Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home De ce este necesară păstrarea curăţiei trupeşti înainte de căsătorie? Care este raţiunea acestui fapt?

De ce este necesară păstrarea curăţiei trupeşti înainte de căsătorie? Care este raţiunea acestui fapt?

De ce este necesară păstrarea curăţiei trupeşti înainte de căsătorie? Care este raţiunea acestui fapt?

Femeia, de la creaţie, astfel este născută, să se dea mirelui său precum trandafirul se dă lacrimii de rouă ce pică dimineaţa pe dânsul. Aţi înţeles ideea? Puritatea aceasta, integritatea femeii la căsătorie… Noi tot vorbim de fecioria femeii! Dar de fecioria bărbatului… mai ocolim, aşa, când de fapt şi una şi cealaltă se cer pentru desăvârşirea umanului din ei. Aşa cum mănăstirea este locul împlinirii, nu al defulării şi al retragerii. Când nu te-ai împlinit în uman, te împlineşti în mănăstire [1].

Cele mai dese întrebări pe care le pun liceeni, în general, sunt acestea legate de castitate şi căsătorie. Şi de fiecare dată mă duc cu gândul la icoanele mari ale Maicii Domnului pe care le am în memorie, sau la frumuseţea Bisericii. Şi le-am spus: încercaţi să vă închipuiţi că intraţi într-o Liturghie în care altarul nu există, deci Biserica nu-i desăvârşită. Sau citiţi un manual, care pe dinafară vă indică materia care vă place vouă cel mai mult, şi când vă uitaţi înăuntru, descoperiţi filele de la materia care vă place cel mai puţin.

Şi apoi, mai este o treabă pe care aş vrea să v-o pun întotdeauna la inimă. Eu cred că vorbim foarte mult de fecioria de dinainte de căsătorie şi uităm de foarte multe ori să vorbim de fecioria de după căsătorie. Aceea care păstrează integritatea familiei, aceea care păstrează unitatea familiei, aceea de care avem absolută nevoie pentru ca Betleemul acesta, care este familia, să se facă desăvârşit pentru fiecare dintre noi. Dar se întâmplă lucruri totalmente reprobabile şi pentru aceea că, constatând că formalităţile au fost îndeplinite – “vă declar soţ şi soţie” -, atunci când vin tinerii la spovedit, consilierea noastră pastorală în raport cu ei tinde spre zero. Suntem neatenţi, continuăm să cununăm în Biserică oameni pe care nu-i spovedim sau, de exemplu, îi spovedim, constatăm că au trăit o viaţă în concubinaj ani de zile şi… “nu-i nimic rău, vă căsătorim; nicio problemă nu este!” De parcă Biserica poate binecuvânta concubinajul! N-o poate face decât în situaţiile extreme. Şi cred că în anumite privinţe ar trebui să fim mult mai atenţi la modul cum prezentăm lucrurile acestea credincioşilor noştri din parohie. În Ardeal era vorba aceea – nu ştiu, poate tehnica era în toată ţara de fapt – care se striga înainte: “Se cunună Gheorghiţa cu Vasilică”. Da! Trei duminici înainte. Şi toţi zic: “A, ce, că ăstea-s vrăji! Ce să mai strigi acuma?… Sun, da’ pe de altă parte strigau ca să vadă dacă nu este un amestec de sânge. Strigau ca să vadă dacă nu sunt probleme de moralitate la cei doi. Eu am auzit odată într-un sat când o zis o tanti din spate, din biserică: “Părinte, nu mere! Că muma lu’ ceea îi verişoară primară cu tată-so lu’ cela!” Şi, într-adevăr, mergând la forma aceea iniţială de a cerceta neamurile, aşa era. Sau altădată, undeva spre Sebeş: “Părinte, nu mere, că asta se ţâne de trii ani de zile cu unu’ la oraş şi prostu’ ăsta nu ştie!” O zâs-o femeia pe şleau, în faţa comunităţii!

Acuma este drept că, din păcate, vocea comunităţii este tot mai nesigură, când nu-i tăcere complice. Oamenii vin la Biserică numai ca să aibă de unde pleca, uneori. Nu vin să schimbe ceva, să se transforme, să simtă că trăiesc ceva cu totul şi cu totul deosebit. În vremea studenţiei mele, citeam la vlădici vestiţi ai Banatului, care vorbeau despre plaga mare a concubinajului în Banat. Şi era aceasta şi pentru că atingea puţin Occidentul, probabil. Acuma ce mă fac, că România-i cât Banatul, sau Banatul a intrat în România!

Şi să vă mai zic un lucru. Am făcut un studiu de sociologie aplicat la scară mică. M-am dus în toate cancelariile din Sibiu ale şcolilor generale şi ale liceelor ş-am calculat acolo… Am zis: “Care-i căsătorită sau cer-i căsătorit, câţi sunt divorţaţi – că divorţialitatea acum e o altă formă de concubinaj -, câţi sunt căsătoriţi ca şi cum n-ar fi? Şi sigur, ei au scris ce au vrut, dar marea majoritate au scris cinstit ce a fost acolo şi-am constatat cu stupoare că noi avem profesori, în 70% dintre cazuri, totalmente anacronici în ceea ce priveşte viaţa de familie. Or, asta se manifestă în modul lor de a se purta cu copiii. Asta se reflectă în modul lor de a preda anumite materii, în modul lor de a-şi transmite iubirea copiilor, şi deja lucrurile se complică la nesfârşit. Care-i soluţia Bisericii?, o să mă întrebaţi. Şi o să vă spun: soluţia Bisericii este deja pusă pe rol. Avem Taina Spovedaniei, avem rânduielile noastre referitoare la cununie, avem – acolo unde preotul îşi ia în serios misiunea – modeul pastoral fundamental de a-i putea face pe oameni să iasă din păcat. Că în fond, să ştiţi, nu mă tem atât de tare de cei care păcătuiesc înainte de nuntă şi apoi, căsătoriţi, stau în sobrietatea lor şi, aducându-şi aminte mereu de păcatul săvârşit, trăiesc o viaţă deplin pocăită şi întoarsă către Dumnezeu – m-am făcut preot pentru că eu mai cred încă în pocăinţa oamenilor -, ci mă tem de aceia care frizează puritatea înainte de căsătorie, şi nu o au, şi intră farisei în căsătorie şi strică, de fapt, călcând în picioare tot ceea ce poate fi mai sfânt în ceea ce priveşte taina căsătoriei.

Cum ne putem da seama când o relaţie de prietenie este binecuvântată de Dumnezeu?

Întrebaţi-L pe Dumnezeu!

[1] Una dintre cele mai sănătoase viziuni asupra monahismului întâlnim la Părintele Arsenie Boca, în de-acum celebra scrisoare adresată episcopului Andrei Magheru (de Arad), publicată şi în volumul I al lucrării Despre îndumnezeirea omului prin Har, Ed. Pelerinul, Iaşi, 2005, pp. 5-9, în fapt, un mic tratat lucid asupra monahismului – monahilor – monahiilor. A se vedea şi lucrarea noastră, Să ne rugăm 8 zile cu Părintele Arsenie Boca, Ed. Oastea Domnului, 2006, 160 p.

Fragment extras din volumul Părintelui Constantin Necula, Provocările străzii, Editura Agnos, Sibiu, 2006

 

error

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Do NOT follow this link or you will be banned from the site!