17. Un frate l-a întrebat pe un bătrân: ce lucrare trebuie să aibă inima, ca să se îndeletnicească cu dânsa. Şi i-a răspuns bătrânul: aceasta este lucrarea cea desăvârşită a monahului: să ia aminte la Dumnezeu fără răspândire. Zis-a fratele: dar gândurile cele rele nu lasă mintea să ia aminte la Dumnezeu pururea. Cum trebuie să le izgonească? Şi a zis bătrânul: nu poate mintea de la sine să facă aceasta, că nu are o astfel de putere, ci când vor bântui gândurile, trebuie degrabă să alerge la Dumnezeu şi Acela le va topi ca ceara, căci Dumnezeul nostru este foc mistuitor. Zis-a fratele: cum dar părinţii Schitului întrebuinţau gândul cel împotrivă grăitor? Răspuns-a bătrânul: şi lucrarea aceea este mare şi bună, dar are osteneală şi nu este cu folos pentru toţi. Zis-a fratele: cum nu este cu folos pentru toţi? Zis-a bătrânul: când gândul va veni asupra sufletului şi va putea sufletul prin nevoinţă să-l izgonească, altul năpădind îl va cuprinde. Şi aşa toată ziua grăind împotriva mişcărilor gândurilor, niciodată nu se va îndeletnici la privirea lui Dumnezeu. Întrebat-a fratele: cu ce meşteşug aleargă dânsul la Dumnezeu? Zis-a bătrânul: de va veni la tine gândul curviei, îndată smulgând mintea, înalţ-o cu osârdie către Dumnezeu şi nu zăbovi. Zis-a fratele: dar de va veni gândul slavei deşarte, nu trebuie să grăiesc împotriva gândului? Răspuns-a bătrânul: în oricare ceas va grăi împotrivă cineva, mai tare se face gândul acela şi mai puternic. Căci va grăi împotriva mai multe decât tine, şi nici Duhul Sfânt nu îţi va ajuta ţie atât. Căci te afli ca şi cum te-ai mândri şi socoteşti că eşti în stare să te lupţi cu patimile. Atunci mai vârtos trebuie să alergi către Dumnezeu. Căci precum cel ce are părinte duhovnicesc, părintelui lasă toate şi el este fără de grijă. Aşa şi tu, dându-te lui Dumnezeu, nu trebuie să ai grijă nicidecum de gând, să-i grăieşti împotrivă, sau să-l laşi să intre. Dacă va intra, du-l sus către părintele şi zi-i: eu nu am nimic. Iată părintele meu, el ştie! Şi ducându-l în mijlocul căii lăsându-te, va fugi. Căci nu poate să meargă cu tine la acela, nici să stea înaintea altuia. Deoarece ca această lucrare, nu este mai mare şi mai fără de grijă în toată Biserica.
18. Un bătrân povestea: un episcop s-a dus într-un sat într-o duminică şi a zis diaconilor săi: căutaţi-l pe preotul satului, să ne facă mâine Sfânta Jertfă a Sfintelor Taine! Şi căutându-l l-au aflat pe preot, om sătean şi fără vicleşug şi l-au dus la episcop. Apoi l-a îndemnat episcopul să facă Sfânta Liturghie. Când preotul intra în sfântul altar, l-a văzut episcopul că îndată ce a stat în faţa Sfintei Mese era tot un foc şi nu ardea. După ce s-a sfârşit Sfânta Liturghie, l-a chemat episcopul pe preot în veşmântărie şi a zis către dânsul: blagosloveşte-mă vrednicule rob al lui Dumnezeu! Iar preotul a zis: cum este cu putinţă să fie blagoslovit episcopul de către preot, care este hirotonit de acesta? Ci tu blagosloveşte-mă, părinte! Iar episcopul a răspuns: nu pot blagoslovi pe cel ce stă în foc şi aduce Sfintele Daruri lui Dumnezeu. Căci totdeauna cel mai mic se blagosloveşte de cel mai mare. Şi preotul a zis: se poate, Sfinţite stăpâne, ca vreun episcop sau preot să stăruiască la Sfintele Taine, şi să nu stea în dumnezeiescul foc? Aceasta auzind episcopul, s-a minunat de curăţenia preotului şi de nerăutatea lui şi folosindu-se s-a dus.
19. Povestesc unii despre un bătrân că a petrecut patru luni umblând la un frate oarecare la Schit şi niciodată nu l-a aflat fără îndeletnicire. Iar mai târziu venind odată şi stând în afara uşilor, l-a auzit plângând şi grăind singur: Doamne, de când mă ostenesc atâta, rugându-mă Ţie să mă miluieşti! Urechile Tale oare să nu prindă de veste, când strig să mă miluieşti?
20. Spunea cineva din bătrâni, că a mers dracul la un bătrân, în chip de monah şi bătând la uşă i-a deschis bătrânul şi a zis: fă rugăciune! Iar dracul i-a zis: şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Şi iar a zis bătrânul: roagă-te şi zi: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor! Iar dracul, fiind ars ca de foc, a fugit.
21. Zis-a un bătrân: odinioară m-am sculat să-mi fac pravila şi când am început, am auzit trâmbiţe de război şi m-am mâhnit. Apoi am zis în mine: oare război să fie acesta? Şi a răspuns dracul: război este şi zarvă. Iar de-ţi este voia să nu fi luptat, nu purta război ci mănâncă, bea, dormi şi nu mă voi lupta cu tine!
22. Zis-au bătrânii: oglinda călugărului este rugăciunea.
23. Zis-a oarecare din bătrâni, că precum nu este cu putinţă a-şi vedea cineva faţa în apă tulbure, aşa şi sufletul, de nu se va curăţi de gândurile străine, nu poate să se roage cu mintea.
24. Ziceau bătrânii despre un frate, că niciodată nu şi-a lăsat lucrul mâinilor sale şi rugăciunea lui neîncetat urca la Dumnezeu. Şi era foarte smerit şi cucernic.
25. Zis-a un bătrân: când se păzeşte omul să nu-l asuprească pe aproapele, atunci îndrăzneşte cu gândul, căci rugăciunea lui este primită la Dumnezeu, iar de va asupri cineva pe aproapele său, rugăciunea lui este urâtă şi neprimită, căci suspinul celui asuprit nu lasă rugăciunea celui ce l-a asuprit să intre şi să stea înaintea lui Dumnezeu.
din Patericul sfinților bătrâni
