6. Odată a venit un om la Schit, având supărare de duh necurat. Petrecând el multă vreme la Schit, n-a simţit nici un folos sau uşurare. Iar unui părinte oarecare făcându-i-se milă, a făcut rugăciune către Dumnezeu pentru dânsul şi l-a însemnat pe faţă cu semnul cinstitei Cruci. Iar dracul fiind strâmtorat şi necăjit de acel părinte, i-a grăit, zicând: mă izgoneşti pe mine din acest om, dar să ştii că dacă mă izgoneşti, la tine voi veni. Zis-a lui acest părinte: vino la mine, că eu cu bucurie te voi primi. Şi aşa ieşind necuratul duh din acel om, a mers şi s-a lipit de părintele. Şi îndată a început a-l îngreuia şi a-l necăji şi aşa, doisprezece ani l-a necăjit cu fel de fel de ispite. Iar bătrânul răbda şi se ruga lui Dumnezeu cu priveghere şi cu mult post, muncind duhul care petrecea cu dânsul. Mâncarea lui era în toate zilele numai câte doisprezece sâmburi de finic. După doisprezece ani nemaiputând necuratul duh să-l sufere pe călugăr, l-a părăsit şi a fugit de la dânsul. Iar bătrânul văzând dracul că a fugit, i-a zis: pentru ce mă părăseşti şi fugi de la mine? Mai întoarce-te şi mai petreci cu mine! Zis-a lui dracul: Dumnezeu să te pedepsească călugăre, că numai Acela va putea să te biruiască! Şi acestea zicând, s-a dus cu ruşine.
7. Zis-a un părinte oarecare: ceara de nu se va înfierbânta în foc, să se moaie, nu se va putea tipări pecetea ce vei pune peste dânsa. Aşa şi omul: de nu va fi muiat de fierbinţeala focului scârbelor, bolilor, ostenelilor, suferinţelor şi a ispitelor, nu se poate tipări într-însul pecetea Sfântului Duh. Că pentru aceasta zice Domnul sfântului apostol Pavel: ajungă-ţi darul Meu, că puterea Mea întru neputinţe se săvârşeşte. Şi însuşi Pavel zice: cu dulceaţă este mie a mă lăuda pentru neputinţele mele, ca să se sălăşluiască în mine puterea lui Hristos. Aşa şi tu, fiule, după putinţa ta rabdă pentru Domnul cu mulţumire scârbele, necazurile, năprasnele, bolile şi ispitele ce-ţi vor veni după voia lui Dumnezeu pentru folosul tău; că numai prin răbdarea scârbelor cu mulţumire va intra omul în Împărăţia lui Dumnezeu, precum însuşi Domnul zice: cu multe scârbe se cade a intra în Împărăţia cerurilor.
8. Un frate l-a întrebat pe un părinte iscusit în înţelegerea Sfintelor Scripturi: ce este, părinte, că toate scrierile sfinţilor părinţi învaţă şi mărturisesc că scârbele şi ispitele sunt darurile cele mai mari şi mai cinstite şi mai iubite lui Dumnezeu? Şi că primirea scârbelor cu bucurie şi răbdarea lor cu mulţumire, este fapta cea mai iubită şi mai plăcută lui Dumnezeu de la fiii oamenilor şi mai folositoare omului decât toate celelalte bunătăţi. Deci, acestea fiind darurile lui Dumnezeu cele mai mari, mai iubite şi mai folositoare omului decât toate celelalte bunătăţi, pentru ce nu le primesc oamenii cu bucurie şi nu le rabdă cu mulţumire? Ci de se întâmplă şi vine cuiva cu vrerea lui Dumnezeu vreo scârbă oarecare, sau boală trupească, el îndată tânjeşte şi se mâhneşte şi nu este bucuros omul în toată viaţa lui să aibă scârbe şi supărare şi ispită sau boală trupească în lumea aceasta. Răspuns-a lui bătrânul: aceasta, fiule, este din neadevărata şi neîntreaga şi necurata credinţă pe care o au oamenii către Dumnezeu. Căci tot creştinul şi mai ales călugărul, care nu primeşte cu bucurie şi nu rabdă cu mulţumire ispitele şi scârbele ori în ce chip, acela să se ştie că nu are credinţa cea adevărată şi întreagă în Hristos Dumnezeu, ci credinţa lui este necurată, amestecată cu necredinţă şi creştinătatea lui este amestecată cu păgânătate şi unuia ca acela să nu i se pară că va câştiga vreun dar de la Dumnezeu, pentru că darurile lui Dumnezeu prin primirea şi răbdarea scârbelor se câştigă, precum însuşi Dumnezeu zice: prin răbdarea voastră vă veţi câştiga sufletele voastre. Iar creştinul, mai ales călugărul, care are adevărată, întreagă, curată şi bună credinţă către Dumnezeu, acela cu mare bucurie primeşte şi cu mare mulţumită rabdă ispitele şi scârbele ce-i vin după voia şi slobozirea lui Dumnezeu, ştiind şi crezând că ele sunt cununile şi toată cinstea vieţii veşnice. Zis-a lui fratele: adevărat, aşa este părinte, foarte mult m-am folosit de cinstitele tale cuvinte.
9. Zis-a un părinte: de-ţi va trimite Dumnezeu vreo boală trupului, să nu cumva să te mâhneşti sau să te scârbeşti, ca unul din cei necredincioşi, de vreme ce Stăpânul şi Făcătorul tău vrea să-ţi lămurească şi să-ţi curăţească sufletul cu boala şi pedeapsa trupului, ca un pururea purtător de grijă ce este pentru viaţa şi mântuirea ta. Tu, făptură fiind, pentru ce să te mâhneşti şi să te scârbeşti asupra Făcătorului tău, care te-a făcut din nefiinţă întru fiinţă şi dintru ce nu erai întru ceea ce eşti? Acela, văzându-ţi şi cunoscându-ţi stricăciunea şi bolnăvirea sufletului, pe care ai câştigat-o prin păcatele trupului tău, vrea iarăşi să o lămurească şi să o tămăduiască prin boala şi pedeapsa trupului tău, precum însuşi ştie cum şi ce să facă. Iar tu, frate, cu tot sufletul şi voinţa, primeşte toate întocmai, cele ce îţi vin ţie după voia Lui, cele iuţi şi amare ca şi cele dulci, căci toate sunt bune şi folositoare care îţi vin cu voia lui Dumnezeu. Mulţumeşte bunei Lui voinţe şi te roagă Lui să-ţi dea răbdare până în sfârşit. Aşa fă, frate, şi te vei mântui.
10. Un bătrân oarecare avea un ucenic iscusit şi foarte înţelept. Odată mâniindu-se pe el, l-a izgonit de la sine. Acela fiind izgonit şi ieşind din ograda şi chilia bătrânului său, şedea afară, răbdând bărbăteşte. După aceea, ieşind bătrânul afară din chilie şi văzându-l pe dânsul şezând şi plângând, s-a umilit cu inima şi s-a bucurat foarte de acesta, căci el socotea că dacă l-a izgonit se va fi dus şi de aceea nu mai avea nădejde să-l mai vadă vreodată, ştiind că fără nici o vină, cu mânia sa, l-a izgonit şi-i părea foarte rău de el. Iar dacă l-a văzut, de bucurie i s-a închinat până la pământ, zicând: o, slugă bună şi ucenice al lui Hristos, iată, smerenia şi răbdarea ta au biruit mânia, iuţimea şi neputinţa mea! Mergi, frate, în chilie şi de acum înainte tu să-mi fii mie bătrân şi eu voi fi ţie ucenic, de vreme ce tu cu smerenia şi răbdarea ta ai întrecut bătrâneţele mele.
din Patericul sfinților bătrâni
