Cu fiecare noapte murim câte puţin,
cu noaptea cea din urmă ajungem morţi deplin.
Ca-ntr-un sicriu ne-ntindem în orice aşternut,
grăbind spre cel din urmă, rămas necunoscut.
Cu orice somn pătrundem în locul tăinuit
pe care cel din urmă ni-l dă pecetluit.
Din orice drum întoarcem cu trupul tot mai stors,
doar drumul cel din urmă rămâne neîntors.
Tot mai spre Înviere suim din orice zori,
din zorii cei din urmă ieşim nemuritori.
Nimic n-avem din locuri, din case şi poteci,
doar locul cel din urmă e-al nostru pentru veci.
Cu câtă-nţelepciune s-ar cere să privim
spre orice clipă care putem să n-o sfârşim!
Cu câtă lepădare spre tot ce parc-avem,
cu câtă dărnicie spre tot ce mai putem,
cu câtă dezlipire de tot ce întâlnim,
când mergem dintre toate mai goi de cum venim!
TRAIAN DORZ din ”Cântări Nemuritoare”, ediţia a II-a Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
