Scriu aceste rânduri pentru tineri, în special, deoarece ei sunt mai tentaţi spre portul modei moderne.
Dragi tineri, sunt şi eu ca voi, o tânără… Vreau să vă mărturisesc ceea ce am simţit de când cunosc, prin mila lui Dumnezeu, Oastea Domnului. Înainte chiar de a depune legământul la Oaste, mi-am schimbat portul hainelor. Simţind fiorul dragostei ostaşilor pentru Domnul, precum şi smerenia lor, ei au devenit pentru mine un model de sfinţenie şi, fără să-mi spună nimeni nimic, am simţit nevoia să nu mă mai port cu capul descoperit.
Deşi până atunci aveam portul după moda acestui veac, treptat, i-am spus croitoresei mele să nu-mi mai facă rochii la modă, ci să caute să fie cât mai simple.
Vă mărturisesc că moda lumii, în ceea ce priveşte portul îmbrăcămintei, este o patimă ca oricare altă patimă urâtă. Te face să-ţi cheltuieşti şi ultimul ban pe haine.
Vă mărturisesc sincer că, din momentul în care nu m-am mai purtat cu capul gol, am simţit că cineva mă ocroteşte, parcă era un preludiu la legământul pe care l-am făcut şi pe care numai Domnul mi-a dat putere să-l depun, spre a reuşi să mă despart de toate relele lumii.
Vă scriu, dragi tinere necăsătorite, ca, înainte de toate celelalte, să căutaţi prin portul vostru să plăceţi Domnului Iisus Hristos şi Maicii Sale. Dacă veli face aşa, o să aveţi parte, la vremea rânduită de Domnul, de logodnici, apoi de soţi credincioşi, care iubesc şi ei pe Domnul mai mult decât orice. Căci tinerii credincioşi şi cu frică de Dumnezeu caută ca aşa să fie şi viitoarele lor soţii. Iar dacă prin portul vostru veţi căuta să plăceţi lumii, fără să păstraţi măsura bunei-cuviinţe, veţi fi căutate mereu de oameni lumeşti, care iubesc lumea şi plăcerile ei şi veţi avea multe şi grele dezamăgiri.
Vă spun toate acestea dintr-o tristă experienţă, pentru că, atâta timp cât am avut un port modern, am întâlnit oameni fără frică de Dumnezeu, oameni care iubeau păcatul, oameni pe care nici chiar sentimentele frumoase pe care le aveam pentru ei nu i-au putut transforma în oameni plăcuţi lui Dumnezeu.
Cei care iubesc pe Domnul nostru Iisus Hristos mai presus de toate vor căuta să îmbine smerenia din afară cu cea a sufletului, căutând ca întreaga lor slujire să fie plăcută Domnului şi astfel nu vor mai fi pietre de poticnire nici pentru credincioşi, nici pentru cei necredincioşi.
Am scris aceste rânduri pentru că am îndurat multe necazuri şi dezamăgiri în viaţă şi doresc prin aceasta ca nimeni să nu mai sufere cât am suferit eu pentru viaţa mea trăită departe de Dumnezeu.
Mulţumesc pe această cale celor două surori gemene, Nicoleta şi Florica Filimon, care m-au scos din valul lumii cu ajutorul Domnului Iisus Hristos, pe Care ele dovedesc că-L iubesc şi Îl slujesc cu modelul vieţii lor.
Maria DERECICHEI – Sârbi, Bihor
