11. Alt bătrân având trebuinţă de o haină, s-a dus în târg şi a cumpărat una, care costa puţini bani. Luând el haina, a pus-o şi a şezut pe ea. Şi dând preţul vânzătorului, număra banii pe lespedea ce era acolo. Iar cineva venind prin spatele lui, trăgea haina, vrând să o ia pe sub ascuns. Simţind bătrânul că oarecine, trage haina, s-a uşurat pe sine, întinzându-se oarecum spre locul acela unde număra banii, până când cel ce trăgea haina, a luat-o şi s-a dus. Şi aşa bătrânul plătind tot preţul s-a dus neluând nimic.
12. Doi monahi locuiau într-un loc şi s-a dus la dânşii un bătrân, ca să-i cerce şi a luat un toiag şi a început a sfărâma verdeţurile unuia. Fratele văzând, s-a ascuns până ce le-a sfărâmat pe toate. După ce a rămas o rădăcină, i-a zis bătrânului: părinte, de voieşti, las-o pe aceasta să o fierb şi să gustăm împreună. Atunci a pus bătrânul metanie fratelui, zicând: pentru nerăutatea ta, se odihneşte Duhul Sfânt peste tine, frate.
13. Un frate a făcut o cheie şi deschidea chilia unuia din bătrâni şi îi lua bănişorii. Iar bătrânul a scris o hârtie, zicând: iubite frate, oricare vei fi, fii bun şi-mi lasă jumătate spre trebuinţa mea! Şi făcând bănişorii două părţi, a pus hârtia. Iar acela iarăşi intrând şi rupând hârtia, a luat tot. După doi ani bolnăvindu-se el şi apropiindu-se de moarte, îi sta sufletul muncindu-se şi neieşind. Astfel trimiţând l-a chemat pe bătrân şi i-a zis: roagă-te pentru mine, părinte, că eu am fost cel ce îţi furasem bănişorii! Şi i-a zis bătrânul: pentru ce nu ai spus mai degrabă? Şi rugându-se el, îndată şi-a dat acela duhul.
14. Spuneau părinţii despre un frate care locuia lângă un mare bătrân, că intrând în chilia bătrânului, fura. Iar bătrânul vedea şi nu-l mustra, ci lucra mai mult, zicând că poate fratele are trebuinţă. Şi avea bătrânul multă strâmtorare, cu greu câştigându-şi pâinea. Când a fost să moară bătrânul l-au înconjurat fraţii şi văzându-l pe cel ce-l fura, i-a zis: apropie-te de mine! Şi i-a sărutat mâinile zicând: mulţumesc mâinilor acestora, că printr-însele mă duc în Împărăţia Cerurilor! Iar acela, umilindu-se şi pocăindu-se, s-a făcut şi el monah iscusit, din faptele pe care le-a văzut la acel mare bătrân.
15. A fost un bătrân iubitor de fraţi şi plin de multă dragoste, nesocotind niciodată răul. Iar un frate furând vase, le-a dus şi le-a pus la dânsul, neştiind nimic bătrânul despre acel lucru. După vreo câteva zile, s-au găsit vasele acelea şi pârât fiind bătrânul, a pus metanie, zicând: iartă-mă, că mă pocăiesc! După puţin timp a venit fratele care furase vasele şi le pusese la el şi i-a făcut vorbă zicând bătrânului: tu ai furat vasele? Şi bătrânul punea metanie fratelui, zicând: iartă-mă! Încă şi altul din fraţi, de greşea cândva şi tăgăduia, el punea metanie, zicând: iertaţi-mă! Atâta era de cucernic şi de smerit cuviosul, încât nici cu cuvântul nu a rănit cândva pe cineva.
din Patericul sfinților bătrâni
