…Este noapte încă… cerul e senin şi plin de stele,
Petru undeva mai plânge amărât, cu lacrimi grele,
la mormânt glumesc soldaţii,
luna scapătă spre mare.
Dar deodată-un fulger cade,
flăcări tot văzduhul pare
şi-mbrăcat în foc şi raze,
un arhanghel se coboară,
sar peceţile-ntr-o parte,
piatra-a altă parte zboară,
ca trăsniţi cad păzitorii, tremurând pierduţi de frică,
– cu Iisus Biruitorul viaţa nouă se ridică!
E mormântul gol, căci Domnul înviat-a cu mărire,
ne-a schimbat întunecimea pe vecie-n strălucire,
a-nviat Mântuitorul pus alăturea cu furii,
s-a-mplinit în clipa asta Taina scriselor Scripturii.
Fost-a judecat de lume,
cruce grea I-au dat să poarte,
cuie I-au bătut în palme,
răsplătitu-L-au cu moarte,
pus-au lespede deasupra, pusu-I-au peceţi în cale,
însă n-au putut s-oprească slava Învierii Sale.
Câţi nu s-au luptat de-atuncea
să-L îngroape sub vreo glie
şi peceţile să-I pună iar deasupra, pe vecie?
– Însă chiar de-a fost pe cruce
şi-apoi pus sub piatră rece,
chiar de-au început călăii plini de fală a-şi petrece,
– când ei nici gândeau,
atuncea au rămas cu toţi de-ocară,
de sub lespezi, Răstignitul totdeauna iese-afară.
Au fost mulţi şi fi-vor încă cei ce să-L omoare cată,
dar închis să-L ţină nimeni n-o să poată niciodată,
că nu-i om
şi nici putere să-L îngroape pe vecie,
El, Iisus Biruitorul,
biruie mereu şi-nvie.
TRAIAN DORZ din ”Cântările Dintâi”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
