Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Cu „şcolarii“ neserioşi Dumnezeu nu lucrează, fiindcă nu poate lucra.

Cu „şcolarii“ neserioşi Dumnezeu nu lucrează, fiindcă nu poate lucra.

Cu „şcolarii“ neserioşi Dumnezeu nu lucrează, fiindcă nu poate lucra.

Cuptorul nu glumeşte şi focul nu râde. Ceea ce se poate trece prin cuptor este aur, iar ce nu este aur nu poate trece prin el. Rămâne acolo în foc.

Orice vas, ca să fie bun şi folositor, trebuie să fie trecut prin foc. Până n-a trecut prin cuptorul arderii, vasul nu este nici curat şi nici întărit îndeajuns.

Îndemnăm pe lucrătorii Domnului – care sunt sau care voiesc să fie – să se oprească puţin lângă acest adevăr şi să gândească serios la el.

Dacă Dumnezeu are de gând să se folosească serios de tine, drag suflet, El te va chema neapărat în vreo şcoală a încercării! Dacă nu se întâmplă nimic deosebit în viaţa ta, înseamnă că lutul din tine nu este în stare nici măcar să treacă prin ardere, nici să facă vreo slujbă de cinste şi de folos Stăpânului tău (II Tim. 2, 21). Deci nu privi la suferinţă decât ca la o binecuvântare, după cum spune cântarea:

 

Nu priviţi la suferinţa…
Nu priviţi la suferinţa
pentru Domnul cu-ntristare,
ea nu-i blestem, nici ruşine,
ci e cinstea cea mai mare.

Suferinţa pentru Domnul
este harul strălucit;
fericit acela care
e de ea învrednicit.

Suferinţa pentru Domnul
nu e noapte, ci-i lumină,
nu e zbucium şi-apăsare,
ci e linişte divină.

Suferinţa pentru Domnul
nu-i cădere, ci-i ’nălţare;
nu e pierdere-n viaţă,
ci-i câştigul cel mai mare.

Suferinţa pentru Domnul
nu e chin, ci-i mângâiere;
nu e plâns, ci-i cântec dulce;
nu-i slăbie, ci-i putere.

– Binecuvântaţi pe Domnul
când veţi fi în încercare,
căci prin ea vă faceţi vrednici
de răsplata viitoare.

Nu cârtiţi, nici nu vă plângeţi
ci-o răbdaţi cu bucurie,
căci ea trece, dar cununa
va rămâne pe vecie.

Pentru că Domnul avea să atragă, prin trimisul Său, pe mulţi oameni pe drumul Crucii spre Golgota, la picioarele lui Iisus cel Răstignit, era nevoie ca, mai întâi, el să urce plângând acest drum cutremurător.

Pentru că Domnul va avea să ducă prin el pe mulţi spre Ierusalimul Său cel de Sus, el va trebui să ajungă la icoana Aceluia, la Ierusalimul cel de jos.

Pentru că Domnul avea să înveţe prin el pe mulţi preţul lucrurilor cereşti, îl va face pe el să cunoască preţul acestora pământeşti, care sunt o închipuire ale acelora.

Nu numai picioarele lui duhovniceşti era nevoie să calce pe urmele Mântuitorului, ci chiar şi picioarele acestea trupeşti.

Ca să poată înfăţişa Ierusalimul Ceresc, trebuia dus să vadă Ierusalimul acesta pământesc.

E adevărat că, de departe, lucrurile se văd mai bine, dar tot aşa de adevărat este că, de aproape, le trăieşti mai cutremurător.

De departe, le cuprinzi doar cu mintea, rece şi larg, dar, de aproape, le trăieşti cu inima, fierbinte şi strâns. Şi abia atunci le poţi înţelege bine cu mintea, de departe, când le-ai simţit fierbinte mai întâi cu inima, îndeaproape.

Este nevoie să participăm cu întreaga noastră fiinţă – minte şi inimă, înţelegere şi credinţă – la cunoaşterea şi dezlegarea marilor adevăruri. Numai atunci vom putea ajunge să ajutăm la rezolvarea lor cea bună, întâi pentru noi, iar apoi, prin aceasta, pentru alţii.

În cele pământeşti este mai bine să-i meargă omului spre adevăr, mai întâi, mintea, de departe, iar apoi inima, de aproape.

Dar în cele duhovniceşti e mai bine să ne meargă mai întâi inima, prin credinţă, iar apoi mintea, prin mărturisire… „Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea“, iar, apoi „prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire“. Deci întâi, inima!

O inimă credincioasă îşi va ajuta şi mintea să meargă frumos şi înalt după Adevăr prin mărturisirea gurii pe care o îndrumă ea. Dar o inimă necredincioasă va duce în prăpastia nebuniei chiar şi pe cea înzestrată cu minte. Vai, la fiecare pas vedem astfel de nenorociri!

Ca să poată descrie Ţara Sfântă de Sus, el va trebui dus să o vadă şi să o descrie pe aceasta de jos.

Traian Dorz, din ”Istoria unei Jertfe”, vol I, „Grăuntele”

Author: admin

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!