11. Zis-a un părinte oarecare: când vei vedea întărâtarea, tulburarea şi venirea păgânilor asupra creştinilor, atunci fugi şi tu şi te ascunde, pe cât vei putea, dar să nu te dai pe tine în mâinile păgânilor prigonitori, părându-ţi-se că mare lucru vei face de te vei da singur în mâinile lor. Că Dumnezeu nu voieşte cele ce sunt mai presus de putinţă, deşi sfinţii mucenici singuri, de bună voia lor s-au dus şi s-au dat în mâinile prigonitorilor; dar prin oarecare descoperire dumnezeiască făceau aceasta. Iar tu, când ţi se va întâmpla fără de voia ta să cazi cumva în mâinile păgânilor prigonitori, cu bună nădejdea lui Hristos să rabzi vitejeşte toate ispitele şi muncile ce ţi se vor întâmpla, până la moarte. Iar cel ce nu fuge de ispite, ci se dă singur de bună voia sa într-însele, acela să piară într-însele, că noi avem poruncă să ne păzim de ispite pe cât vom putea şi să ne rugăm pururea lui Dumnezeu, zicând: Doamne, nu ne duce pe noi întru ispite!
12. A fost întrebat un bâtrân de către un frate, care zicea: pentru ce mă trândăvesc în chilia mea, şezând? Şi a răspuns: pentru că încă nu ai văzut nici odihna aceea care se nădăjduieşte, nici munca aceea care va să fie. Că de le-ai fi văzut, chiar de ar fi fost chilia ta plină cu viermi, încât să fii înfundat într-înşii până în gât, ai fi răbdat fără a te trândăvi.
13. Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând: gândurile mele se răspândesc şi eu mă necăjesc. Răspuns-a lui bătrânul: tu şezi în chilia ta şi ele iarăşi vin. Că precum o măgăriţă de va fi legată, iar mânzul ei fiind slobod va alerga încoace şi încolo şi oriunde se va duce, iarăşi la mamă se va întoarce, aşa şi gândurile celui ce rabdă pentru Dumnezeu în chilia sa, deşi puţin se vor răspândi, iarăşi se întorc la el.
14. Povestit-a unul din părinţi, zicând: fiind eu în Exorinho, au venit fraţi săraci acolo sâmbătă seara, să ia milostenie şi când dormeam noi, unul dintr-înşii având numai o rogojină din care jumătate era pe deasupra lui şi jumătate dedesubt, îngheţa de frig, căci era ger mare. Deci eu ieşind pentru trebuinţa udului, l-am auzit când se chinuia şi tremura de frig, cum se mângâia pe sine zicând lui Dumnezeu: mulţumesc, Ţie, Doamne, pentru toate bunătăţile Tale pe care le faci cu mine, căci câţi sunt acum în fiare, iar alţii cu picioarele băgate în butuc şi nici udul lor nu pot să şi-l facă, iar eu ca un împărat îmi întind picioarele. Eu auzindu-l, am povestit acestea fraţilor spre zidirea şi folosul lor.
15. Un frate fiind în pustie şi liniştindu-se în chilie, era luptat de trândăvie ca să iasă din chilie şi-şi zicea: pentru ce te trândăveşti, ticăloase şi cauţi să ieşi din chilie? Au nu-ţi este ţie de ajuns aceasta, deşi nici un lucru bun nu faci? Pe nimeni nu sminteşti şi nu necăjeşti, şi nici tu singur nu te sminteşti şi te necăjeşti de cineva. Cunoaşte de câte rele te-a izbăvit Domnul. Nu grăieşti cuvinte deşarte, nu auzi cele ce nu sunt de folos, nu vezi cele ce te vatămă. Numai un război ai, al trândăviei şi puternic este Dumnezeu ca şi pe acesta să îl strice, dacă cu smerenie şi cu zdrobire de inimă neîncetat vei cădea la El şi vei chema ajutorul Lui. Îţi cunoaşte Dumnezeu şi neputinţa ta cea întru toate şi nu sloboade asupra ta să te ispiteşti mai presus de ceea ce poţi. Acestea şi altele ca acestea zicând fratele către sine, multă mângâiere primea prin darul lui Dumnezeu. Această învăţătură o avea el de la sfinţii părinţi care îmbătrâniseră în pustie şi din nevoinţă se îmbogăţiseră cu mare apropiere către Dumnezeu.
din Patericul sfinților bătrâni
