din vorbirea fratelui Traian Dorz
de la adunarea de logodnă de la Leorda – 9 august 1986
Acuma am vrut să ne oprim câteva cuvinte doar la ce înseamnă logodna şi ce înseamnă nunta. În înţeles duhovnicesc. Căci toate cele ce le vedem noi în chip firesc au corespondent duhovnicesc. Tot ceea ce se vede are un corespondent în ceva mai important, care nu se vede. Trupul nostru, fiinţa noastră trupească are un corespondent etern în fiinţa noastră duhovnicească. Deci tot ceea ce vedem cu ochii noştri şi atingem cu mâinile noastre este o noţiune concretă, lumească, trupească, pământească, dar ea are un înţeles înalt, abstract, duhovnicesc, ceresc.
Iată, noi privim aici şi spunem: „Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu”; şi-i adevărat. E Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea noi, în adunările noastre, în viaţa noastră de familie, ne călăuzim mereu după Cuvântul acesta al lui Dumnezeu, care este singura lumină, singurul criteriu etern şi valabil al determinării tuturor valorilor din lume. După Cuvântul lui Dumnezeu noi putem stabili ce este de preţ şi ce nu este de preţ; ce este vrednic şi ce este nevrednic. Numai Cuvântul lui Dumnezeu ne arată echilibrul, termenul de comparaţie. Nimic nu putem compara şi dovedi cu adevărat în valoarea lui, dacă nu avem termen de comparaţie. Despre un lucru nu putem spune că-i frumos, dacă-l vedem numai pe acesta. Ci în momentul în care avem un termen de comparaţie spunem: „E frumos, în comparaţie cu celălalt”.
Noi avem Cuvântul lui Dumnezeu aici, care ne învaţă pe noi care este adevărul. Şi de aceea acest Cuvânt al lui Dumnezeu este pentru noi permanent un termen de comparaţie. Noi venim mereu la Cuvântul lui Dumnezeu când stabilim valoarea unui lucru sau importanţa unei fapte. Că numai aici noi putem vedea adevărul asupra a tot ceea ce vedem şi tot ceea ce auzim. De aceea ne călăuzim din Cuvântul lui Dumnezeu. De aceea unii se miră: „De ce mereu citiţi din Biblie? De ce mereu vă referiţi la versete biblice?”. De ce? Pentru că acesta este unicul criteriu de comparaţie, unicul mijloc de stabilire a adevărului.
Cum pot eu să stabilesc, când mă duc pe mare, unde este nordul, dacă n-am busolă? Cum pot să stabilesc în ce moment mă găsesc acum, dacă n-am ceas? Pentru noi, ceasul şi busola este Cuvântul lui Dumnezeu, în înţeles duhovnicesc. De aceea ne referim mereu şi apelăm mereu, şi citim mereu. Şi cine nu cunoaşte acest Cuvânt umblă fără busolă pe mare în întuneric. Şi trăieşte în necunoştinţă de vremile şi de starea în care se găseşte. Numai cine cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu, acela are determinat clar punctul în care se găseşte şi punctul spre care trebuie să meargă. Acela are calea şi direcţia clară. De aceea îndemnăm, de aceea sfătuim, de aceea Îl rugăm pe Domnul să ne înveţe să citim Cuvântul Său şi să-l studiem.
Dar un lucru şi mai important decât a cunoaşte Cuvântul lui Dumnezeu acesta, de a avea Biblie, este să avem Duhul adevărului, Care să ne călăuzească drept în înţelegerea şi în îndrumarea acestui Cuvânt. Că în zadar am eu o hartă, dacă nu ştiu să mă orientez pe hartă. În zadar am busolă, dacă nu ştiu să citesc direcţia şi să cunosc precis lucrurile. De aceea Duhul adevărului, Care să ne călăuzească drept în citirea şi-n orientarea după Cuvântul adevărului, este foarte important. Şi noi trebuie să-L rugăm pe Dumnezeu şi să ne alipim de acolo de unde vedem că ne încredinţează Duhul adevărului unde este El şi unde nu-i.
Am zis că sunt două noţiuni ale aceluiaşi lucru: una concretă şi una abstractă. Cum noi suntem şi trup, şi suflet. Trupul îl vedem; sufletul nu-l vedem. Avem Cuvântul lui Dumnezeu aici. Noi spunem că-i Cuvântul lui Dumnezeu Biblia. Şi este! Dar când ne gândim cu adevărat, nu acesta-i Cuvântul lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Cuvântul lui Dumnezeu este Duh şi viaţă. Asta este carton, este hârtie, este cerneală, este vopsea. Da. Dar Cuvântul lui Dumnezeu, cel care este Duh şi viaţă, locuieşte în această carte care-i concretă şi putem s-o vedem.
Cu toate lucrurile este aşa. Cu Crucea e acelaşi lucru. E forma văzută a Crucii pe care cei mai mulţi superficiali şi nepricepuţi o dispreţuiesc. Dar în această formă văzută a Crucii e puterea cea nevăzută a Jertfei şi a răscumpărării lui Hristos. Eu nu pot să arunc Cartea aceasta şi s-o rup, şi s-o dispreţuiesc, spunând că arunc o carte, orice fel de carte, fără valoare. Nu! Când arunc Cartea aceasta, eu calc în picioare şi dispreţuiesc Cuvântul cel Viu, Duh şi adevăr al lui Dumnezeu.
Tot aşa, nu pot spune, dacă batjocorim semnul Crucii, că eu calc în picioare un chip cioplit. Nu! Acest chip reprezintă puterea cea nevăzută a Jertfei răscumpărătoare a lui Hristos. Şi, când calc în picioare semnul văzut al Crucii, eu batjocoresc Jertfa cea tainică şi cutremurătoare a Sângelui lui Hristos care pe acest semn ni s-a dat nouă preţ de răscumpărare.
Aşa să înţelegem noi adevărul. Şi iată cât greşesc cei care despart adevărul văzut de cel nevăzut. Şi dispreţuiesc unele într-un fel, altele altfel. Sunt unii care dispreţuiesc Crucea ca semn văzut al puterii nevăzute a lui Dumnezeu. Dar preţuiesc Cartea aceasta ca semn văzut al Cuvântului cel nevăzut al lui Dumnezeu. Ce disproporţie şi stare mincinoasă… (…)
[Asta se întâmplă când vreau să pătrund] tainele lui Dumnezeu cu nepriceperea mea limitată şi omenească, şi trecătoare. Cum s-a întâmplat la nunta din Cana, când s-a turnat apă şi s-a scos vin. Cum s-a petrecut, când s-a petrecut minunea? Noi nu ştim când. Puterea lui Dumnezeu face acest lucru într-o clipă cunoscută numai Lui. Dar nouă ni se cere credinţă pentru ca să ne împărtăşim cu adevărat de valoarea adevărată şi eternă a acestor adevăruri. Cum putem noi să le înţelegem? Pentru că, din Cuvântul lui Dumnezeu, unii dispreţuiesc Crucea, dispreţuiesc pe Maica Domnului, dispreţuiesc Împărtăşania şi-i dau diferite forme şi interpretări greşite, pentru că n-au Duhul adevărului din acest Cuvânt al Adevărului. Dar cei care au Duhul adevărului, Care-i călăuzeşte în tot adevărul, cum a spus Mântuitorul, şi Care aduce aminte şi descoperă toate lucrurile, aceia nu dispreţuiesc lucrurile lui Dumnezeu. Ci le respectă cu ascultare şi cu smerenie, chiar dacă nu le pot înţelege. Pentru că toate cele pe care le face Dumnezeu sunt taine, iar eu sunt om limitat şi mărginit. Şi nu trebuie niciodată să-mi închipui că am atâta cunoştinţă, încât pot să explic; să am pretenţia prostească că eu pot să explic tot. Dumnezeu ne-a spus: „Să credeţi aceste lucruri” – şi eu cred că-i aşa. Cred că pâinea şi vinul din Sfânta Împărtăşanie sunt însuşi Trupul şi Sângele lui Iisus Hristos. Şi, prin credinţa aceasta, El face în mine lucrarea mântuitoare şi curăţitoare. Cred că în semnul văzut al Crucii e puterea cea nevăzută a Jertfei răscumpărătoare a Sângelui lui Iisus Hristos, [pentru că pe aceasta] Şi-a dat viaţa pentru noi. Cred că în această Carte văzută e Cuvântul cel nevăzut şi puternic al lui Dumnezeu. Şi credinţa aceasta mă face să mă înnoiesc sufleteşte, să mă hotărăsc pentru Dumnezeu, să cred ce spune aici şi prin această credinţă să mă fac părtaş făgăduinţelor cuprinse în acest Sfânt Cuvânt Adevărat pentru cei care-l vor crede cu adevărat.
Un singur cuvânt am de adăugat. Şi vă cer iertare… că ştie Dumnezeu dacă vreodată în viaţa aceasta ne vom mai vedea aşa cum suntem. Noi suntem bătrâni. E fratele David, eu… La vârsta asta, în fiecare zi ne putem aştepta să pui capul pe pernă şi să te trezeşti în Împărăţia lui Dumnezeu. Anii vieţii noastre sunt şaptezeci, spune Cuvântul lui Dumnezeu. Noi am trecut de şaptezeci. Anii care trec de şaptezeci nu-i mai trăieşti; îi târăşti. Dumnezeu însă a pus putere în ei şi, iată, ne înfăţişăm aici. Prin moarte am trecut, nu prin viaţă. Dar trăim numai pentru că harul lui Dumnezeu este adevărat şi toate făgăduinţele Lui se îndeplinesc cu credincioşie. Am trăit ca să mai ajungem să vă mai mărturisim aceste adevăruri pe care nu prea de multe ori şi nu prea de la mulţi le puteţi afla. De aceea să preţuim cuvintele şi ceasurile acestea şi să ne punem la inima noastră adevărurile pe care ni le descoperă ele, pentru ca să avem viaţa veşnică.
Acuma un singur lucru mai am de spus. Logodna se face înainte de nuntă. Ei acuma îşi hotărăsc cu legământ viaţa unul celuilalt. Dar până la nunta lor va mai fi. Ştie Domnul ce se va întâmpla până la nunta lor. Nunta lor va fi peste o săptămână, peste două, peste trei, peste o lună, nu se ştie când. Pot interveni în viaţa noastră foarte multe lucruri care pot modifica gândurile şi planurile noastre de la o zi la alta. Dar logodna aceasta înseamnă un legământ. Un legământ pentru ce? Pentru o nuntă pe care o aşteaptă. Abia la nunta aceasta se va desăvârşi hotărârea lor şi promisiunea pe care şi-o fac acum unul celuilalt.
Ce înseamnă aceasta, în chip duhovnicesc? Pentru noi, această logodnă înseamnă clipa legământului, când noi ne predăm Domnului, ne hotărâm pentru El şi promitem că-L vom iubi şi-L vom asculta până la nunta noastră. Noi ştim acum că aşteptăm o nuntă cerească. De câte ori am cântat noi cântarea: „La nunta noastră, Mire Sfânt, va fi o bucurie cum n-a mai fost şi cum nu s-a mai văzut niciodată”! Pentru nunta aceasta facem această logodnă. Şi aceste suflete scumpe se unesc acum prin promisiunea, prin legământul acesta pentru nunta pe care o aşteaptă când… ştie Dumnezeu. Ei gândesc că peste o săptămână, două… Şi poate! Şi noi ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze şi să petrecem fericiţi împreună cu ei, dacă va fi posibil, şi acest moment fericit, fie de faţă, trupeşte, fie numai prin duhul, prin credinţă şi prin rugăciune, dacă nu vom putea fi împreună.
Dar această logodnă înseamnă un legământ. Un legământ pentru o nuntă care va urma. Acum nu poate să aibă loc nunta fără această logodnă, fără acest legământ. Înainte de a se oficia slujba fericită a Tainei nunţii, se oficiază – mai aproape sau mai departe de ea – slujba logodnei. Aceasta înseamnă, în viaţa noastră, momentul când noi ne-am hotărât pentru Domnul, ne-am predat Lui şi am început o viaţă nouă, promiţându-i: „Doamne Iisuse, mă unesc cu Tine şi Te voi iubi, şi Te voi iubi, şi Te voi iubi… până când va veni nunta noastră, de când vom fi pentru totdeauna împreună”.
Slăvit să fie Domnul! Eu cunosc aici suflete care de zeci de ani de zile au făcut logodna cu Hristos şi încă n-au ajuns la nuntă. Vine nunta! Ce minunată va fi dimineaţa aceea fără nori când toţi îngerii din cer vor trâmbiţa: „Iată Mirele! Ieşiţi în întâmpinarea Lui! A sosit ceasul nunţii! Ferice de toţi cei care sunt chemaţi la Nunta Mielului!”. Ce fericiţi vom fi atunci acolo toţi cei care acum am fost logodiţi prin legământ cu Hristos că vom fi ai Lui şi că El va fi al nostru pentru totdeauna! Ce fericite trebuie să fiţi voi, suflete scumpe care aţi făcut logodna cu Hristos, aţi pus legământ, v-aţi predat Lui, aţi făcut naşterea din nou şi v-aţi alipit de Hristos devotaţi şi dedicaţi Lui pentru totdeauna! Aşteptaţi fericiţi. Nu vă va înşela Mirele… El va veni, cum le-a promis la ai Săi. Va veni într-o clipă fericită. Poate că vom fi ca cele zece fecioare. Cum era atmosfera din camera unde erau cele zece fecioare într-o noapte apăsătoare, tristă, îngreuiată de somn, de lene, de nepăsare sufletească. Asta înseamnă Biserica, adunarea, care se împarte cam în două… Slăvit să fie Domnul, măcar în două… Jumătate care ard pentru Hristos, jumătate care sunt reci. Jumătate a căror inimă, a căror candelă, a căror rugăciune, a căror cântare, al căror cuvânt despre Dumnezeu, al căror suflet arde pentru Hristos; şi cealaltă jumătate, a celor care fac parte din adunare, fac parte din Biserică, dar ei nu ard, nu sunt în clocot pentru Hristos. Să ajute Domnul ca toţi să avem candelele aprinse: cântarea aprinsă, rugăciunea aprinsă, dragostea aprinsă, părtăşia frăţească aprinsă. Şi atunci vină Domnul oricând! Noi vom fi între cei luaţi de El împreună cu El la Nunta Lui cerească.
Dar mai sunt suflete care încă nu s-au logodit cu Hristos. Acelor suflete vrem să le adresăm acum o ultimă… o, poate că o ultimă chemare: logodiţi-vă cu Hristos. Merită! El e cel mai iubit. Mirele cel mai drag. Mântuitorul cel mai scump. N-avem noi pe pământ mamă să ne iubească aşa cum ne-a iubit El. În profeţii, spune sfântul profet Isaia aşa: „Poate o mamă să-şi uite copilul său?”. Poate. Sunt atâtea mame care-şi uită copiii lor. „Dar Eu nu vă voi uita niciodată”, spune Domnul. „V-am scris pe mâinile Mele.” Şi în cer – dacă citiţi în Apocalipsa, veţi vedea că Iisus, Mântuitorul, dulcele, dragul nostru Mântuitor, are pe palmele Sale şi pe chipul Său semnele dragostei cu care ne-a iubit. Aceasta este dovada Lui, justificarea Lui, argumentul Lui. „Vedeţi cât de mult v‑am iubit Eu? Uitaţi semnele!” Sfântul Apostol Pavel ne zice tot aşa: „De-acum nu mă mai necăjiţi. Port pe trupul meu semnele lui Iisus Hristos”. Rănile, jertfa, dovada dragostei pentru fraţi.
Vă rog, cei care încă nu v-aţi logodit cu Hristos, nu v-aţi hotărât pentru El, nu v-aţi predat Lui, hotărâţi-vă pentru Domnul. Acum. Logodiţi-vă cu Hristos în această zi, de această logodnă strălucită şi frumoasă. Ce fericiţi veţi fi după aceea! Faptul că vă ştiţi logodiţi cu Hristos vă va da putere să rezistaţi. De ce suntem slabi, de ce suntem neputincioşi, de ce scădem, de ce uităm, de ce dormim, de ce lenevim? Pentru că am uitat că suntem logodiţi cu Hristos şi ne aşteaptă Nunta. Că trebuie să vină El şi trebuie să ne găsească îmbrăcaţi frumos, harnici, devotaţi, cu o cameră frumoasă, cu o stare sufletească frumoasă, în care El să Se poată bucura de noi, şi noi cu adevărat, bucura de El.
Ceasul nostru de plecare a trecut. (Dragostea promite şi nu totdeauna se poate ţine de promisiune.)
Să ne ajute Domnul să putem să ne ţinem legământul pe care l-am făcut. Noi vă rugăm fierbinte pe cei care încă nu v-aţi logodit cu Hristos şi n-aveţi un moment în care v-aţi predat Domnului, din care să spuneţi: „Eu m-am logodit cu Domnul în ziua cutare, la ora cutare, în locul cutare”. Aceasta rămâne o dovadă neuitată pentru totdeauna şi pentru Dumnezeu, şi pentru noi. Eu îmi voi aduce aminte cred că şi în cer, în vecii vecilor, şi voi mulţumi lui Dumnezeu pentru ziua de 8 iunie 1930, ora 3 după-masă – clipa în care eu m-am logodit cu Hristos. Eram abia de 15 ani. În podul grajdului m-am dus după ce am auzit chemarea Lui. „Logodeşte-te astăzi cu Hristos”, îmi spunea Părintele Iosif. Şi acolo, pe genunchi, ceasuri, nu ştiu câte au trecut… m-am predat Domnului. M-am predat Tatălui şi Fiului şi Duhului Sfânt cu nişte cuvinte pe care nu le mai ştiu. Dar ştiu că atunci când m-am ridicat eram un om nou, eram logodit cu Hristos; şi sub genunchii mei fânul era ud de la lacrimile pe care le-am vărsat. (…)
Strângeţi fărâmiturile, vol. 4 / Traian Dorz. – Sibiu: Oastea Domnului, 2010
