negru. Un om îmbrăcat în alb a venit la mine, mi-a luat desagii, i-a pus jos şi mi-a zis: «Să-ţi arăt ce ai în desagi! Iată, opinci de gumă, rupte. Asta e credinţa ta!» Şi le-a aruncat în apă.
Pe deal, în depărtare, se vedeau două turnuri. Am auzit un clopot bătând, şi am văzut cum toţi oamenii au plecat într-acolo, iar eu m-am dus după ei. Cei în alb au intrat pe poarta din dreapta, iar cei în negru pe poarta din stânga. Eu am intrat după cei negri pe poarta din stânga. Am intrat în curte şi acolo era o baltă mare de hazna, iar în balta aceea erau oameni, unii până la brâu, alţii până la grumaz. Eu m-am retras afară şi m-am dus la cealaltă poartă, din dreapta. Am intrat pe poarta aceea şi am văzut că era o grădină frumoasă, cu pomi mulţi şi multe chilii printre pomi. M-am dus prin grădină şi am întâlnit un om cunoscut care mi-a zis: «Vino, moş Vasile, să-ţi arăt care va fi chilia ta, în care vei veni».
M-am trezit din somn, şi am zis către soţie: «Eu mă duc la Biserică; nu mai merg la baptişti, pentru că Biserica este adevărul»“.
Lazăr GRAD din Săliştea de Sus, Maramureş
