Demult, Iisuse, Tu-ai trecut
pe-aicea doar o dată
şi zeci de veacuri n-au putut
să şteargă Chipul Tău plăcut
din ochii care Ţi-au văzut
Făptura minunată.
Ce har putut-ai oare-avea
în vorbă şi-n privire,
că veacuri au trecut aşa
şi nu Te-au mai putut uita,
că le-a robit iubirea Ta
întreaga lor simţire!
Prin ce putere le-ai răpit
întreaga lor fiinţă,
că au răbdat, au pătimit,
au ars, dar nu Te-au părăsit,
au fost ucişi, dar au murit
crezând în biruinţă!
Că ne-ncetat, de când Te-ai dus,
Ţi-aşteaptă Revenirea,
că-n focul tot mai nalt, Iisus,
din Răsărit până-n Apus,
Te cheamă azi cu dor nespus,
adânc trăind iubirea.
Că şi-azi, de mii de ani, privesc
cu-acelaşi dor pe cale,
iar aşteptările ce cresc
mai mult iubirea le-o măresc,
mai mult, mereu mai mult doresc
ivirea Feţei Tale.
…O, de-ai veni cât mai curând,
Te cheamă-ntreaga Fire,
Te cheamă-altarul sângerând
şi timpul tot mai greu urcând,
şi-n taină tot mai nalt arzând
nestinsa Ta iubire.
TRAIAN DORZ din ”Cântarea Cântărilor mele”, ediţia a II-a
Editura Oastea Domnului, Sibiu, 2014
