Din ce a făcut Dumnezeu lumea?
Și cum a făcut Dumnezeu lumea?
Iată alte două întrebări, alte două pietre de încercare pentru teologii, biologii și astronomii curioși. Din ce o fi făcut oare Dumnezeu lumea?
Oare dintr’o strămaterie, cum credeau unii, sau din nimic, cum zic alții?
În fiecare întrebare, chiar și în aceasta, duhurile cele rele ale iadului au împărțit opiniile oamenilor în cele de dreapta și de stânga. Cei de stânga sânt numiți aceia care își închipuie existența unei strămaterii, pe lângă Dumnezeu, din care Dumnezeu, ca un sculptor, a modelat Cosmosul. Cei de dreapta sânt numiți cei care susțin că Dumnezeu a făcut totul din nimic.
Cei de dreapta se ridică împotriva celor de stânga, întrebând cum poate fi închipuită existența unei strămaterii, sau a oricărei materii, lângă un Dumnezeu, care este duh? Oare aceasta nu ar însemna limitarea unui Dumnezeu nelimitat? Și o limitare prin materie, adică prin ceva care este inferior, schimbător și trecător? Cei de stânga se apără atacând. Ei nu au un răspuns la obiecția celor de dreapta și nici nu se străduiesc să le răspundă, ci îi atacă direct cu întrebarea: Cum poți să creezi ceva din nimic? Nici logica, nici experiența nu ne confirmă că aceasta este sau a fost vreodată posibil. Ambele ne spun același lucru: din ceva – ceva, iar din nimic – nimic.
Pe această temă, în Apus au existat controverse timp de o mie de ani, fără victoria celor de dreapta sau a celor de stânga. Așa că disputele pe această temă au persistat și persistă. Întrebarea rămâne în continuare valabilă pentru acela care nu este în stare să se liniștească și să nu mai pună întrebări.
Cum trebuie să ne poziționăm noi, cei din Răsărit, față de această problemă?
Să fim și împotriva celor de dreapta, și a celor de stânga, dar să ne declarăm de partea Adevărului.
Împotriva celor de stânga: orice materie sau strămaterie existentă paralel cu Dumnezeu este de neînchipuit, atât conform logicii, cât și conform experienței. Conform logicii este imposibil, deoarece o astfel de materie sau strămaterie ar fi fost un alt dumnezeu pe lângă Dumnezeu, și ar fi avut atributele lui Dumnezeu de veșnicie și absolut. Două divinități veșnice și absolute nu pot fi imaginate, îndeosebi când este vorba de proprietăți atât de diferite cum sânt cele ale spiritului și ale materiei. Dacă am putea să ni le imaginăm, atunci acestea ar fi două divinități într’o luptă veșnică, nesfârșită, fără victorie și fără finalitate. Din cele ce știm despre Facerea lumii, două lucruri sânt clare.
- Înainte de Dumnezeu nu a existat nimic, și
- În paralel cu Dumnezeu nu a existat nimic.
A existat numai Dumnezeu, atât înainte de început, cât și la începutul Creației. Prin urmare, premisele referitoare la existența unei materii sau strămaterii, ca substrat al lumii, sânt cu totul și cu totul neîntemeiate și împotriva logicii umane, dar și împotriva revelației divine, precum și împotriva aceluia pe care Dumnezeu l-a ales să scrie singura mărturie clară, sfântă și logică despre Facerea lumii.
Împotriva celor de dreapta: Voi contestați faptul că ar fi putut să existe încă ceva paralel cu Dumnezeu, și că Dumnezeu ar fi creat lumea din acel ceva. Este o concepție rațională și de bun-simț. În schimb, contrar rațiunii și bunului-simț, afirmați că Dumnezeu a făcut lumea din nimic. Dar oare această afirmație nu va crea confuzie și oamenii nu se vor întreba: dacă nimicul a existat concomitent cu Dumnezeu, înseamnă că și acel nimic a fost un material de construcție pentru crearea acestei lumi? De aceea, credem că ar fi bine să respingem și ideea de ceva, și de nimic ca materie a creației divine.
Și atunci cum rămâne?, veți întreba. Toată discuția se reduce la următoarele:
- A creat oare Dumnezeu lumea din ceva? Răspuns: Nu.
- A creat oare Dumnezeu lumea din nimic? Răspuns: Nu.
- Atunci din ce a creat Dumnezeu lumea? Răspuns: Nu din ceva.1
Acest ultim răspuns pare că este același cu „din Nimic.” Dar ni se pare că expresia „nu din ceva” este mai determinată și mai puternică. Această expresie s’ar putea să existe doar în limba Sârbă. În celelalte limbi se poate spune ori din ceva, ori din nimic. Nu din ceva – aceasta este o a treia posibilitate, exclusiv „sârbească.”
Observație: În textul grecesc se spune „prin credință înțelegem” că ceea ce a fost revelat nu a apărut din „cele ce se văd;” /Evr. 11:3/ cu alte cuvinte: ceea ce este vizibil nu a apărut din vizibil, sau ceea ce este material nu a apărut din material. Prin aceste cuvinte se combate cel mai bine teoria de stânga referitoare la crearea lumii din strămaterie. Luther a tradus propoziția în felul următor: „Tot ceea ce este văzut a apărut din nimic.” La fel a tradus și tălmaciul Sârb al Bibliei, Vuk Karagici, ghidându-se nu după textul grecesc, ci după cel german „din nimic a apărut.”
În slavona bisericească, nu se folosește sensul negativ, ci cel afirmativ. „Prin Cuvântul lui Dumnezeu… din nearătate s’au făcut cele ce se văd.” Adică prin Cuvântul lui Dumnezeu cele nearătate au devenit văzute. O astfel de interpretare este rară și ca mod de interpretare, și ca înțelegere. Sau poate fi chiar cea mai bună traducere a originalului.
A zis să se facă și s’a făcut
Răspunsul la întrebarea cum a creat Dumnezeu lumea este în același timp și răspunsul la întrebarea din ce a făcut Dumnezeu lumea.
Deci cum a făcut Dumnezeu lumea?
A zis și s’a făcut!
Întocmai așa. A zis să fie lumină și a fost.
A zis să se despartă lumina de întuneric și așa a fost.
A zis să fie tărie prin mijlocul apelor și să se despartă apele. Și a fost așa.
A zis să se despartă pământul de ape și a fost așa.
A zis să dea pământul din sine verdeață: iarbă, cu sămânță într’însa, după felul și asemănarea ei, și pomi roditori, care să dea rod cu sămânță în sine, după fel, pe pământ! Și a fost așa.
A zis să fie soare și lună și stele. Și a fost așa.
A zis să fie vietățile din apă și vietățile din aer, pești și păsări înaripate. Și a fost așa.
A zis să scoată pământul ființe vii, după felul lor, și animalele domestice după felul lor, și toate târâtoarele pământului după felul lor.
Și a văzut Dumnezeu că este bine. Și a fost așa.
Și a zis Dumnezeu Să facem om după chipul și după asemănarea Noastră. Și a fost așa. Și a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut. Bărbat și femeie i-a făcut. Și a fost așa. Prin aceasta, cercul Creației s’a încheiat.
Cum a făcut deci Dumnezeu lumea? Prin cuvânt. Din nimic, doar prin cuvânt. Prin cuvântul Său atotputernic.
Care este acel cuvânt?
Lămurirea este dată în Noul Legământ, cel întemeiat pe sângele Domnului Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu întrupat.
Acesta este un cuvânt înfricoșător, copleșitor, de viață dătător, dar și ucigător. El conține atât viața, cât și moartea. El îl scoală pe Lazăr din morți, dar și usucă smochinul neroditor. El potolește furtunile, liniștește vânturile, izgonește furia, îi curăță pe leproși, înmulțește pâinile, preface apa în vin și vinul în Sângele Domnului.
Iar înainte de toate acestea? Mai ales în Noul Legământ, prin acest Cuvânt atotputernic se întrupează Fiul lui Dumnezeu în trupul Preasfintei Fecioare Maria.
Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu știu de bărbat? îl întreabă pe Arhanghel Preasfânta Fecioară. Cum se poate aceasta? La care Arhanghelul înaripat îi răspunde: La Dumnezeu nimic nu este cu neputință.
Auzind acestea, Maria s’a închinat și a zis: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău.
Iar Fiul ei vorbea cum nu a mai vorbit nici un alt om. Asta chiar și potrivnicii lui au fost nevoiți să recunoască. „Că îi învăța pre ei ca Cela ce are putere, iar nu precum Cărturarii.” /Mt. 7:29/ Și iarăși: „Și se spăimântau de învățătura Lui, că cu stăpânire era cuvântul Lui.” /Lc. 4:32/
La Dumnezeu tot ce spune este cu putință.
Sara avea nouăzeci de ani, iar bărbatul ei, Avraam, o sută de ani când Dumnezeu le-a spus că li se va naște un fiu. Și li s’a născut fiu, Isaac. Din Isaac s’au născut Iacov, Israil, iar din Israil un întreg popor care acum numără 12 milioane de suflete.
Și toate minunile pe care le-au înfăptuit Moise și Aron în Egipt, și toate minunile din pustiul pe care l-au străbătut timp de patruzeci de ani, precum despărțirea apelor Mării Roșii, scoaterea apei din piatră, focul din cer, deschiderea cerurilor și înghițirea necredincioșilor, toiagul înflorit al lui Aron, mana căzută din cer și tot restul, nenumărate și nesfârșite, oare nu toate acestea s’au întâmplat după Cuvântul lui Dumnezeu?
Și toate celelalte minuni ale Domnului, de la trecerea poporului lui Dumnezeu peste râul Iordan și până la cei trei tineri în cuptorul Babilonului și până la luarea în pântece a bătrânei Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul – oare nu toate s’au întâmplat după cuvântul și gândul lui Dumnezeu? Iar gândul și cuvântul lui Dumnezeu sânt una.
Din ce a făcut Dumnezeu toate acestea? Nu din ceva.
Nici din vreo strămaterie, nici din nimic, ci pur și simplu nu din ceva. A spus și a fost. S’a gândit și a fost. A dorit și a fost. A cerut și a fost. La Dumnezeu totul este cu putință. Tot ce gândește se înfăptuiește. Tot ce spune devine. Nu i-a spus El oare marelui Proroc Isaia următoarele: „Așa va fi cuvântul Meu, care va ieși din gura Mea, nu se va întoarce către Mine deșert, până când va plini toate câte am voit, și voiu spori căile tale și poruncile Mele. /Is. 55:11/
Trebuie să ne gândim: Când un cuvânt al unui conducător de oștiri poate face milioane de oameni să pornească la luptă încolo sau încoace, cum să nu poată cuvântul lui Dumnezeu incomparabil mai mult, punând în mișcare oceane de ape și de văzduh și tot Cosmosul stelar?
Este deci limpede că nu poate fi vorba de nici o strămaterie din care Dumnezeu să fi creat lumea. Întrebarea nu lămurește nimic, ci doar sporește complexitatea problemei, deoarece naște noi întrebări. Mai întâi ce fel de strămaterie a fost aceea, și în al doilea rând relația dintre aceasta și Dumnezeu cel absolut și veșnic.
Sfântul Nicolae Velimirovici
Episcopul Ohridei și Jicei
TÂLCUIRI
Traducere din limba sârbă de Ruxandra Lambru
