Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home Dãrnicia

Dãrnicia

Dãrnicia

Ceea ce m-a făcut să scriu aceste rânduri a fost punctul 25, de la pagina 51, din cartea Cuvinte de Aur, a Părintelui Iosif Trifa, şi anume: „Sunt mulţi creştini, chiar şi ostaşi, foarte evlavioşi…, până când nu-i vorba de punga şi averea lor, dar îndată ce vrei să le deschizi şi punga pentru vreo faptă bună, ai gătat-o aici”.

Nu vreau să ţin lecţii despre dărnicie, dar eu personal cred că mai mult face o faptă bună făcută cu suflet şi la timp, decât o predică sau chiar un articol la ziar.

Pentru a nu vorbi numai, despre dărnicie am să relatez două întâmplări adevărate cu fratele Moise Velescu, de la Arad, şi două trăite de mine.

Prima: Cum ajută Dumnezeu pe cei săraci

La o întâlnire dintre fratele Traian şi fratele Moise, printre alte discuţii, fratele Moise îi spune fratelui Traian că, la serviciu, superiorii lui vor să-i mărească salariul, dar că trebuie să facă o cerere pentru asta. El le-a spus că e mulţumit cu salariul pe care-l are şi nu face nicio cerere. La care, fratele Traian îi spune: „Frate Moise, fă cererea, pentru că Dumnezeu vrea să ajute o familie săracă şi asta-i calea: prin banii pe care îi vei primi în plus. Cât despre familie, deocamdată, nici eu nu ştiu şi nici frăţia ta, dar până vei primi banii vei descoperi şi familia”.

A doua zi, când l-a văzut şeful cu cererea în mână, i-a spus fratelui Moise: „Foarte bine că ai venit cu cererea, mai ales că secretarul de partid e în concediu!”

A doua: A zecea parte pentru Domnul

Din întâmplare, mă aflam la Sibiu când a venit fratele Moise de la Arad şi ne-a arătat un plic cu o sumă mărişoară de bani. „Iată, a spus el, înainte de a pleca spre Sibiu, vine la mine un frate – care se hotărâse pentru Domnul şi Lucrarea Lui doar de câteva luni – şi-mi pune pe masă acest plic. Îl întreb ce-i cu banii aceştia, la care îmi spune: „Cunoaşteţi familia mea. Am o soţie de altă confesiune şi mă înţeleg foarte bine cu ea. În fiecare lună ea dă la confesiunea lor o sumă de bani; a zecea parte din câştigul ei lunar. Dacă ea face acest lucru din obligaţie – căci de atâţia ani de când suntem împreună o cunosc cât de formal credincioasă este –, oare eu să nu dau?”

A treia întâmplare: Daruri oferite cu bucurie

Eram internat în spital. Într-o zi, când mi-a fost mai greu, intră pe uşa salonului nepoţica mea. Şi, cu o faţă plină de bucurie, îmi spune: „Bunicule, ghiceşte ce ţi-am adus eu astăzi”. Nu prea aveam eu chef de ghicit după o zi nu tocmai uşoară, cu tratamentul şi injecţiile luate (eu fiind alergic la vederea acului). Dar ea stăruia să-i ghicesc. Văzând că nu am chef de ghicit, îmi scoate de la spate ursuleţul ei de pluş. Era cea mai proaspătă şi cea mai îndrăgită jucărie a ei pe care i-o cumpărasem cu puţin timp înainte de a mă interna în spital. O iubea foarte mult, fiindu-i nedespărţită, chiar şi noaptea adormea cu ea în braţe sau o punea sub pernă. „Ţi-am adus-o ţie, bunicule, pentru a uita cu ea de boala şi suferinţa ta. Eu mai am acasă şi altele, dar tu nu ai aici…”

Mi-a trecut şi indispoziţia şi am uitat şi de boală văzându-i bucuria cu care mi-a oferit cea mai îndrăgită jucărie a ei. O păstrez şi acum după arâţia ani şi, ori de câte ori dau cu ochii de ea, mi-aduc aminte de bucuria din ochii ei şi de dragostea cu care mi-a oferit-o.

A patra: Nu numai cu vorba, ci şi cu fapta

Mă aflam într-un an lângă mormântul fratelui Traian, la Mizieş, şi, dintr-o dată, i se face rău fratelui Cornel Silaghi, de la Timişoara. Căutam repede o maşină să-l ducă la spital, la Beiuş, la care fratele Cornel spune că ar trebui să ajungă cât mai repede la spitalul din Timişoara, unde doctorii ştiu şi cunosc boala lui.

Se găseşte repede un frate care se oferă să-l ducă până la Timişoara cu maşina lui. Fraţii de la standul de cărţi, de la Sibiu, încep să numere banii pentru benzină, la care un frate din jur spune: „Nu fraţii de la Sibiu trebuie să plătească benzina”, şi scoate din buzunar şi plăteşte benzina ce se va consuma cu drumul fratelui Cornel. Mai mult, nu l-am auzit niciodată de atunci să spună: „Fraţilor, ar trebui să facem colectă pentru benzina consumată cu drumul fratelui Cornel la Timişoara”. Şi nu l-am auzit niciodată în adunare predicând cu vorba, dar mereu vorbeşte cu fapta.

Toate cele relatate de mine mai sus sunt adevărate şi fără nicio înfloritură. Aceste pilde de dărnicie să fie şi pentru noi îndemn la săvârşirea faptelor bune, ştiind că mântuirea sufletului ne este legată nu numai de credinţa în Jertfa Domnului nostru Iisus Hristos şi de iubirea faţă de El, ci şi de iubirea aproapelui, după cum Domnul ne învaţă în Evanghelia Sa.

Pavel PAG

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *