Să se bucure şi să se veselească de Tine, toţi cei ce Te caută pe Tine, Doamne, şi să zică pururea cei ce iubesc mântuirea Ta: "Slăvit să fie Domnul!" (Ps. 39,22)
  • Set Logo Section Menu from Admin > Appearance > Menus > "Manage Locations" Tab > Logo Section Navigation
Slăvit să fie Domnul!
Home ÎNDREPTAR CELUI LIPSIT DE ÎNDRUMĂTOR

ÎNDREPTAR CELUI LIPSIT DE ÎNDRUMĂTOR

ÎNDREPTAR CELUI LIPSIT DE ÎNDRUMĂTOR

Povăţuitor de nu vom putea însă afla, se cade atunci cu durere a căuta. şi numai de nu vei putea în nici un chip a-l afla, cheamă pe Dumnezeu întru înfrângerea duhului tău şi cu lacrimi, precum şi înstrăinarea, de la dragostea de lucruri şi lepădându-te de toate şi rugându-L mereu pe Acela, fă cum îţi zic : Să-ţi fie mai întâi viaţa liniştită, străină de orice griji deşarte şi în sine cu împăciuire fală de toţi. Intrând apoi în cămara ta, încuie-te pe tine însuţi şi şezând într-un ungher împlineşte pe acestea pe care li le spun : Tu cunoşti suflarea pe care noi o sorbim. Aceasta văzduh este. Iar organul prin care noi înfăptuim această suflare nu este altceva decât inima. Inima ne este pricinuitoarea vieţii şi a fierbinţelii noastre de trup. Inima, prin urmare, trage spre sine duhul ca să-şi potolească prin răsuflare arsura din sine. Într-adevăr, pentru ca viaţa să dăinuiască este nevoie ca văpaia căldurii să fie scăzută cu împreunarea răcorelii : aşa încât văzduhurile acestea – cel încins în adâncul inimii şi cel răcoros ce vine din afară – unul prin altul să se potolească potrivindu-şi astfel un stadiu prielnic de căldură care să poată fi purtat. Pricina acestei primeniri de văzduhuri, sau mai nimerit a zice, mijlocitorul ei, este plămânul, care fiind întemeiat de către Ziditorul ales, asemenea unor foale, face să intre şi să iasă aerul înconjurător. În acest chip inima îşi are folosul, trăgând spre ea prospeţimea şi dând afară arşiţa şi păstrează astfel credincios ordinea, rânduiala aceasta pentru care a fost ea rânduită spre statornicia făpturilor noastre vii. Prin urmare tu, aşezându-te jos, şi liniştindu-ţi sufletul, adună-ţi laolaltă mintea. Mână-o lăuntric această minte a ta, prin trecătoarea aceea anume a nasului, pe unde duhul dumnezeiesc al minţii pătrunde în inimă. Cu imbold aducând-o astfel pe aceasta, sileşte-o să se pogoare împreună cu duhul sorbit acolo înlăuntru. Folosul îndeletnicirii acesteia este mare, fiindcă venirea acestui oaspete întru tine, o vei simţi ca pe o rodire negrăită. Mintea, odată intrată aici, ceea ce urmează din aceasta nu poate fi decât înveselire şi dulceaţă. Asemenea acelui bărbat plecat de acasă şi care dacă se va întoarce din călătorie, nu va şti ce să facă de bucurie fiindcă s-a învrednicit să-şi vadă copiii şi soţia. Tot aşa şi mintea de se va împreuna cu sufletul se va umple de nepovestită desfătare şi bucurie. Tu, frate al meu, deprinde-ţi dară mintea ta să nu iasă de aici cu grăbire şi sârguitoare fă-ţi inima ta, ca să stăruie într-o atâta de folositoare linişte şi să nu se învoiască în nici un chip, ca tu să te desprinzi de acolo. Învinge primejdia începutului prin focul sufletului tău râvnitor de îmbelşugare. Deoarece astfel, semnele de plictiseală grozavă şi de temere ce se ivesc la început, din pricina acestei încuieri la lăuntrul minţii, precum şi din oarecare alte strâmtori şi ispite, le vei birui prin această virtute vitează. Atunci, uşoare şi limpezi, dintr-odată se vor arăta, de îndată de-ţi vei agonisi astfel de obişnuinţă. Sârguinţa ta se va preschimba pe de-a-ntregul în îndulcire, aşa încât nici una din dorinţele tale nu va avea dragostea să petreacă în zadarnicele risipiri din afară, fiindcă într-adevăr, Împărăţia Cerurilor înlăuntrul nostru este. Pe care Împărăţie, prin răpirea cea de gând. – contemplarea adică – şi căutând a o ajunge prin rugăciune curată ca ea să-ţi fie ceva propriu şi veşnic al tău, atunci toate cele ce te împresoară din afară le voi socoti drept vrednice de scârbă şi urâte. Caută, prin urmare, numai aşa precum ţi-am spus, ca să pătrunzi la cea dintâi intrare şi să te sileşti înlăuntrul, să te apropii de fundul cel mai adânc şi mai tăinuit al inimii tale. Iar dacă tu vei ajunge cu mintea ta acolo la locul pe care ţi l-am descoperit ţie, slavă şi mulţumită să fie dată ! Preamăreşte-L şi saltă şi Domnului dă laudă ! şi lipeşte-te pe tine însuţi cu totul de îndeletnicirea aceasta, stăruind în ea fără contenire; iar ea te va învăţa pre tine şi toate, toate celelalte pe care tu acum încă nu le ştii din necunoştinţa ta. Se cade însă ca tu să ştii încă şi acestea : Mintea ta dacă a pătruns la locul inimii, tu nu trebuie să te păstrezi în tăcere şi încremenire, ci să ai ca lucrare şi neîncetata învăţare a strigătului acesta : „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine” şi pururea pururi să nu te curmi de la aceasta. Fiindcă, aşa, cu această neclintire în Dumnezeu, chemarea aceasta a ta, păstrându-ţi mintea aţintită şi nevătămată, tu vei ridica vrăjmaşilor mântuirii tale orice nădejde de biruinţă şi vei ajunge ca întru linişte – neatinsă de asupririle lor – sufletul tău să se bucure de o preafericită pace, suind din zi în zi mai mult în dragostea şi dorirea Domnului. Iar dacă, o, fratele meu, potrivnic ostenelilor tale, tu nu vei izbuti să pătrunzi în ţinutul inimii tale, după sfatul ce ţi l-am dat, atunci fă încă tot ce ţi-am spus. şi vei afla tot ceea ce cauţi, Dumnezeu dimpreună cu tine lucrând. Tu ştii că puterea gânditoare, la tot omul, se află în pieptul său, fiindcă buzele noastre când sunt pecetluite tăcerii, noi înlăuntrul pieptului acolo gândim şi ne chibzuim cu noi înşine şi rugăciuni rostim acolo şi psalmi, precum şi alte asemenea. Pe această putere cugetătoare, deci, dezleagă-o de tot gândul. – şi aceasta o poţi face dacă vei voi – şi singur acest lucru porunceşte-i să lucreze, adică să-ţi dăruiască ţie mereu pe : „Doamne Iisuse. Hristoase, miluieşte-mă”. şi sileşte-o pre ea, ca în loc de orice altă icoană de gânduri, numai pe acest chip să-l ţintească, strigând la lăuntrul tău de-a pururi, numai zicerea aceasta. Aceasta dacă vei izbândi, fără îndoială, prin toate străduinţele voii tale, ţi se va deschide ţie intrarea inimii, cu strigarea aceasta şi din adâncul ei, adânc al ostenelilor tale, tot aşa cum prin „încercata noastră trăire” ni s-a făcut cunoscută şi ne-a învăţat şi pre noi înşine de a putea împărtăşi şi altora. Iară cu această prea dulce şi atât de dorită sârguinţă a trezviei tale, ţi se va adăuga şi tot alaiul virtuţilor, dragostei, bucuriei, păcii, precum şi celelalte prin care vei avea împlinite şi toate cererile tale cele întru Iisus Hristos. Cu care şi Tatălui şi împreună şi Duhului Sfânt, slavă, putere, cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor, AMIN !

Sbornicul. Culegere despre rugăciunea lui Iisus

Editura: Renasterea

Author: Editor

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *