11. Era cândva un bătrân în muntele Sinai şi ieşind de acolo l-a întâmpinat un frate, care suspinând i-a zis bătrânului: părinte, ne mâhnim pentru neploaie. Iar el i-a răspuns: pentru ce nu vă rugaţi lui Dumnezeu, ca să plouă? Zis-a fratele: ne rugăm şi facem litanie, dar nu plouă. Atunci a zis bătrânul: cu adevărat, nu vă rugaţi cu deadinsul. Dacă voieşti să cunoşti că aşa este, să stăm la rugăciune. Şi întinzând mâinile către cer, s-a rugat. Şi îndată s-a pogorât ploaia. Iar fratele văzând, s-a înfricoşat şi căzând s-a închinat. Apoi bătrânul a fugit îndată de acolo.
12. Un frate, supărându-se de gândurile rele, cu multă smerenie zicea că acestea gândind, nu are măsură de mântuire. Deci, mergând la un bâtrân iscusit, l-a rugat să se roage să i se uşureze gândurile. Şi a zis bătrânul către el: nu-ţi este de folos, fiule! Dar el sta silindu-l pe bătrân şi rugându-se bătrânul, a ridicat Dumnezeu războiul de la frate. Şi îndată a căzut în înaltă cugetare şi mândrie. De aceea, mergând, l-a rugat pe bătrân să-i vină iarăşi gândurile şi smerenia pe care le-a avut mai înainte.
13. Zis-a un bătrân: sunt unii care îşi petrec zilele în lenevie şi cu cuvântul şi cu gândul caută să se mântuiască, dar cu lucrul nu se ispitesc, ci vieţile sfinţilor le citesc. Smerenia acestora şi neagoniseala, înfrânarea şi privegherea, rugăciunea şi plecarea genunchilor, culcarea pe jos, liniştea şi celealte nevoinţe, nu le lucrează. Ci cu lenevirea şi părerea lor fac mincinoase vieţile sfinţilor, zicând că nu este cu putinţă vreunui om să sufere unele ca acestea, nesocotind ei, că unde va locui Dumnezeu prin darul botezului şi prin lucrarea poruncilor, acolo se fac lucruri şi daruri mai presus de fire.
14. Un bătrân petrecea într-o capişte de idoli şi venind dracii îi ziceau: du-te din locul nostru! Iar el le-a zis: voi nu aveţi loc nicăieri. Şi au început ei să împrăştie toate smicelele de finic ale bătrânului. Bătrânul sta şi le aduna. Apoi dracul apucându-l de mână l-a tras afară. Ajungând bătrânul la uşă, cu cealaltă mână ţinea uşa strigând: Iisuse, ajută-mi! Şi îndată a fugit dracul lăsându-l, iar bătrânul a început a plânge. Şi i-a venit lui glas de sus, zicând: de ce plângi? Răspuns-a bătrânul: fiindcă îndrăznesc ei să-l apuce pe om şi să facă aşa! Glasul iarăşi i-a zis: tu te-ai lenevit, căci când M-ai căutat, văzut-ai cum M-am aflat la tine îndată. Şi mulţumind bătrânul, se ţinea de lucrarea cea după Dumnezeu.
15. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: ce sunt, părinte, nălucirile cele de noapte? Şi i-a răspuns bătrânul: precum ziua ne trage pe noi diavolul la gânduri străine să nu ne îndeletnicim cu rugăciunea şi cu cugetările cele bune tot aşa şi noaptea ne tulbură mintea cu năluciri mari şi de multe feluri, ca să facă netrebnică şi rugăciunea cea de noapte, pizmaşul oamenilor. Pentru aceea nu trebuie să luăm aminte la el nicidecum.
16. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: care este plugăria sufletului, ca să rodească? I-a răspuns bătrânul: plugăria sufletului este liniştea trupului, rugăciunea trupească cea multă şi neluarea aminte la greşelile oamenilor, ci numai la ale tale. De va petrece omul întru acestea, nu va zăbovi să-i rodească sufletul.
din Patericul sfinților bătrâni
